Revelaţiile Fecioarei Maria
Revelaţiile Fecioarei Maria cu privire la cumplita pedeapsă care îi aşteaptă pe pământeni pentru fărădelegile lor şi ce ne-a sfătuit ea să facem pentru ispăşirea pedepsei şi evitarea cataclismului planetar
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Apariţiile Fecioarei Maria constituie astăzi un fenomen cunoscut în lumea întreagă, el stârnind stări şi atitudini adesea contrare, de la convertirea religioasă sinceră la contestarea atee vehementă. Există anumite manifestări ale Fecioarei Maria, precum ar fi cele de la La Salette (Franţa, 1846), Fatima (Portugalia, 1917), Garabandal (Spania, 1961) sau Akita (Japonia, 1973), în care ea s-a arătat unor suflete curate şi a cerut să se transmită reprezentanţilor clerului şi apoi întregii omeniri mesaje de avertizare cu privire la acumularea imensă de păcate şi de fărădelegi, care a atins deja limita răbdării dumnezeieşti şi este pe cale să provoace mânia şi urgia cerească, prin declanşarea unui cataclism planetar, în cazul în care oamenii nu se îndreaptă şi nu se întorc la Dumnezeu.
La Fatima, în Portugalia, Fecioara a înfăţişat în mod miraculos, în 1917, celor peste 70.000 de oameni strânşi la cererea ei pe dealul Cova de Iria, o viziune înfricoşătoare în care Soarele se prăbuşea pe Pământ, anticipând previziunile actuale ale unor oameni de ştiinţă cu privire la pericolul unui dezastru planetar, provocat de o „minge“ de foc emanată de Soare.
La 31 august 1941, maica Lucia (ce era unul dintre cei trei copii vizionari cărora Fecioara Maria li s-a arătat în 1917 la Fatima) a consemnat de la Fatima mesajul în care Fecioara îi avertiza pe oameni cu privire la ce-i aşteaptă dacă nu se îndreaptă şi, totodată, le dezvăluia ce trebuie să facă pentru a fi iertaţi de Dumnezeu: „Stăpâna noastră, Fecioara Maria, ne-a arătat o imensă mare de foc, care părea că se află sub pământ, unde, cuprinşi de acest foc, se puteau vedea demonii şi sufletele chinuite, având aparenţa unui jar translucid, negru sau mai închis la culoare şi care avea forme umane. Sufletele erau vânturate prin acest incendiu, ridicate chiar de flăcările care ieşeau din ele însele, iscând nori de fum. Ele cădeau apoi din nou, în toate părţile, precum zboară şi cad scânteile în incendiile foarte puternice, părând lipsite de greutate şi de echilibru, scoţând urlete şi gemete de durere şi de disperare înspăimântătoare şi terifiante. Demonii se distingeau prin formele lor oribile şi dezgustătoare de fiare nemaivăzute şi înspăimântătoare, negre şi translucide. Această viziune nu a durat decât o clipă, graţie bunei noastre Mame din Cer, care ne-a prevenit înainte, promiţându-ne totodată că ne va duce cu ea în Cer. Altfel, cred că am fi murit de frică şi de groază. Apoi, am ridicat ochii spre Fecioara Maria, care ne-a spus cu bunătate şi tristeţe: «Aţi văzut infernul în care merg sufletele sărmanilor păcătoşi. Pentru a-i scăpa de toate acestea, Dumnezeu a stabilit în această lume o modalitate de salvare ce implică dăruirea lor totală şi necondiţionată către INIMA SA ABSOLUTĂ ŞI IMACULATĂ. Dacă se va face ce o să vă spun, multe suflete vor fi mântuite şi vom trăi în pace. Războiul se va sfârşi. Dar dacă oamenii nu vor înceta să-L mânieze pe Dumnezeu, în timpul pontificatului Papei Pius al XI-lea va începe un alt război, şi mai cumplit. Când veţi vedea că noaptea este iluminată de o lumină misterioasă şi necunoscută, să ştiţi că acesta este marele semn pe care Dumnezeu vi-l dă, anunţând prin aceasta că El va pedepsi pentru crimele ei lumea, prin război, prin foamete şi prin persecutarea Bisericii şi a Sfântului Părinte. Pentru a împiedica acest război, cer ca Rusia să fie consacrată Inimii absolute şi imaculate a lui Dumnezeu şi să fie realizat un act reparatoriu constând din participarea la împărtăşaniile primelor sâmbete pentru a i se ierta păcatele. Dacă mi se îndeplineşte cererea, atunci Rusia se va reconverti şi va fi pace; dacă nu, Rusia îşi va răspândi greşelile în întreaga lume, provocând războaie şi aducând persecuţii Bisericii. Cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va suferi mult, iar unele popoare vor fi nimicite. În cele din urmă, Inima absolută şi imaculată a lui Dumnezeu va triumfa. Sfântul Părinte Îi va consacra Rusia spre ocrotire, aceasta se va converti, iar lumii i se va acorda o vreme de pace.»”
De asemenea, prin intermediul stigmatizatei Tereza Musco, Fecioara a transmis în 1962 un mesaj consonant cu cel de la Fatima sau cel de la La Salette: „căci oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei… Biserica se afă la o răscruce: ori va merge spre pierea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată. […] Satan va face totul pentru ca oamenii să nu afle acest mesaj… Vreau să-ţi spun că lumea este pervertită. Am apărut în Portugalia, unde am lăsat mesaje, dar nimeni nu m-a ascultat; am apărut la Lourdes, la La Salette, dar foarte puţine inimi împietrite s-au înmuiat. Ţie însă vreau să-ţi spun atâtea lucruri care îmi mâhnesc Inima. […] Acum o să-ţi vorbesc despre cel de-al treilea secret pe care i l-am încredinţat Luciei, la Fatima. Pot să-ţi spun că el a fost deja citit, dar nimeni nu a suflat o vorbă despre el.”
După Gabriel Roschini (unul dintre cei mai reputaţi mariologi ai secolului XX), Fecioara Maria i-a spus Terezei cu anticipaţie că, deşi va invita pe toată lumea la rugăciune şi la penitenţă, Papa Ioan Paul al II-lea nu va catadicsi nicidecum să vorbească omenirii despre „cel de-al treilea secret de la Fatima” sub pretextul că este „înspăimântător”, deşi i se ceruse de către Fecioara Maria să facă public conţinutul acestui mesaj al ei.
„Omenirea”, i-a explicat Terezei într-o viziune Fecioara Maria, „se îndreaptă vertiginos spre un mare dezastru… Populaţia este din ce în ce mai rătăcită… Focul şi fumul vor învălui întreaga lume. Valurile oceanelor vor deveni foc şi vapori. Valurile înspumate se vor ridica, vor acoperi Europa şi vor transforma totul într-o lavă de foc, milioane de adulţi şi copii vor pieri în acest foc, şi cei rari care vor scăpa îi vor invidia pe cei morţi. Pentru că în orice parte vor privi, nu vor vedea decât sânge, morţi şi ruine, în lumea întreagă.”
Maicii Agnes din Japonia i s-au dezvăluit de către Fecioara Maria, la data de 13 octombrie 1973, la Akita, în cadrul unei apariţii miraculoase, consecinţele teribile ale fărădelegilor omenirii: „Cum ţi-am spus deja, dacă oamenii nu se căiesc şi nu se îndreaptă, Tatăl Ceresc va da o pedeapsă teribilă întregii umanităţi. Va fi o pedeapsă mai grea decât Potopul, o pedeapsă aşa cum nu a mai fost niciodată: un foc va coborî din ceruri şi va ucide o mare parte din omenire, atât pe cei buni, cât şi pe cei răi, şi nu îi va scuti nici pe preoţi, nici pe credincioşi. Supravieţuitorii vor fi atât de îngroziţi, încât îi vor invidia pe cei morţi. Singurele arme care vor mai exista atunci vor fi mătăniile pentru rugăciune şi semnul lăsat de Fiul meu. Faceţi-vă rugăciunile în fiecare zi!
Diavolul se va infiltra chiar şi în Biserică, producând discordie, astfel că vom vedea cardinali ridicându-se împotriva cardinalilor şi episcopi ridicându-se împotriva altor episcopi. Preoţii care mă vor sluji plini de iubire vor fi dispreţuiţi şi atacaţi de ceilalţi; bisericile şi altarele vor fi jefuite şi Biserica va fi plină de cei care acceptă compromisurile, iar diavolul va împinge pe mulţi preoţi şi multe suflete consacrate lui Dumnezeu să nu Îl mai slujească pe Domnul. Diavolul se va înverşuna mai ales împotriva acestor suflete consacrate [prin jurământ monastic] lui Dumnezeu. Perspectiva pierderii atâtor suflete este cauza tristeţii mele. Dacă păcatele vor creşte în număr şi în gravitate, nu va mai fi iertare pentru ei.”
Însuşi Papa Ioan Paul al II-lea a dat în Germania, în noiembrie 1980, în cadrul unui interviu ce a fost publicat în revista Stimme des Glaubins, un răspuns mai mult decât semnificativ, care trădează în ultimă instanţă lipsa lui de respect faţă de Fecioara Maria, la întrebarea dacă nu era mai bine să dezvăluie public în 1960, aşa cum i s-a cerut de către Fecioara Maria, cel de-al treilea secret de la Fatima: „Dată fiind importanţa conţinutului său, predecesorii mei au luat în mod diplomatic decizia de a amâna publicarea secretului pentru a nu încuraja forţele comuniste să facă anumite mişcări. Pe de altă parte, ceea ce urmează să vă spun ar trebui să fie de ajuns pentru toţi creştinii: dacă există un mesaj în care este scris că oceanele vor inunda suprafeţe întregi de uscat şi că, la un moment dat, milioane de oameni vor muri, este de la sine înţeles că nu este de dorit să se publice un astfel de text.”
În sfârşit, Părintele Malachi Martin, care a fost o vreme un apropiat al Vaticanului şi unul dintre puţinii care au avut acces la textul celui de-al treilea secret de la Fatima, sub jurământul confidenţialităţii, a dezvăluit totuşi, unele lucruri despre acest secret întreţinut de voinţa politică a papalităţii. Iată ce spune el: „În 1917, trei copii au afirmat că au văzut-o pe Fecioara Maria, aceasta transmiţându-le anumite mesaje specifice pentru creştini şi pentru Papă, mesaje mai mult decât îngrozitoare despre pedeapsa dumnezeiască pentru omenire. Ele preveneau oamenii cu privire la o mare nenorocire care se va abate asupra lor în cazul în care vor continua să păcătuiască. Au fost trei revelaţii divine, însă ultima a rămas secretă, nefiind încă dezvăluită oamenilor, dar fiind consemnată pe o coală de hârtie.
[Când mă aflam în preajma lui Ioan al XXIII-lea] această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma. Fatima a devenit un loc foarte important deoarece Fecioara Maria a prevestit anumite evenimente care vor afecta bunăstarea Sfântului Scaun şi a Bisericii Catolice. Ioan Paul al II-lea a manifestat la început o mare devoţiune faţă de Fatima şi faţă de Fecioara Maria în ipostaza sa de Maica Domnului de la Fatima. Astfel, el a propovăduit mesajul ei, care era «pocăiţi-vă pentru păcatele voastre şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!» Însă în cele din urmă, el nu şi-a menţinut atitudinea şi s-a îndepărtat […] sub pretextul că mesajul secretului este foarte apocaliptic.
[Fecioara Maria] prevesteşte [în cadrul celui de al treilea secret] că vor fi războaie, boli, că naţiuni întregi vor dispărea, că vor fi trei zile de beznă, că se vor declanşa epidemii care vor şterge într-o singură noapte ţări întregi de pe hartă şi că mari suprafeţe de uscat vor fi înghiţite de ape sau devastate de tornade şi de furtuni.”
Cu altă ocazie, Părintele a declarat următoarele: „Secretul de la Fatima este legat de dezlănţuirea forţelor naturii ca un răspuns al acesteia la distrugerile şi fărădelegile la care s-a dedat rasa umană. Însă ceea ce v-am spus nu este esenţa celui de-al treilea secret de la Fatima. Adevărata esenţă depăşeşte orice imaginaţie. Se face, într-adevăr, referire la cele 3 zile de beznă. Întreaga planetă va fi cuprinsă de tenebre. Foc va cădea din cer şi va transforma oceanele în vapori. Ultimul Papă va cădea sub stăpânirea lui Satan. Pământul va fi zguduit. Mii de oraşe şi de oameni vor fi luaţi de ape, de tornade şi de furtuni. Vor fi epidemii care vor decima într-o singură noapte populaţiile unor ţări întregi. Vor fi, de asemenea, trei zile de beznă (întunericul şi tulburarea vor cuprinde, totodată, şi minţile multora), zile în care va fi foarte periculos să te afli afară. Iar toate acestea nu se vor petrece peste o sută de ani, nici peste cincizeci, nici peste treizeci. Întreaga planetă va fi afectată, toate religiile, toate rasele, toate regiunile, fără excepţie.”
Tot Părintele Malachi Martin este cel care ne-a mai dat în 2007 o informaţie capitală: „Marele factor declanşator va fi în cer, pe bolta cerească. Fiţi atenţi la bolta cerească… Semnul Fecioarei va apărea pe cer, şi aceasta se va petrece în curând, în următorii zece-douăzeci de ani. Va fi un şoc pentru toată lumea. Semnul Fecioarei va arăta că Dumnezeu există, ajutându-i pe cei care au o credinţă ezitantă, oscilantă. Însă nu îi va converti pe aceia care nu cred în nimic. Prin urmare, atunci când veţi vedea într-o zi de primăvară un semn pe cer (ca o auroră boreală), atunci va începe totul…”
Cu toate aceste previziuni sumbre, noi sperăm că pedeapsa divină cumplită şi totodată pe deplin meritată de întreaga omenire poate fi abătută, în al doisprezecelea ceas, prin întoarcerea cât mai grabnică a oamenilor la Dumnezeu. În această direcţie, punerea în practică a METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE expuse în această lucrare ne va permite, cu ajutorul miraculos primit de la Dumnezeu Tatăl, să ispăşim, prin intermediul unor eforturi susţinute şi adecvate, dezlănţuirea unei catastrofe de mari proporţii.
***
Dedicăm cu umilinţă această carte lui DUMNEZEU TATĂL a cărui Înţelepciune absolută, Bunătate, Iubire, Omniprezenţă şi Omnipotenţă ne uimeşte fără încetare şi ne copleşeşte adeseori. Îi mulţumim şi pe această cale că ne-a inspirat şi ne-a ghidat.
Consacrăm roadele acestui efort Fecioarei Maria ca un modest omagiu pentru imensa ei iubire divină pe care o revarsă asupra acestei planete şi pentru afecţiunea ei profundă şi maternă pe care o manifestă asupra acestei ţări (ROMÂNIA) care tocmai de aceea este supranumită GRĂDINA Ei.
***
ATENŢIE !!!
În această lucrare sunt revelate anumite secrete dumnezeieşti ce sunt (cel mai adesea) rezervate celor puţini şi „treji” care vor fi capabili să le descopere şi să le folosească neîntârziat spre a se apropia din ce în ce mai mult de realitatea misterioasă şi grandioasă a lui DUMNEZEU TATĂL prin intermediul anumitor experienţe mistice directe ce le vor fi cu uşurinţă accesibile numai prin intermediul gramului de practică atentă, perseverentă, umilă, blândă, afectuoasă şi plină de răbdare.
Înţelegerea anumitor aspecte şi manifestări dumnezeieşti ca fiind, totodată, tainice energii ce au anumite frecvenţe de vibraţie şi care declanşează de fiecare dată procese subtile, profund benefice, divine de rezonanţă ocultă® în universul nostru lăuntric va transforma (sperăm) într-un mod profund şi rodnic viziunea „clasică” asupra lui DUMNEZEU şi ne va ajuta chiar extraordinar de mult să-L descoperim neîntârziat şi să-L simţim, în felul acesta, din ce în ce mai aproape de fiecare dată.
Pe lângă faptul că DUMNEZEU este în veşnicie totul, totodată, El este şi multitudinea proceselor de rezonanţă ocultă® care există fără încetare.
Citiţi şi:
Profeţiile uluitor de exacte ale Sfântului Malachia
Istoria crimelor papalităţii (1)
yogaesoteric
25 februarie 2011