Revolta generalilor italieni: „Cred că, pentru ca un război să fie considerat drept, ar fi necesar să fie în primul rând războiul «nostru». Iar acesta nu este!”

Generalul Leonardo Tricarico, fost șef de stat major al Forțelor Aeriene italiene și actual președinte al fundației Icsa, a declarat despre conflictul ucrainean:

Leonardo Tricarico

Neutralitate? Nu sunt deloc de acord. Și cred că înainte de a pune în practică, de o parte și de alta, amenințările de extindere a conflictului la NATO, este necesar să ne asigurăm că acest conflict se termină. Și din acest punct de vedere nu văd angajamentul nimănui, dimpotrivă, văd o serie întreagă de incendiatori care fac exact contrariul.

El a adăugat:

În primul rând, țara noastră ar fi nevoie să facă totul, și nu văd că face aceasta, pentru ca acest conflict să se încheie. Când spun să facem totul, mă refer la a conveni cu alte țări europene, în special cu Franța și Germania, asupra unei poziții comune față de grupul de țări belicoase, în frunte cu Statele Unite, pentru ca acestea să se oprească, pentru a promova un armistițiu și negocieri, altfel va exista o perturbare a relațiilor cu SUA.

De acord cu Orsini:

Și dacă se va declanșa articolul 5 din Tratatul Atlantic, în baza căruia se va activa solidaritatea atlantică, atunci se va putea discuta despre aderarea la conceptele fondatoare ale NATO, care prevăd voluntarism în toate, iar în acel moment Italia va putea spune dacă vrea să fie solidară sau să rămână la fereastră – a conchis Tricarico – și va putea face aceasta după o dezbatere amplă la nivelul opiniei publice și, de asemenea, la nivel instituțional. Nu este o decizie ușor de luat instinctiv.

Este un conflict în care este necesar să urmărim să rămânem deoparte cât mai mult timp posibil”, a declarant Bertolini, care este șeful Departamentului de Apărare al Fratelli d’Italia.

Războiul a început cu intervenția Rusiei, care nu aparține NATO, în Ucraina, care nu aparține NATO: este o ciocnire între două țări europene care nu au nimic de-a face cu NATO și nu au nimic de-a face cu Italia. Nu cred că putem discuta despre neutralitate sau despre orice altceva.

Orsini a declarat că Italia ar fi indicat să rămână neutră în cazul în care Rusia ar lovi o țară NATO:

Desigur, dacă este implicată o țară membră NATO, dacă este lovită, atunci nu există nicio îndoială că se impune aplicat articolul 5, care cere Alianței Atlantice să intervină”, a răspuns Bertolini.

Dar”, a adăugat generalul, „până în prezent, Rusia nu a lovit nicio țară NATO, având în vedere că Ucraina nu este membră a Alianței, și chiar și aluzia la o astfel de eventualitate nu face decât să exaspereze spiritele și să reducă posibilitățile unei reconcilieri pe care o consider indispensabilă. Repet, indispensabilă.

În ceea ce privește întrebarea dacă războiul în curs de desfășurare în aceste luni este un război drept sau nedrept, Bertolini oferă un raționament de necontestat:

În sfera catolică, problema războiului drept sau nedrept a fost întotdeauna dezbătută. Mulți teologi au discutat acest subiect, Sfântul Augustin, Sfântul Toma d’Aquino, spunând care sunt criteriile pentru un război drept sau nedrept”, își amintește generalul care a comandat Forțele Speciale. Cred că, pentru ca un război să fie considerat drept, ar fi necesar să fie în primul rând războiul «nostru». Iar acesta nu este.

Citiți și:
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA” (I)
NATO e capabilă să furnizeze ajutor militar ani la rând Ucrainei pentru ca aceasta să reziste în războiul declanșat de Rusia

 

yogaesoteric
12 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More