Rezultate cutremurătoare ale unor studii clinice – newsletter de la dr. Rath ce face parte din Health Foundation

 

Un studiu clinic realizat recent în Franţa a produs moartea unei persoane şi a făcut să survină afectarea definitivă a creierului altor trei, reamintind astfel încă o dată în mod trist despre pericolele medicamentelor. Studiul realizat de Biotrial, o firmă de cercetări farmaceutice, a utilizat voluntari sănătoşi pentru a determina doza maximă de tolerabilitate a unui analgezic produs de firma portugheză Bial. În schimbul participării la acest studiu clinic de două săptămâni, voluntarii au primit câte 1900 de euro fiecare. Toţi cei şase participanţi au luat medicamentul la doza cea mai mare recomandată. Rezultatul a fost descris ca fiind cea mai urâtă tragedie de genul acesta care a avut loc în Franţa.

Este semnificativ faptul că, în toate titlurile care s-au referit la acest subiect, mass media a portretizat acest studiu ca un simplu lucru făcut de mântuială. Aparent această expresie („lucru făcut de mântuială”) a fost aleasă în mod deliberat pentru a da impresia că cercetătorii trebuie să fi făcut o greşeală, şi să reiasă că medicamentele şi studiile clinice aferente lor sunt sigure. Dar în realitate rezultatul tragic al experimentului nu este deloc un incident izolat.

Într-un caz similar în 2006, şase bărbaţi sănătoşi care s-au oferit voluntari pentru un alt studiu clinic au suferit insuficienţă organică după ce au luat un stimulent imunitar experimental. Studiul clinic era condus de Parexel şi s-a desfăşurat la spitalul Northwick Park din Londra. Doi dintre voluntari au ajuns în stare critică, unul dintre aceştia pierzându-şi chiar degetele de la picioare, iar tuturor li s-a spus ulterior că ar putea să dezvolte cancere sau boli autoimune ca rezultat al administrării acelui medicament (!!). Toţi bărbaţii incluşi în studiu, şi care au fost plătiţi cu 2000 de lire pentru această participare, au rămas cu dizabilităţi pe termen lung, după terminarea studiului. În declaraţii, Parexel şi TeGenero, compania farmaceutică germană care a fabricat medicamentul, au insistat că au respectat cerinţele regulamentelor şi că au condus studiul conform protocoalelor normale în vigoare.

În mod clar, impresia pe care fabricanţii de medicamente vor să o lase este că studiile clinice despre substanţele lor chimice patentate nu sunt doar conduse la cele mai înalte standarde clinice, ci şi după cele mai înalte standarde etice. Din nou, dovezile sugerează că aceasta este departe de realitate.

Într-un exemplu particular, în 1996 Wall Street Journal dezvăluia despre compania farmaceutică Eli Lilly că aceasta plătea persoane alcoolice care locuiau la un adăpost social pentru a participa la testele pentru medicamente experimentale, în Indianapolis. Susţinând că indivizii din experiment sunt oameni care „vor să ajute societatea”, Lilly le oferea în mod mârşav cea mai mică plată zilnică dintre toate companiile farmaceutice care realizau astfel de testări la vremea respectivă.

În practica clinică, această apropiere a companiilor farmaceutice de medicină a devenit atât de periculoasă în prezent, încât medicii, spitalele şi tratamentele lor sunt a treia cauză de deces în SUA, fiind întrecuţi doar de bolile de inimă şi cancer, după cum a arătat Journal of American Medical Association (JAMA). Furnizând dovezi despre cât de răspândită este această problemă, un studiu publicat în JAMA în 1998 estima că în 1994 aproximativ 2.216.000 de pacienţi spitalizaţi din SUA au prezentat serioase reacţii adverse la medicamente şi că alţi 106.000 au decedat în urma reacţiilor adverse.

În contrast surprizător faţă de pericolele medicamentelor, terapiile naturale sunt atât lipsite de reacţii adverse cât şi eficiente în controlarea bolii. Prin intermediul medicinei celulare, Health Foundation a dobândit deja modalităţile ştiinţifice de prevenire a bolilor cardiovasculare, care omoară 17,5 milioane de oameni pe an, şi asupra cancerului care aduce un număr de 8,2 milioane de decese pe an. Pentru orice guvern cu adevărat responsabil, o abordare a problemelor de sănătate prin terapii naturale care pot salva milioane de vieţi şi care totodată evită riscurile periculoase ale studiilor clinice, ar fi cu adevărat ceva de luat în considerare cu multă seriozitate.
Doar timpul va spune dacă politicienii ascultă.


Citiţi şi:

Interviu acordat de dr. Matthias Rath pentru BCN Lighthouse – Rădacinile Naziste ale Bruxelles UE

Despre ravagiile nebănuite ale industriei farmaceutice contemporane

 

yogaesoteric
3 martie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More