România a coborât pe locul 44 în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială, fiind depășită de Bulgaria

România a coborât pe locul 44 în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială, după Bulgaria, din 170 de țări luate în calcul în cadrul studiului Indicele de Progres Social 2023, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, relatează newsmoldova.ro.

În același timp, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupă primele poziții în top. Această schimbare plasează România cu o poziție mai jos față de anul precedent și menține țara, conform scorului înregistrat, în rândul țărilor din a doua categorie, după Argentina, Barbados și Bulgaria, conform unui comunicat al Deloitte, transmis în 26 martie. În 2022, România a avansat în cea de-a doua categorie în cadrul aceluiași studiu.

Conform studiului, care analizează șase categorii de țări, România se aliniază tendinței globale, evidențiind stagnarea nivelului calității vieții și bunăstării sociale în 2023 sau chiar scăderea acestuia. Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 170 de țări, luând în considerare trei dimensiuni principale. Metodologia implică atribuirea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază ‒ inclusiv hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală ‒, pentru cele legate de bunăstare ‒ accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului ‒ și pentru elementele legate de oportunități ‒ drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. Pe baza punctajului acordat, țările sunt grupate în șase categorii, într-o ordine descrescătoare.

Această ediție a raportului confirmă, din păcate, predicțiile ediției anterioare și arată că indicele care măsoară progresul social la nivel global nu a mai crescut în 2023, ceea ce reprezintă o premieră de când este efectuată această analiză. În contextul provocărilor generate de instabilitatea economică, de tensiunile geopolitice și de schimbările climatice, mai mult de trei sferturi din țările analizate ‒ adică patru din cinci persoane din lume ‒ au stagnat sau chiar au scăzut din punctul de vedere al progresului social, din cauza declinului înregistrat de două dintre dimensiunile analizate la nivel global, și anume accesul la educație avansată și calitatea mediului înconjurător. Este important să ținem cont de faptul că această analiză se concentrează pe aspectele non-economice, așadar, deși PIB-ul global pe cap de locuitor a crescut, statele lumii încă nu reușesc să transfere această evoluție economică în beneficii concrete pentru viața de zi cu zi a tuturor cetățenilor”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Potrivit acestuia, studiile Deloitte explică faptul că investițiile, creșterea economică și progresul social sunt interdependente și creează un cerc virtuos numai dacă sunt însoțite de măsuri suplimentare, cum ar fi facilitarea și direcționarea strategică a fluxului de investiții către anumite industrii și regiuni.

Țara noastră a urmat același trend ‒ avem una dintre cele mai rapide creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor din UE din ultimul deceniu, însă diferențele de dezvoltare dintre zonele urbane și cele rurale se simt, la fel ca diferențele dintre regiuni”, a subliniat Alexandru Reff.

În 2023, România s-a clasat pe locul 46 în lume la categoria nevoilor de bază, pe locul 49 din punctul de vedere al bunăstării și pe locul 46 la categoria oportunități, spune studiul. Analiza privind valorile atribuite fiecărei coordonate care intră în aceste trei categorii arată că țara noastră a obținut cele mai bune rezultate la nutriție și îngrijire medicală (locul 28), la locuință (locul 43), siguranță personală (locul 45) și informații și comunicații (locul 46). Pe de altă parte, coordonatele care înregistrează scoruri mai mici includ incluziunea socială (locul 71) și apa și salubritatea (locul 67).

În 2023, pe primul loc în lume se află Danemarca, cu un scor de 90,38. Potrivit studiului, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupă primele poziții în clasament, în timp ce Ciadul, Republica Central Africană și Sudanul de Sud se află pe ultimele poziții.

Toate statele membre UE se află în primele două categorii, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupând cele mai înalte poziții. Doar trei țări din G7 ‒ Germania (10), Canada (15) și Japonia (16) s-au clasat în prima categorie a clasamentului.

Dintre țările din Europa Centrală și de Est, cea mai bună poziție este ocupată de Estonia (18), urmată de Cehia (19), Slovenia (20), Lituania (31), Letonia (32), Croația (33), Slovacia (35), Polonia (36), Ungaria (40), Bulgaria (43) și România (44).

Conform sursei citate, după o perioadă de peste zece ani în care indicele ce măsoară progresul social a înregistrat o creștere constantă, nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a stagnat la nivel global în 2023. Într-adevăr, de-a lungul timpului, acest indice global a cunoscut o evoluție ascendentă, crescând de la 58,34 în 2011, anul primei realizări a studiului, la 63,44 la sfârșitul anului 2023. Totuși, nivelul înregistrat la finalul anului 2023 este aproape neschimbat în comparație cu indicele de 63,75 din 2022, având în vedere că majoritatea țărilor au stagnat sau chiar au înregistrat scăderi în anul precedent.

Citiți și:
„Fabrica de făcut oameni mari” – Despre așa-zișii „iluminați”, România, Revoluția Bolșevică și Uniunea Europeană (II)
Guvernul Ciolacu a pregătit revoluția fiscală anti-capitalistă și anti-românească

 

yogaesoteric
9 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More