România, afectată puternic de interzicerea centralelor de apartament, până în 2040. AEI: Autoritățile ar fi fost necesar să ceară DEROGARE

România va fi puternic afectată de regulamentul european care prevede interzicerea centralelor termice pe gaze, petrol și păcură până în 2040, avertizează Asociația Energia Inteligentă (AEI).

România era necesar să fie categoric împotriva prevederilor acestei Directive europene, privind interzicerea gazelor, și era cazul să solicite o derogare, având în vedere specificul țării noastre, cel puțin până în anul 2050, precizează AEI, făcând trimitere la Planul de decarbonizare în sectorul clădirilor, aprobat de Parlamentul European.

Dacă țările Europene au o justificare în a alege interzicerea utilizării gazelor, accesul acestora la gaze fiind tot mai limitat pe măsură ce timpul va trece și resursele de gaze vor fi tot mai puține, România urmează să investească câteva miliarde de euro să exploateze gazele din Marea Neagră, încă câteva sute de milioane să dezvolte rețele de transport și distribuție gaze, și încă câteva mii de euro de fiecare familie pentru a-și face instalațiile interioare și a-și cumpăra centralele de gaz, care «urmează să fie extrase din casele oamenilor» chiar mai înainte să se amortizeze în casele românilor.

Ce să înțelegem din faptul că, în timp ce autoritățile alocă zeci de milioane de euro pentru a se construi conducte de gaze, susțin interzicerea gazelor? O decizie care îi va ține pe români prizonieri sărăciei energetice”, se arată în analiza AEI.

Reamintim că Parlamentul European (PE) a adoptat planul pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Planul urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050.

Una dintre măsuri vizează eliminarea treptată a centralelor termice pe bază de combustibili fosili.

Statele membre sunt obligate să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor de apartament pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025.

Citiți și:
Despre interzicerea centralelor de apartament pe gaz în Europa
Ordin de la Davos: Chicago, primul oraș din SUA care trece la interzicerea sobelor și centralelor pe gaz
Interzicerea aragazelor: Ce se urmărește de fapt?

 

yogaesoteric
27 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More