România bagă bățul prin gard. Trecem, oficial, la antrenarea soldaților ucraineni

Parlamentul a aprobat solicitarea președintelui Iohannis prin care România va participa, alături de doar 5 state din UE, la antrenarea soldaților ucraineni. În Hotărârea din Monitorul Oficial a Camerei Deputaților și a Senatului se arată că oficializarea implicării directe în războiul din Ucraina va da „vizibilitate internațională sporită României, alături de beneficii importante în dezvoltarea parteneriatului cu Marea Britanie”.

România va participa, oficial, la antrenarea soldaților Ucrainei în Marea Britanie, prin Operațiunea Interflex, care a obținut sprijinul operațional doar din partea a 5 state din Uniunea Europeană. Solicitarea în acest sens, adresată de președintele Klaus Iohannis, a fost votată cu două mâini de senatori și deputați, distrugându-se, astfel, orice aparență de neutralitate a țării.

Participarea Armatei României la Operațiunea Interflex va contribui la menținerea profilului operațional al acesteia și va aduce vizibilitate internațională sporită României, alături de beneficii importante, cuantificabile politic și politico-militar, în dezvoltarea parteneriatului cu Marea Britanie”,

Se arată în Hotărârea adoptată de Camera Deputaților și de Senat și publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede participarea Armatei Române cu un efectiv de până la 30 de militari, instructori și personal de stat major, iar fondurile financiare necesare pregătirii și executării acestei misiuni se vor asigura din bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Operațiunea Interflex este numele de cod operațional pentru operațiunea militară multinațională condusă de britanici de antrenare și sprijinire a Forțelor Armate ale Ucrainei. Până în prezent, aproximativ 17.000 de ucraineni au urmat pachetul de formare de cinci săptămâni, iar în perioada 2023-2024, Marea Britanie este pe cale să livreze încă 20.000. România se alătură altor 5 state UE participante la operațiunea britanică, Finlanda (20 instructori), Danemarca (130 instructori), Suedia (120 instructori), Lituania (25 instructori) și Olanda (90 instructori).

Se pregătește ceva

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în 26 iunie, la o reuniune în format restrâns, în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, organizată de prim-ministrul Olandei, Mark Rutte. La întâlnire au mai fost prezenți doar președinții Lituaniei și Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei și Norvegiei, precum și secretarul general al NATO. Scopul declarat al reuniunii a fost coordonarea statelor aliate participante cu privire la modalitățile de abordare și realizare a obiectivelor prioritare de pe agenda Summitului NATO de la Vilnius, care s-a desfășurat în perioada 11-12 iulie 2023. Poziția președintelui Iohannis a fost axată pe implementarea integrală a deciziilor Summitului NATO de la Madrid din 2022 și adoptarea de noi măsuri, dar și pe sprijinul acordat Ucrainei, respectiv perspectivele accelerării procesului de aderare a acesteia la NATO. Totodată, Iohannis a reliefat angajamentul susținut al Alianței pentru Ucraina, atât din perspectiva sprijinului practic pentru consolidarea capacităților de apărare și a rezilienței sale, cât și al întăririi componentelor de fond ale relației politice NATO-Ucraina, potrivit Administrației Prezidențiale.

Citiți și:
Înființarea și extinderea N.A.T.O. (II)
Merită Ucraina un trilion de dolari?

 

yogaesoteric
14 septembrie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More