România nu va fi niciodată în cărţile lor, decât pentru jupuit

Asistăm la un mare „bis” al istoriei, dar cu alţi actori şi alte interese pe rol. Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial omenirea s-a confruntat cu Marea Criză, când, în aşa-numita „Joia Neagră” din octombrie 1929, în SUA se prăbuşea bursa de acţiuni, dând naştere unei depresiuni economice cu efecte devastatoare, pe termen lung, în toate ţările lumii.

În acelaşi mod, astăzi, prăbuşirea băncii Silicon Valley Bank este considerată de analişti cel mai mare faliment bancar de la criza din 2008 sau, anticamera celui de-al Treilea Război Mondial care se zăreşte la orizont. Economia de pe bursa americană a fost umflată cu botox de multă vreme și era previzibil că la un moment dat, umflătura va fâsâi! Warren Buffet spunea despre bănci că „sunt arme financiare de distrugere în masă şi pot provoca o reacţie în lanţ la nivel financiar mondial”. Asta se va petrece! Multe instituţii financiare vor cădea ca piesele de domino.

Presa de pe meridiane face haz de ramolitul jandarm planetar, Joe, cum că i s-ar fi tocit dinţii şi nu mai poate articula corect cuvintele, pentru a mai putea fi ascultat. Da, da, puterile lumii se reconfigurează şi, ca întotdeauna în istorie, consecinţele vor fi suportate doar de statele plăpânde, printre care şi România.

Dacă nu dorim să picăm în cofă şi să ne înecăm ca musca-n lapte, vom fi nevoiți să dansăm după cum cântă SUA şi UE prin vocea Davosului, care au preluat sfânta suveranitate a statelor. Ne-am legat cu americanii la cap fără să ne doară, vom avea de tras! Până una-alta, uneltele sofisticate de ocupaţie americană ne vor face carne de tun. Americanii nu se dezmint! Ştiu să aducă vânt de război pentru morişca lor, pe seama naivilor.

Dacă sărăcia şi corupţia ne-au scos de pe harta ţărilor civilizate, americanii ne-au băgat în lagărul sclavilor. Nici vorbă de repoziţionarea favorabilă ţării noastre în lume. Tot în zona gri vom rămâne. Sub scara marilor puteri. Nu ne-ar sări nimeni în ajutor, nici măcar în glumă, chiar dacă stăpânul lumii a băut o cafea cu trădătorul de la Cotroceni. Cu preţul aburului cald al cafelei și cu o șepcuță cadou, România a obţinut promisiunea că va avea o umbrelă pentru rachetele lui Putin. Aş! Minciuni americane! Noi, prieteni cu americanii, la cafea? Mă îndoiesc. Ca şi cum un ţânţar, purtător al închipuitului virus West Nile, ar fi prieten cu un elefant.

România e chemată la ordin doar să slujească stăpânului. Am uitat cum ni s-a refuzat primirea în Schenghen?! Am uitat cum, în 1997, la Madrid, ni s-a închis uşa NATO în nas? Fără „acel” 11 septembrie 2001 autodemolator, când s-au rescris coordonatele puterii mondiale, pe alte strategii şi interese globale, nici în 2002, la Praga, n-am fi fost primiţi în NATO. Ce bine ar fi fost!

Multă vreme după primire, prudenţa blocului occidental în relaţiile cu România a fost maximă, pentru că nu avea certitudinea că în fruntea statului român se află unul din gașca lor şi nu-şi puteau da strategiile pe mâna cuiva care juca la mai multe capete, deşi aveau în plan relocarea unor baze militare în Estul Europei, iar România era ideală scopului. Aveau nevoie de garanţii certe şi de oamenii lor la Bucureşti, iar Băsescu, în 2004, i-a instalat la Kogălniceanu. Din raţiuni geopolitice au închis ochii la criterii şi-am intrat în NATO, care ne-a împins în UE, ca găină bună de jumulit.

N-a contat că statul român funcţiona numai pe hârtie, că economia de piaţă era la noi o gogomănie care stătea drept şi funcţiona strâmb, că toţi sacii din căruţa noastră se deşertau în afară. Iată că în aceste zile, cohorte de analişti, jurnalişti şi politicieni se dau de ceasul morţii – la televiziunile controlate tot de ei, ca să convingă poporul că SUA chiar ar fi partener strategic. Când, vreodată, în istorie, Statele Unite ale Crizei au jucat pe picior de egalitate cu statele de care s-au folosit în scopuri de război?

Ne-au băgat în organismele astea vampir pentru că aveau nevoie de poziţia noastră strategică. România nu va fi niciodată în cărţile lor, decât la jupuit, chiar dacă le-am pus la dispoziţie teritoriul şi marea cu sarea. SUA cred că li se cuvin acestea toate doar pentru că ne bagă în seamă. Aşadar, indiferent de turbulenţele viitoare, SUA ne va hrăni la sânul uriaş al iluziei, desfăşurându-şi cu sânge rece războaiele de interes. Aşa cum evenimentele din 1989 s-au derulat în favoarea altora, nu a poporului nostru, acest mizerabil război din Ucraina în care ne amestecă cu tărâţa, ca să ne mănânce porcii, este al lor! Noi n-aveam nevoie de mercenari americani, ci de armate proprii anti-prostie.

Când vom avea preşedinţi patrioţi, vom avea ac pentru orice cojoc, şi vom putea vorbi de un drum al nostru suveran. Cât despre americani, de când s-au format, s-au tot întins, au distrus atâtea state, le-au înglobat economic şi politic, au instalat dictatori fideli prin care au controlat supuşii cu mână de fier.

Ştim bine că, de-a lungul vremii, toate imperiile au crescut, s-au umflat, dar până la urmă au crăpat, s-au îngropat în propria grăsime, s-au dezintegrat în cosmosul istoriei. De când suntem pe pământ, ca popor, n-am agresat pe nimeni. De ce-am fi gazdele unor agresori expansionişti şi profitori? Cine iubeşte jocurile lor? Dar jocurile NATO şi ale Uniunii, care aduc profit numai ţărilor influente, precum SUA, Germania, Franţa……. Austria? Oare UE mai este cazul să fie reanimată, din moment ce capitalismul este o fantomă în toiag? Şi cât „ne-am luptat” să intrăm în UE!, de parcă n-am fi fost dintotdeauna istoriceşte şi culturaliceşte în Europa. Ca şi cum am fi intrat într-un bar, minori fiind, după criteriile uniunii, ne-am falsificat buletinele, am şpăguit la intrare pe cei cât uşa şi-am dat de tărie, beţie, de femei uşoare, de fum, etnobotanice, pistoale şi transpiraţie.

Mă gândesc cu „jale” la ora aceasta dacă „uniunea” n-ar mai fi, aşa dintr-odată, din ce ar mai trăi europarlamentarii sau finanţiştii putrezi de bogaţi, dacă nu vor mai avea niciun vad din care să pescuiască? Vor fi izolaţi în rezerve speciale ca purtători ai gripei porcine. Bordelul european s-ar prăbuşi, ursulele ar medita după gratii, ciobanii s-ar întoarce la stâne pentru hibernare, urşii ar fi trimişi la zoo, lupii şi-ar pierde blana de oaie.

Tot omul european ar scăpa de restricţii şi-ar avea din nou posibilitatea să crească câţi porci şi găini ar vrea. Nicio aviară n-ar mai îngropa păsăretul. Nici românul n-ar mai fi doar bun de plată, bun de sărăcit, înfometat şi de îngropat în saci negri din plastic.

Autor: Maria Diana Popescu

Citiți și:
Zoe Dantes: Îngropați România. Ca să renască!
Apele se despart în Europa, iar România pendulează steril

 

yogaesoteric
17 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More