„România să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina.” Lecție de curaj și patriotism
Scriitorul și jurnalistul român Nicholas Dima, fost deținut politic anticomunist și apoi, după emigrarea în SUA, profesor pentru militarii americani în cadrul mai multor colegii de război, cum ar fi Fort Bragg, cea mai mare bază militară din lume, cât și la școala de elită a Armatei SUA – West Point Academy – apoi jurnalist la Vocea Americii timp de peste două decenii, cu o carieră impresionantă, felicitat de doi președinți americani, Ronald Reagan și George Bush, pentru lucrările sale, a avut amabilitatea să ne împărtășească punctul său de vedere despre Războiul din Ucraina, oferind cititorilor români o adevărată frescă a Marii Resetări care se derulează prin conflictul din vecinătatea noastră, în care se bat la vedere forțele SUA și UE cu cele ale Rusiei, cu China în expectativă.
Războiul din Ucraina: Observații și perspective
Se ştie că războiul înseamnă continuarea politicii prin mijloace violente; înseamnă impunerea voinţei unei ţări asupra alteia cu rezultate de cele mai multe ori dramatice. Rădăcina războiului este însăşi natura noastră. Natura umană s-a mai îmblânzit de-a lungul istoriei, dar nu s-a transformat. Religia în general şi religia creştină în mod special au temperat comportarea violentă la nivel personal, dar prea puţin la nivel de stat. În aceste zile, interesele statale şi internaţionale, cunoscute sau ascunse, se ciocnesc din nou în Ucraina.
Ca român cunosc bine şi detest expansionismul rusesc şi consecinţele lui. În ultimii două sute de ani, pământul românesc a fost încălcat și invadat de Rusia de 12 ori.
În prezent, Moscova îşi redescoperă vocaţia imperială în Ucraina, dar de data aceasta ceva e neclar. Kievul a fost şi este încurajat de anumite cercuri internaţionaliste să provoace Rusia pentru a o forţa să se supună planurilor occidentale de resetare a lumii. În acest sens, și fără a-şi dezvălui public intenţiile, forţele globaliste şi-au mobilizat aproape toate resursele de care dispun pentru a-şi atinge scopul.
Personal, nu am încredere în Rusia, dar după 53 de ani în America nu mai am încredere nici în politica de azi a Americii şi nici în a marilor țări occidentale.
Ce se petrece?
Potrivit analizelor oficiale publicate la Washington, China rămâne principala adversară a Statelor Unite şi a Occidentului. Prin „Occident” se înţelege grupul de țări capitaliste dezvoltate care au adoptat democraţia de tip neo-liberal promovată de Statele Unite.
Interpretarea ideii de democraţie a devenit însă arbitrară şi destul de elastică. Oricum, ţările occidentale urmăresc să impună şi altora sistemul lor prezentându-l drept un panaceu universal, dar urmărindu-şi cinic propriile interese.
Altfel, dacă China rămâne principalul adversar al lumii occidentale, cum se explică actuala mobilizare generală împotriva Rusiei? Se explică prin faptul că sistemul politic promovat de America şi de Uniunea Europeană a fost acceptat în ultimii ani şi de Ucraina. Moscova a fost invitată şi ea să facă parte din noua ordine mondială, dar a primit un rol secundar şi subordonat pe care l-a respins. Confruntată cu perspectiva extinderii Alianţei Nord Atlantice până la graniţele ei, Rusia a spus Niet. În consecinţă, dialogul diplomatic a fost înlocuit de un dialog armat.
Ideea extinderii sferei de control a unei țări până la limite maxime e străveche. A înfăptuit-o Imperiul Roman acum două mii de ani, dar fără un plan prealabil şi fără un scop clar. De altfel, lumea cunoscută era limitată în acele timpuri. O extindere remarcabilă a realizat-o Anglia cu destul de mult succes în secolul 19. Apoi, acum o sută de ani, fosta Uniune Sovietică a urmărit să comunizeze întreaga planetă.
La acea dată promotorii globalizării aveau deja un plan, aveau o ideologie, se bazau pe expansionismul rusesc, şi aveau la dispoziţie Armata Roșie. Clădită pe o ideologie falsă şi pe resurse limitate, planul de comunizare mondială a eşuat. Ideea dirijării întregului glob a fost preluată totuşi după cel de al Doilea Război Mondial când, spre sfârşitul ostilităţilor, învingătorii au pus bazele unei noi ordini mondiale. Aceştia au lansat totodată o viziune globală de reorganizare şi de guvernare a lumii.
La această oră înaintată a istoriei, există două viziuni de guvernare globală: Prima viziune este promovată de America şi de Occident, se face cu mănuşi, cu ademeniri, şi la suprafaţă e benevolenţa. Cine se află în spatele acestei viziuni? La prima vedere, planul globalist e promovat de Washington şi în mod special de Departamentul de Stat şi de Casa Albă. Planul e dirijat însă din spate de marile corporaţii, de miliardari şi de lideri politici care controlează resursele naturale, financiare şi mediatice ale lumii. Aceste cercuri urmăresc reorganizarea lumii… chipurile pentru salvarea planetei şi pentru binele tuturor. Intenţiile sunt lăudabile, dar Blaise Pascal, filozof francez din sec. 17, a atras atenţia că „drumul către iad e pavat cu intenţii bune!”
Noua viziune postbelică a fost pusă în practică treptat prin diferite organizaţii şi organisme ca Naţiunile Unite, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului, Uniunea Europeană, Forumul Economic Mondial şi, pe plan militar, Alianţa NATO… Viziunea globalistă e promovată totodată prin numeroase fundaţii şi cluburi particulare, prin diverse organizaţii secrete şi prin organizaţii neguvernamentale, între care menţionez binecunoscuta fundaţie Soros.
Pregătirile pentru realizarea noii ordini mondiale se fac în culise şi în intimitatea unor grupuri de așa-zis iniţiaţi. În documentata sa carte intitulată Superclass, David Rothkopf menţionează o parte din corporaţiile supranaţionale şi unii dintre miliardarii şi liderii politici mondiali care dirijează destinele omenirii. Cu toate acestea, adevăraţii conducători, probabil o mână de oameni înconjuraţi de un cerc restrâns de adjuncţi, nu sunt cunoscuţi. Oricum, intenţia lor este să controleze destinele planetei.
La concret şi la obiect, această viziune este materialistă, internaţionalistă şi implicit antinaţională şi, în final, anticreştină şi contrară firii umane. Într-un asemenea sistem, religia tradiţională centrată pe o fiinţă dumnezeiască este înlocuită cu conceptul de drepturile omului centrat pe voinţă, pe interesele şi pe viziunea unor ființe umane. Scopul urmărit, declarat în mod indirect sau implicit, este înfăptuirea raiului pe pământ; un rai terestru într-o lume fără morală creştină şi fără Dumnezeu.
Se conturează o lume nouă condusă de „iluminaţi întunecaţi”, al căror ultim scop este ruperea omului de originea sa dumnezeiască. Într-o asemenea lume, bărbaţii se căsătoresc cu alţi bărbaţi, femeile se culcă cu alte femei, copiii cresc fără educaţie morală şi tinerii sunt dezorientaţi. În această lume, banul şi plăcerile imediate sunt singurele scopuri ale vieţii. Nu e de mirare că bisericile creştine din occident s-au golit şi în alte locuri au început să apară temple dedicate lui satana.
O viziune opusă globalizării occidentale rămâne comunismul, rebotezat între timp socialism în China şi progresism în America. Şi această viziune reprezintă tot o lume fără niciun Dumnezeu. De altfel, cele două viziuni diferită doar ca metode: comunismul clasic a fost aplicat prin crime brutale în timp ce globalizarea se face cu zâmbre şi cu batoane de ciocolată. Scopul urmărit de amândouă este acelaşi: control total asupra omului şi asupra întregii societăţi.
Aici mă simt obligat să deschid o mică paranteză. Cu experienţa penitenciară personală şi mai ales de familie, am studiat cele două mari crime împotriva umanităţii comise de securitate în închisorile din România; aşa-zisele reeducări de la închisoarea din Piteşti şi respectiv din Aiud. Acolo diavolul a experimentat cum poate fi forţată natura umană astfel încât omul să urmeze un curs nefiresc impus din afară.
Am scris despre ele în cartea Mărturii Dedicate Eroilor şi Martirilor Noştri, publicată la Bucureşti în 2018 (Editura INST). Prima reeducare s-a făcut prin metode barbare şi a vizat limitele fizice ale tineretului întemniţat. A doua a fost sofisticată şi a vizat pervertirea sufletească a deţinuţilor politici maturi pentru a accepta orânduiala comunistă a acelor zile. La Piteşti, oamenii erau striviţi fizic; la Aiud erau ademeniţi şi cumpăraţi sufleteşte.
Convingerea mea este că rezultatele acelor experimente sunt folosite acum la nivel mondial de cercurile globaliste în vederea pervertirii sufletului omenesc; pentru înstrăinarea omului de originea lui spirituală. Şi e foarte greu să te opui globaliştilor de azi care, după ce au monopolizat resursele omenirii, te ademenesc cu tot felul de jucării sclipitoare de la burse de studii în Anglia şi concedii la Nisa până la posturi diplomatice şi posibile fotolii ministeriale…….
Ştiu păpuşarii din umbră cum să atragă şi să pervertească oamenii! Şi dacă identifici şi denunţi scopurile şi mijloacele globaliştilor, sar pe tine aplaudacii din presa aservită pe motiv că încalci drepturile omului. Iar pentru cei „înrăiţi” care continuă să se opună „nobilelor” intenţii mondiale, mai există şi varianta Piteşti…….
Se pare că întreaga lume a devenit un câmp experimental în care metodele variază de la cele aplicate la Piteşti, la cele aplicate la Aiud. Cine experimentează pe noi şi ce se urmăreşte? La închisoarea din Piteşti experimental era condus de locotenentul zis Ion Marina, pe nume real Itzicovici. La Aiud era condus de colonelul Crăciun. Cei care au studiat fenomenul susţin că amândoi raportau rezultatele direct la Ministerul de Interne, condus aproape tot timpul de evrei, şi care la rândul lor îl raportau la Moscova tot pe filiera evreiască. Mulţi din liderii mondiali de azi care urmăresc reorganizarea lumii sunt de asemenea evrei şi unii cercetători se întreabă consternaţi: unde vor să ajungă?
Nu îşi dau seama oare că mulţi foşti comunişti s-au întors împotriva lor? Că în prezent antisemitismul e în creştere şi lumea se poate întoarce împotriva lor?
Am avut o discuţie cu pastorul Richard Wurnbrandt pe această temă. Am fost împreună în aceiaşi închisoare din Gherla, dar ne-am cunoscut personal la New York. Pastorul, evreu român botezat şi creştin activ, mi-a spus resemnat şi îngândurat că evreii au o misiune grea în lume. Ei şi-au asumat cumva rolul de a-i biciui pe creştini că să se întoarcă la Dumnezeu. Şi în timpurile din urmă, a subliniat el, înainte de revenirea mântuitorului, evreii îl vor accepta şi ei pe Iisus.
Trăim oare timpurile din urmă?
Actualul război din Ucraina nu este altceva decât un nou pas, dar unul extrem de important, în noul demers de dominare mondială. Pentru a fi înţeles, războiul este necesar să fie analizat din trei unghiuri sau perspective: globală, umanitară şi pentru noi, din perspectiva românească. Cea mai importantă analiză este cea globală. Elucidarea acestei perspective este evitată în mod premeditat în presa aservită intereselor globaliste.
Ni se impune să credem şi să susţinem că Rusia, o ţară agresivă şi dictatorială, a atacat Ucraina, chipurile o ţară paşnică şi democrată. În consecinţă, potrivit noii propagande, libertatea întregii omeniri ar fi ameninţată de Moscova. Cine nu acceptă acest postulat este etichetat drept inamic al adevărului… Orwell a avut dreptate! Numai că şi adevărul şi democraţia sunt interpretate după interese.
Este adevărat că Rusia a invadat Ucraina, dar realitatea este mult mai complicată. De altfel, ca analist eram convins că Rusia nu va ceda controlul asupra Ucrainei fără mari violențe. Nu m-am aşteptat totuşi ca războiul să înceapă atât de repede. Personal, intuiam intervenţia militară în câţiva ani, înainte ca generaţia care a cunoscut Uniunea Sovietică, inclusiv Putin, să dispară. Moscova s-a grăbit însă înţelegând probabil că timpul nu lucrează în favoarea ei. Acum, pentru că războiul a început, mă tem că nu mai poate fi oprit.
Rusia actuală nu mai are o viziune globală proprie. O asemenea viziune înseamnă capacităţi economice şi militare de anvergură, înseamnă un plan proactiv de acţiune şi înseamnă capacitatea aplicării planului. Moscova nu mai are aceste posibilităţi, dar are în schimb un arsenal nuclear masiv cu care poate ameninţa şi ameninţa interesele occidentale.
După 30 de ani de confuzie şi derută, Rusia şi-a regăsit echilibrul revenind la originea ei slavo-ortodoxă şi la tendinţele ei mesianice şi naţionaliste. În noul context geopolitic de azi, Moscova şi-a redefinit totodată priorităţile şi, între altele, a respins categoric pierderea Ucrainei şi cooptarea ei în orice alianţă ostilă. Un asemenea act i-ar ameninţa atât statutul de putere regională cât şi existenţa statală. În consecinţă, Rusia a decis să invadeze Ucraina înainte de a fi prea târziu şi astfel să blocheze extinderea pactului NATO.
La vedere, actualul război este între Rusia şi Ucraina. La o analiză mai adâncă este o confruntare acerbă între America şi Occident, pe de o parte, şi Rusia (şi în viitor China), pe de altă parte. Şi tragedia acestui război constă în faptul că niciuna din tabere nu îşi permite să piardă. Dacă Moscova pierde războiul, Federaţia Rusă se dezmembrează. Dacă Occidentul pierde, Ucraina se destramă şi politica de globalizare intră într-un mare impas.
În opinia mea ambele tabere pornesc de la principii greşite pentru că niciuna nu răspunde aspiraţiilor umanităţii: oamenii au nevoie atât de bunuri materiale, cât şi de împlinire spirituală. Omul aspiră la nemurire sufletească şi continuă să creadă în Dumnezeu. Una din cărţile mele, publicată iniţial în limba engleză în America şi recent în limba română în ţară, se numeşte Scopul şi Semnificaţia Vieţii. Aşa cum spunea un poet-martir al închisorilor comuniste, semnificaţia vieţilor noastre „e mult mai presus de arhangheli şi astre, e’n veşnica Ta înţelepciune!” Oricât s-ar sforţa dirijorii globalizării, nu îi pot lua locul lui Dumnezeu.
Occidentul oferă într-adevăr bunuri materiale, dar este din ce în ce mai gol spiritual. Ce oferă în schimb Rusia? Din păcate, orice ar oferi, cei care o cunosc nu mai au încredere în ea. Moscova va fi necesar să facă eforturi uriaşe ca să câştige încrederea vecinilor ei. Nimeni nu ştie ce ne rezervă viitorul, dar consecinţele acestui război pot fi catastrofale la nivel global.
[…]
Pentru noi, românii, întrebarea este: unde se vor opri ruşii? Pe Nipru, pe Nistru, sau vor ajunge la Dunăre? Va îngheţa oare conflictul undeva pe la jumătate, or va ajunge la graniţele României şi va confrunta forţele NATO? Deocamdată nimeni nu ştie.
Ce urmăresc însă globaliştii şi strategii Americani? Marii jucători globalişti se ascund în culise şi scot la vedere doar oficialităţile Americane care le fac jocul. Aceştia fac declaraţii vehemente şi îndeamnă la luptă. Secretarul de stat Antony Blinken, de exemplu, susţine că doreşte ca Rusia să slăbească astfel încât să nu mai poată comite asemenea acte ca invadarea Ucrainei. Ministrul apărării, Austin Lloyd, a afirmat la rândul său că urmăreşte ca Moscova să nu mai fie capabilă să-şi ameninţe vecinii. Afirmaţii diplomatice şi frumoase, dar milioane de oameni suferă consecinţe nefaste şi economia mondială a început să tremure.
Alţi lideri Americani, în special membri ai Congresului, susţin ferm continuarea războiului şi vor ca Rusia să fie învinsă la ea acasă. Şi preşedintele Biden şi-a modificat recent retorica, afirmând că Ucraina poate şi este necesar să învingă în acest război contra Rusiei. Ţările membre ale Uniunii Europene sunt cumva mai reţinute, dar secretarul general al NATO, Jens Soltenberg, a îndemnat şi el Ucraina la luptă până la victorie. Între timp, Kievul încearcă să atragă România şi Polonia în conflict sperând în intervenţia militară directă a alianţei Nord Atlantice şi a Americii.
Analiştii independenţi şi obiectivi atrag însă atenţia ca Rusia să nu fie pusă la colţ pentru că în disperare de cauză ar putea recurge la arme de distrugere în masă. De fapt, Vladimir Putin a emis deja un avertisment sever în acest sens. Între timp, ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, a menționat riscul provocării celui de al treilea război mondial şi nu a exclus posibilitatea ca un asemenea război să devină nuclear.
O nouă ordine mondială se conturează într-adevăr şi noua ordine nu pare a fi nici cum o visează Occidentul şi nici cum şi-o doreşte Moscova. Şi să nu uităm că dacă Rusia va fi supusă şi răpusă, rămâne China; o putere majoră reprezentând o problemă pe aceiaşi măsură.
Pe de altă parte, perspectiva umanitară a războiului este tragică, e larg mediatizată şi e bine cunoscută: milioane de refugiaţi, distrugeri masive, victime nevinovate……. O mare tragedie care nu era cazul să se desfășoare în secolul 21. Într-adevăr, natura umană s-a transformat foarte puţin în bine de-a lungul veacurilor.
În încheiere şi foarte pe scurt:
Ucraina post-sovietică a denunțat stalinismul, dar menţine intactă moștenirea rămasă de la Stalin, și anume teritoriile românești ocupate prin forță brutală de URSS în 1940 și oferite Kievului. Ucrainenii țin cu dinții de aceste teritorii şi nu le vor retroceda de bună voie. De fapt, guvernul de la Kiev consideră în mod oficial că România era principala țară inamică a Ucrainei.
Între timp, românii din Ucraina erau trataţi cu duşmănie și au fost persecutați şi deznaţionalizaţi. De exemplu, cărţi inocente pentru copii de Ion Creangă au fost confiscate şi distruse. Ucrainenii au depus permanent eforturi susţinute să stingă identitatea românească din Bucovina și Bugeac.
Exemple sunt numeroase şi continuă până în ziua de azi. Ce face guvernul de la București pentru promovarea drepturilor românilor ?
Îi îndemn pe cititori să tragă singuri concluziile de rigoare. Altfel, ca geograf, mă întreb din nou unde se vor opri Ruşii?
În concluzie, să rămânem umanitari, dar să nu uităm că avem de apărat o ţară, o naţiune, o limbă şi o cultură. Războiul se va încheia la un moment dat şi atunci graniţele Ucrainei vor fi renegociate. România este necesar să se pregătească din timp…….
Autor: Nicholas Dima
Citiți și:
Av. Dan Cristian Ionescu: „Patriotismul a fost interzis, solidaritatea a fost înlocuită de egoism, lăcomie și nepăsare”
Războiul din Ucraina i-a făcut pe români sceptici la ideea de NATO şi UE. Cum se poziţionează poporul nostru în privinţa Rusiei?
Viktor Orban: Războiul din Ucraina va pune capăt supremației Occidentului! Lumea nu a trecut de partea SUA
yogaesoteric
28 februarie 2023