România se așteaptă să plătească minim 2 miliarde de dolari în afacerea Roșia Montană

România se așteaptă ca pe 10 februarie să piardă procesul intentat de Gabriel Resources pentru aurul de la Roșia Montană, după scandalul prin care locația a fost introdusă în patrimoniul UNESCO, transmite Profit.ro.

Surse guvernamentale au declarat că subiectul a fost discutat miercuri în ședința de guvern, premierul Marcel Ciolacu și Ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari, arată Digi24.

Profit.ro a anunțat anterior că Tribunalul de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, care arbitrează disputa de miliarde de dolari dintre Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munții Apuseni, și Statul Român, a anunțat termenul-limită definitiv până la care va emite decizia în această speță.

Procedura de arbitraj a durat peste 8 ani, fiind inițiată de cei de la Gabriel Resources în iulie 2015 și declarată închisă de tribunal pe 14 septembrie 2023. Reglementările ICSID prevăd că tribunalul este obligat să emită decizia finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurii, însă dacă constată că nu poate redacta hotărârea în acest interval de timp, instanța arbitrală își poate acorda un termen suplimentar de 60 de zile. În cazul Roșia Montană, tribunalul a anunțat recent părțile că va face uz de acest termen suplimentar de 60 de zile, astfel că decizia va fi emisă cel târziu pe 12 martie 2024.

Această nouă întârziere potențială a emiterii deciziei de către tribunal este frustrantă pentru toți cei implicați, însă sperăm că decizia va fi luată înainte de data acestui deadline definitiv”, a declarat CEO-ul și președintele Consiliului de Administrație al Gabriel Resources, Dragoș Tănase.

Arbitrajul a fost inițiat de Gabriel Resources în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, după ce Statul Român a refuzat să autorizeze proiectul minier. Compania susține că i se cuvin despăgubiri egale cu valoarea sa de piață la Bursa din Toronto la data de 29 iulie 2011, moment în care presupusul prejudiciu cauzat de Statul Român ar fi devenit efectiv, plus dobânzi, ceea ce duce totalul pretențiilor față de România la aproape 4,8 miliarde dolari.

Compania canadiană a indicat, ulterior, că s-ar mulțumi și cu circa un sfert din principalul sumei pe care a solicitat-o ca despăgubiri României pentru blocarea proiectului, respectiv doar cu recuperarea investițiilor sale efective, estimate la 760 milioane dolari, la care s-ar adăuga dobânzi. Cheltuielile totale cu avocați și experți ale Gabriel Resources în procesul cu Statul Român sunt estimate de companie la 63,96 milioane de dolari, sumă pe care reprezentanții acesteia au cerut instanței să i-o acorde în totalitate ca despăgubiri datorate de România. Reprezentanții Statului Român au calificat suma drept foarte mare și nejustificată în raport cu propriile costuri. Pe de altă parte, Gabriel Resources susține că, în astfel de cazuri de arbitraj, tribunalele au admis că reclamanții au, în general, costuri mai ridicate, deoarece e necesar să-și demonstreze cazul.

Statul Român a cheltuit de câteva ori mai puțin și cere, de asemenea, tribunalului să îi fie recunoscute și despăgubite costurile respective, în valoare de 12,72 milioane de dolari. Gabriel Resources Ltd. Canada deține 80,6858% din acțiunile Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), restul capitalului fiind controlat de Statul Român, prin Minvest Roșia Montană. Cei mai mari acționari ai Gabriel Resources sunt fondurile de investiții Kopernik Global Investors, Tenor Capital Management, Electrum Global Holdings, Paulson&Co Inc. și The Baupost Group.

Citiți și:
Un model pentru Roșia Montană – Un orășel din Columbia a învins o multinațională care voia să exploateze aur în valoare de 35 miliarde de dolari!
De ce proiectul de la Roșia Montană este un act de trădare a interesului național

 

yogaesoteric
4 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More