Un model pentru Roșia Montană – Un orășel din Columbia a învins o multinațională care voia să exploateze aur în valoare de 35 miliarde de dolari!

 
Un orășel columbian a respins recent un proiect minier de extracție a aurului, în valoare de 35 de miliarde de dolari, punând oamenii și protecția mediului mai presus de orice profit, după cum arată inhabitat.com. Din totalul cetățenilor din Cajamarca (Columbia), 98% au spus „nu” mineritului aurifer, din cauza îngrijorărilor legate de distrugerea mediului și de poluarea apei.
Pe de altă parte, autoritățile centrale din Columbia nu sunt prea bucuroase de opțiunea cetățenilor, gândindu-se cu jind la toți banii pierduți.

Mina, care ar fi trebuit să se numească La Colosa, ar fi fost înființată și exploatată de către o companie minieră venită tocmai din Africa de Sud. Exploatarea minieră avea șanse să devină cea mai mare din toată America de Sud. Guvernul a aprobat întru totul înființarea giganticei exploatări aurifere, susținând că proiectul ar fi ajutat considerabil la redresarea economică a țării. Dar localnicii au organizat un referendum local, după care și-au exprimat opțiunea cu o majoritate covârșitoare. 6100 dintre cetățenii cu drept de vot au optat pentru respingerea proiectului de înființare a minei de aur.

Studenta Camila Méndez, în vârstă de 21 de ani, a declarat, înainte ca rezultatele să fi fost anunțate, că: „Am votat contra, pentru generațiile viitoare. (…) Dacă vom câștiga, vom arăta întregii lumi că orașul Cajamarca este capabil să înfrângă o imensă companie multinațională, un monstru minier (…).”


Citiţi şi:

De ce proiectul de la Roșia Montană este un act de trădare a interesului național

Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică ar putea declanşa un dezastru ecologic în România

Ce dovezi mai vreţi despre distrugerea cu bună știință a României după 1989?

 

yogaesoteric
24 iulie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More