România vinde bucată cu bucată companiile de stat, alte state le naționalizează. Țara care încearcă să salveze cel mai mare producător de oțel
În timp ce Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan insistă cu vânzarea companiilor de stat, Marea Britanie vrea să preia producătorul de oțel British Steel, aflat momentan în proprietatea grupului chinez Jingye.

Pe 13 mai, Guvernul britanic a promovat Steel Industry (Nationalisation) Bill, care acordă statului autoritatea de a transfera acțiuni și active siderurgice în interes public pentru a asigura continuitatea producției și a locurilor de muncă. Proiectul de lege a fost introdus pentru a asigura preluarea integrală a British Steel de către statul britanic, potrivit prim-ministrul Keir Starmer.
„Dar în Scunthorpe, am purtat negocieri cu actualul proprietar, dar nu s-a putut ajunge la o vânzare comercială, iar acum s-ar putea îndeplini criteriile de interes public. Așadar, pot anunța că în această săptămână va fi prezentat un proiect de lege menit să confere guvernului competența, sub rezerva respectării criteriului interesului public, de a prelua integral proprietatea asupra British Steel”, a declarat premierul Marii Britanii anterior introducerii proiectului.
Totodată, premierul britanic a vorbit și despre modul în care guvernul a adoptat anul trecut o lege de urgență pentru a prelua temporar controlul asupra uzinei siderurgice din Scunthorpe, care se afla la doar câteva ore distanță de a fi închisă de proprietarii chinezi.
Potrivit presei, British Steel este în colaps economic din cauza pactului ecologic european. Mai exact, chinezii care au cumpărat compania s-au trezit că sunt obligați să înlocuiască cuptoarele pe cărbune cu cele electrice.
Din cauza prețului uriaș al energiei electrice, compania a suferit pierderi uriașe, astfel că proprietarii chinezi au vrut să facă un pas în spate, moment în care statul britanic a decis să intervină, pentru a salva producătorul de oțel.
În acest context economic mondial, producția de oțel a României a scăzut de la 13 milioane de tone pe an înainte de 1990, la circa 2 milioane de tone de oțel pe an în 2024.
În 2025, Combinatul Hunedoara a fost închis după 141 de ani de funcționare, iar uzina din Galați, care a fost cumpărată și falimentată de un afacerist indian, a fost scoasă oficial la licitație în februarie 2026, cu un preț de pornire de aproximativ 709 milioane de euro. Pentru că nu a fost depusă nicio ofertă, prețul a fost redus cu 70%, scrie Realitatea.net.
Citiți și:
România își vinde terenurile agricole, în Ungaria și Polonia așa ceva este interzis prin lege!
Vinderea treptată, ca model de jaf
yogaesoteric
29 mai 2026