Ron Unz: Ce se știe despre al Doilea Război Mondial este greșit
„O mare parte din legitimitatea politică actuală a guvernului american de astăzi și a diverselor sale state vasale europene se bazează pe o anumită narațiune istorică a celui de-al Doilea Război Mondial, iar contestarea acestei narațiuni ar putea avea consecințe politice grave.” – Ron Unz
Într-un interviu realizat de Mike Whitney cu Ron Unz, editorul The Unz Review, se oferă o perspectivă diferită asupra circumstanțelor și responsabilității asupra declanșării ultimei conflagrații mondiale.
În Occident, se acceptă în mod universal că:
- Hitler a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial;
- Invazia Poloniei de către Hitler a reprezentat primul pas într-o campanie mai amplă menită să asigure dominația mondială.
Este însă această interpretare a celui de-al Doilea Război Mondial adevărată? Sau falsă?
Un punct de plecare excelent în această analiză, potrivit lui Ron Unz, este o lucrare clasică publicată în 1961, Originile celui de-al Doilea Război Mondial, a renumitului istoric de la Oxford A.J.P. Taylor, ale cărui concluzii le rezumă astfel:
„Cererea finală a lui Hitler, ca 95% din teritoriul german al orașului Danzig să fie returnat Germaniei, exact așa cum își doreau locuitorii acestuia, a fost una complet rezonabilă, și doar o greșeală diplomatică teribilă a britanicilor i-a determinat pe polonezi să refuze cererea, provocând astfel războiul. Afirmația ulterioară, răspândită pe scară largă, că Hitler dorea să cucerească lumea a fost complet absurdă, iar liderul german depusese de fapt toate eforturile pentru a evita războiul cu Marea Britanie sau Franța……. Hitler spera să rezolve în sfârșit disputa privind frontiera poloneză, oferind concesii mult mai generoase decât luaseră vreodată în considerare oricare dintre predecesorii săi de la Weimar, aleși democratic. Însă dictatura Poloniei a respins luni întregi încercările sale de negocieri și a început, de asemenea, să abuzeze brutal minoritatea germană, forțându-l în cele din urmă pe Hitler să declare război.”
Winston Churchill, în ciuda tuturor triumfurilor și succeselor sale, a fost probabil omul cel mai responsabil pentru prăbușirea timpurie și rapidă a Imperiului Britanic……. Ceea ce a dărâmat Imperiul Britanic atât de rapid și teribil a fost al Doilea Război Mondial. În opinia lui Ron Unz, al Doilea Război Mondial a fost exact ceea ce Churchill l-a numit: „Războiul inutil”. Iar gafa fatală a fost decizia panicată a guvernului britanic după destrămarea Cehoslovaciei în martie 1939 de a oferi o garanție de război nesolicitată unui grup de colonei polonezi care aveau o viziune romantică asupra propriilor capacități războinice, care au participat la destrămarea Cehoslovaciei, iar Marea Britanie le-a dat această garanție pentru a-i susține într-o cauză – controlul asupra Danzigului – în care credeau că germanii aveau fundamental dreptate. Iar această garanție de război, care a întărit coloana vertebrală poloneză, le-a dat polonezilor încrederea să se opună lui Hitler, care acum nu avea altă cale de ieșire decât să cucerească Danzigul. Hitler a atacat Polonia, Marea Britanie a declarat război Germaniei, iar acel război de șase ani a dărâmat Imperiul Britanic. Iar omul care a militat cel mai mult pentru războiul cu Germania a fost Winston Churchill.
„Este necesar să recunoaștem că multe dintre ideile fundamentale care domină lumea noastră de astăzi au fost fondate pe o înțelegere particulară a istoriei din timpul războiului și, dacă există motive întemeiate să credem că această narațiune este în esență falsă, poate că ar fi necesar să începem să punem la îndoială structura credințelor construite pe baza ei.” – Ron Unz
Multă vreme am crezut că portretizarea noastră simplificată și „caricaturală” a lui Adolf Hitler ca „întruchipare a tuturor relelor” ne-a distorsionat înțelegerea evenimentelor care au dus la cel de-al Doilea Război Mondial. Hitler poate că a fost un tiran și un monstru, dar obiectivele sale strategice nu par să se alinieze cu ceea ce ne spun analiștii și istoricii occidentali. Invazia Poloniei de către Hitler nu a fost primul pas într-o campanie mai amplă care viza dominația mondială și nici nu plănuia să cucerească întreaga Europă de Vest. Obiectivele sale erau mult mai modeste și rezonabile. El dorea pur și simplu să recucerească teritoriul care fusese confiscat de la Germania în conformitate cu termenii Tratatului de la Versailles, detestat universal. Tratatul (care a împărțit arbitrar Germania, i-a furat bunurile materiale, a redus dimensiunea armatei sale și a impus despăgubiri atât de mari încât națiunea să rămână o colonie permanentă dominată de bancheri și finanțatori occidentali) a lăsat, de asemenea, opt milioane de cetățeni germani izolați în țări din afara propriilor granițe suverane. Polonia a fost una dintre aceste țări, iar Hitler intenționa să „îndrepte situația”.
Așadar, narațiunea dominantă pe care am învățat-o cu toții la școala primară este (așa cum spune Unz) „substanțial falsă”, ceea ce pune sub semnul întrebării „cadrul de credințe construit pe baza ei”, în special că al Doilea Război Mondial a fost „războiul bun”, o luptă maniheistă între forțele binelui și răului. Dar nu a fost o luptă între bine și rău, deoarece, așa cum subliniază Unz, afirmațiile lui Hitler erau „rezonabile” și legitime.
Versailles a fost o catastrofă de la bun început, iar Hitler a pornit să-și recâștige teritoriile, așa cum ar face orice patriot german. Imaginați-vă dacă SUA ar intra în război cu Mexicul, iar politicienii străini ar decide că SUA trebuie să predea Texasul, Arizona și California ca parte a unei înțelegeri finale. Protestele publice ar fi atât de intense încât, în cele din urmă, ar apărea un politician (ca Hitler) care ar promite să recucerească teritoriile furate prin forțe proprii. Aceeași regulă se aplică și lui Hitler. El făcea doar ceea ce fusese ales să facă.
Întreaga idee că Polonia a fost doar prima piatră de temelie într-o campanie mai amplă de dominație mondială este ridicolă. Nu există nicio dovadă care să susțină acest fapt. Hitler a vrut să reconstruiască Germania post-Versailles și să aducă înapoi sub stăpânirea germană cât mai mulți dintre cei 8 milioane de cetățeni germani aflați în afara țării. Aceasta nu a fost o acaparare a puterii la nivel global, ci o modalitate fermă, dar responsabilă, de a ajunge la un rezultat just, aspect evident prin modul în care și-a urmărit obiectivul, prin negociere. Încă o dată, majoritatea oamenilor educați din Occident par să creadă că Hitler a copleșit Cehoslovacia și apoi a intrat în Polonia a doua zi. Greșit! Hitler a urmat o cale diplomatică timp de aproape un an. Negocierile cu Polonia au durat aproximativ 10 luni, de la sfârșitul lunii octombrie 1938 până la invazia din 1 septembrie 1939. Cu alte cuvinte, Hitler a dat dovadă de multă reținere și răbdare. Așadar, de ce ar căuta un impulsiv și tiranic înflăcărat o soluție diplomatică când putea pur și simplu să desfășoare Wehrmacht-ul și să-i zdrobească pe polonezii anemici sub șenilele tancurilor sale fără să clipească?
Poate pentru că, până la urmă, nu a fost din capul locului un tiran și un impulsiv. Poate că e vorba doar de aceeași narațiune hiperbolică care ne-a influențat înțelegerea despre Hitler încă de la început.
„Churchill este principalul personaj nefast din cel de-al Doilea Război Mondial……. Churchill este un terorist….… Hitler nu a purtat război cu Anglia.” – Istoricul Darryl Cooper despre Churchill
Aici devine interesant, pentru că Polonia nu este un mic punct neobservat. Întreaga istorie a celui de-al Doilea Război Mondial se bazează pe înțelegerea noastră despre cine a început războiul și cine este în cele din urmă responsabil pentru război. Și această onoare revine Angliei, nu Germaniei. Nu Germania a declarat război Angliei. Anglia a declarat război Germaniei pe 3 septembrie 1939, la două zile după ce Germania a invadat Polonia. Dar dacă Germania a invadat Polonia, atunci Germania trebuie să fie responsabilă pentru declanșarea războiului. Nu! Pentru că, așa cum subliniază autorul american Patrick J. Buchanan, Polonia considera „garanția de război nesolicitată” a lui Chamberlain ca pe o poliță de asigurare împotriva unei invazii germane. După cum spune Buchanan, „acea garanție de război care a întărit coloana vertebrală poloneză le-a dat polonezilor coloana vertebrală pentru a se opune lui Hitler”.
Cu alte cuvinte, liderii polonezi au fost păcăliți să creadă că îl pot combate pe Hitler pentru că britanicii „îi susțineau”. Nu aveau nevoie să negocieze sau să fie rezonabili, pentru că Big Brother i-ar fi salvat. Desigur, Big Brother nu i-a putut salva pentru că Anglia nu avea trupe de luptă, baze militare, aerodromuri și baze navale în apropierea Poloniei. Așadar, nu exista nicio modalitate prin care să poată salva Polonia dacă Hitler ataca. Chiar și așa, au ignorat toate acestea, au ignorat cerințele lui Hitler și l-au forțat pe Hitler să invadeze. Polonia a căzut în două săptămâni, iar Chamberlain nu a ridicat niciun deget pentru a-i ajuta. (Atât despre garanțiile britanice.) De fapt, e mai rău decât atât, pentru că Hitler formase o alianță cu Stalin pentru a împărți Polonia între ei (Pactul Molotov-Ribbentrop), crezând că alianța l-ar descuraja pe Chamberlain să declare război. Dar Chamberlain nu s-a lăsat descurajat. El a rămas ferm și a declarat război oricum, oferind Polonia ca miel de sacrificiu pentru a trage întreaga Europă continentală într-un război mondial cu Germania.
Buchanan descrie garanția de război a lui Chamberlain dată Poloniei drept „cea mai mare gafă din istoria Marii Britanii”, mai gravă decât Acordul de la München. Aceasta a oferit un „cec în alb” guvernului polonez, care a refuzat apoi să negocieze asupra orașului Danzig (un oraș predominant german) și a Coridorului Polonez, probleme despre care mulți lideri britanici credeau că ar fi fost normal să fie rezolvate în favoarea Germaniei. Garanția a făcut ca o dispută limitată la frontiera germano-poloneză să escaladeze într-un război european general care a adus Germania împotriva Forțelor Aliate din Europa de Vest și SUA. Prin urmare, distrugerea Poloniei, căderea Franței, bombardarea masivă a Marii Britanii (Blitz-ul) și zeci de milioane de morți sunt rezultate ale conflictului care puteau fi evitate în întregime. Așadar, garanția de război a lui Chamberlain a fost cauza imediată a celui de-al Doilea Război Mondial, nu invazia lui Hitler. Garanția nu numai că a asigurat distrugerea Poloniei, dar și ca o mare parte dintre țările din Europa de Est să cadă sub strânsoarea de fier a Rusiei sovietice după încheierea războiului. Se pare că niciunul dintre geniile din cabinetul lui Chamberlain nu a fost capabil să anticipeze acest rezultat sumbru.
Istoricul David Irving dezvăluie oferta secretă de pace a lui Hitler făcută lui Churchill în iunie 1940 (în timp ce Churchill bombarda Berlinul) „Voi retrage toate forțele germane din toată Europa, cu excepția provinciilor care au fost întotdeauna germane și care au fost luate de la Germania la sfârșitul Primului Război Mondial……. Am cea mai mare admirație pentru britanici și pentru Imperiul Britanic și vreau ca imperiul să supraviețuiască pe vecie și să crească din ce în ce mai mare. Dacă imperiul britanic ar fi amenințat vreodată de o forță externă……. garantez că voi furniza britanicilor orice forțe mi-ar cere pentru a-i alunga pe acești agresori din imperiu”. Iar consecințele pentru Anglia au fost la fel de sumbre, în mare parte datorită angajamentului zelos al lui Churchill într-un conflict la care Marea Britanie nu ar fi fost indicat să participe niciodată.
Aceasta face parte dintr-o poveste pe care nu o veți găsi niciodată în cărțile de istorie occidentale, unde „buldogul” Churchill este glorificat ca simbol al forței morale și al adevăratului curaj. Ceea ce se pierde în aceste panegirice strălucitoare este faptul că „judecata proastă și incurabilă” a destrăbălatului prim-ministru a precipitat sfârșitul Imperiului și declinul accentuat al rolului Marii Britanii în ordinea mondială. Lui Churchill i s-a dat un stat prosper și prestigios de supravegheat și l-a lăsat într-o ruină falită și distrusă, necesitând ajutoare de la creditorii străini.
Rețineți că Anglia era cel mai mare creditor din lume când a început războiul, dar a ajuns să fie cel mai mare debitor din lume până la sfârșitul războiului. Aruncați o privire asupra acestor aspecte:
Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial în 1939, Regatul Unit era încă una dintre principalele națiuni creditoare ale lumii (adesea descrisă ca fiind cea mai mare sau printre cele mai mari în ceea ce privește investițiile acumulate în străinătate și activele externe nete). Deținerile britanice de valori mobiliare străine, investițiile directe și fluxurile de venituri aferente rămâneau foarte mari. Până la sfârșitul războiului, în 1945, poziția Marii Britanii se inversase: volume mari de active de peste mări fuseseră vândute sau lichidate pentru a plăti proviziile esențiale de război. Marea Britanie acumulase datorii externe masive, în special „soldurile în lire sterline” datorate țărilor Commonwealth-ului, Indiei, Egiptului și altor state, plus obligații legate de asistența americană. Venitul net din investițiile de peste mări a scăzut brusc……. Evaluările oficiale contemporane afirmau că Marea Britanie „încetase să mai fie o țară creditoare la scară largă” și se confruntă cu o poziție financiară externă sever slăbită, clasându-se printre principalii debitori ai lumii în raport cu poziția sa de dinainte de război.
Până în 1945, poziția financiară externă a Marii Britanii se inversase dramatic: se confrunta cu datorii nete mari, venituri reduse din investiții și dependență de sprijinul financiar american. Această trecere de la creditor global la debitor major a fost o consecință directă a costului enorm al războaielor și a necesității de a le finanța prin retragerea de active și acumularea de obligații.
Așadar, cel mai mare susținător al războiului (Churchill) a fost, în realitate, un bufon incompetent și bețiv, care și-a târât țara spre ruină pentru a se angaja într-un conflict despre care a recunoscut ulterior că a fost „inutil”. Șocant.
Citiți și:
Adevărata faţă a lui Churchill
Preliminarii ale celui de-al Doilea Război Mondial (I)
yogaesoteric
13 septembrie 2026