Rugăciunea plină de fervoare către Dumnezeu a fost atent analizată de savanți. Iată la ce concluzii au ajuns oamenii de știință

 

Medicul american Mitch Krucoff, cardiolog cu o mare experiență la Centrul Medical al Universităţii Duke, a inițiat un studiu ce este bulversant mai ales pentru sceptici: pentru a vedea dacă într-adevăr rugăciunea îi poate ajuta pe cei aflați în suferință, el a alcătuit mai multe grupuri de rugăciune, ale diferitelor religii ce există în diverse zone ale globului, formate din zeci de oameni, cu care a stabilit în prealabil o formă de rugăciune colectivă pentru câțiva dintre pacienții săi, ce erau grav bolnavi de afecțiuni cardiace.

Întrebarea la care el a urmărit să afle răspunsul era următoarea: dacă în prealabil se realizează astfel de rugăciuni pentru un număr de pacienți, vor putea fi constatate efecte clare de ameliorare a sănătății la aceștia, comparativ cu bolnavii care nu au beneficiat de un astfel de tratament spiritual? Rezultatele ce au fost obținute până acum sunt deja spectaculoase, fiind tot mai evidentă diferența dintre pacienții pentru care se realizează astfel de rugăciuni și ceilalți. Acest studiu este încă în desfășurare, urmând ca după ce va fi finalizat să fie trase concluzii lămuritoare abia în anii următori.

Există însă numeroși cercetători care au ajuns deja la finalul unor studii similare care s-au soldat cu o mulțime de rezultate cel puțin surprinzătoare:

Dr. William Harris, de la Mid America Heart Institute, Kansas, SUA a realizat la rândul său un studiu asupra puterii vindecătoare a rugăciunii. Pentru a fi cât mai obiectiv, el a urmărit să stabilească foarte precis cadrul și condițiile de desfășurare a studiului, exact precum în cazul testării unui medicament nou.

Pentru a elimina orice suspiciune de placebo, niciunul dintre pacienții săi nu a știut că cineva se roagă pentru el și nici măcar nu au știut că sunt incluși într-un astfel de experiment. Așadar, pentru o perioadă de un an, 1.000 dintre pacienții care au trecut prin secția de urgențe a spitalului de cardiologie în care lucra dr. Harris, au fost împărțiți în două grupe: pentru una dintre grupe (reprezentând jumătate din numărul de pacienți) s-au rugat în mod sistematic un grup de voluntari și preoți, în timp ce cealaltă grupă a urmat doar medicația clasică. Toți pacienții au fost urmăriți astfel timp de un an și starea lor de sănătate a fost ulterior monitorizată în conformitate cu câteva norme clare, stabilite de către medici care nu cunoșteau căror grupe aparțin pacienții supravegheați. Rezultatele? Toți pacienții pentru care s-au realizat rugăciuni au avut cu 11% mai puține atacuri de cord și complicații cardiace care le-ar fi putut amenința viața.

În finalul acestui experiment, un alt medic eminent, care s-a hotărât doar după multe insistențe să participe la acest studiu nonconformist, dr. O’Keefe, a afirmat: „Studiul pe care l-am realizat oferă o perspectivă nouă și tulburătoare asupra modului în care Dumnezeu poate să influențeze în mod direct viața noastră aici pe pământ. Ca om de știință sunt realmente bulversat de aceste rezultate, pentru că nu am nicio posibilitate să le explic, decât prin intermediul acestui ajutor invizibil…”

Un alt studiu realizat de această dată în Israel în anul 1993 asupra a mai mult de 10.000 de persoane credincioase a putut evidenția faptul că incidența bolilor cardiovasculare (prima cauză de mortalitate în lume) în rândul acestor persoane a fost cu 40% mai redusă decât în cazul ateilor sau a celor care sunt credincioși „nepracticanți”. În mod asemănător, un studiu realizat în anul 1995 în Hanovra de către Darmouth College asupra a 250 de persoane ce au suferit operații pe cord deschis a arătat că probabilitatea unui deces este de 12 ori mai redusă la cei ce aveau convingeri religioase ferme și care se rugau în mod constant.

Efectele fiziologice uimitoare ale rugăciunii către Dumnezeu

Dr. Koenig de la Universitatea Duke concluziona în urma mai multor ani de cercetări: „Este evident că rugăciunea are efecte excepționale asupra întregului organism. Ea poate să scadă foarte mult secreția de cortizon, epinefrina și norepinefrina – hormoni care sunt secretați de suprarenale în condiții de stres accentuat. Astfel, se reduce foarte mult riscul tulburărilor imunitare, al afecțiunilor cardiace – mai ales riscul infarctului miocardic, al ulcerelor sau al bolilor intestinale inflamatorii.”

În opinia lui, ca și a altor medici, rugăciunea către Dumnezeu poate fi utilizată ca o metodă de terapie alternativă eficientă în prevenirea tuturor bolilor grave, în revenirea după intervenții chirurgicale, pentru depășirea momentelor dificile sau, în cazuri excepționale, chiar pentru vindecarea unor boli grave, cum sunt: cancerul, scleroza multiplă sau complicațiile diabetului.

Efectele asupra psihicului sunt de asemenea remarcabile, căci rugăciunea induce o stare de liniște profundă și de control mult mai bun, diminuând nevoia de excitante sau de stimulente. Rugăciunea elimină de asemenea gândurile nefaste și tendințele nocive sau morbide.


Citiţi şi:

Un studiu arată efectele benefice pe care rugăciunea, meditaţia şi practica yoga le au asupra trupului uman 
Știința confirmă puterea de vindecare a rugăciunii 

 

yogaesoteric
9 octombrie 2019

 
 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More