S-a fâsâit!

Isteria războinică răspândită în țara noastră și în toată Europa, conform căreia e necesar să ne înarmăm până în dinți deoarece suntem în pericol să fim atacați de Rusia, s-a spulberat.

Într-un interviu acordat publicației poloneze Interia Wyardzenia, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, John Kirby, a declarat că NU există nicio „amenințare imediată” a unui război al Federației Ruse împotriva NATO.

Kirby a afirmat: „Acum, desigur, Rusia este concentrată, dacă nu chiar prizonieră, în Ucraina. Nu vedem să existe o amenințare directă la adresa NATO, a flancului estic, nu o vedem în acest moment.

În același ton, Financial Times a publicat recent un articol în care afirmă că oficialii americani nu cred că Rusia pregătește un atac împotriva NATO în Europa.

Pe de altă parte, s-a fâsâit și bomba lansată de șeful Comisiei pentru Informații din Congres privind „amenințarea nucleară spațială” a Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate a confirmat ceea ce se știa de mai multă vreme, anume că Rusia are o armă nouă anti-satelit, dar că aceasta nu poate provoca în mod direct „distrugeri fizice” pe Pământ, nici nu îi afectează direct pe oameni.

Mai mult, a explicat Kirby, arma rușilor nu este operațională, fiind în faza de „cercetare”.

Într-o conferință de presă la Casa Albă, care a avut loc pe 15 februarie, el a spus: „Mai întâi, nu este vorba despre o capacitate activă care a fost desfășurată și, deși CERCETAREA acestei capacități de către Rusia este îngrijorătoare, nu există nicio amenințare imediată pentru securitatea nimănui”.

Se dovedește astfel că mesajul alarmist despre „amenințarea spațială a Rusiei” a fost doar o șmecherie mediatică, menită să îngrozească opinia publică americană, pentru a pune presiune pe Congres să voteze finanțarea de zeci de miliarde pentru Ucraina.

Citiți și:
Statele au devenit maşinării de stors bani pentru industria de armament
De ce filantropii de la Davos vor în continuare război

 

yogaesoteric
21 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More