Şah militar la graniţele de Est ale Europei! Cu posibilitate de mat rusesc subit în Balcani!

 

Joacă acum doar cine se pricepe!

Tabla arată astfel:

1999. În seara zilei de 24 martie 1999, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, Alianţa Atlanticului de Nord (NATO) a lansat cea mai mare operaţiune militară din istoria sa: bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei. Scopul? Sprijinirea separării teritoriale a unui teritoriu sârbesc autonom, acest teritoriu fiind Kosovo. La agresiunea împotriva Serbiei au participat direct sau indirect 19 state, un rol important avându-l şi România care nu era membru NATO la acea vreme. Important pentru România este faptul că, prin co-participarea la acţiunea militară din 1999, şi-a asigurat ostilitatea militară a naţiunii sârbe!

2014. Ucraina – Rusia – Crimeea. Evenimentele sunt cunoscute, fapt pentru care nu le mai detaliem. De remarcat doar un element legat de anul 2014: parada militară organizată la Moscova la scurt timp după anexarea Crimeei, respectiv pe data de 9 mai 2014, prezenta, spre uluirea întregii lumi militare, armamente şi sisteme de ultimă generaţie. Fiind abia acum evident că ursul rusesc înşelase timp de 24 ani vigilenţa adversarului său tradiţional, care este NATO. Vigilenţa inclusiv a unor state din estul Europei, precum România, care au încetat orice investiţii în domeniul militar şi şi-au redus substanţial efectivele, considerând că ursul rusesc era sucombat. Un astfel de stat surprins total este însăşi România. Stat care, spre deosebire de alte state din NATO, a mai şi plusat în privinţa distrugerii propriei armate, prin prisma unor politici legislative eronate de salarizare şi pensionare îndreptate contra militarilor români începând cu anul 2011 şi care continuă şi în prezent!

2014. Un nou element care ar fi trebuit să pună pe jar orice stat NATO şi nu numai, din zona de sud-est a Europei. Şi mai ales pe România. 2014 este anul în care Rusia începe manevre militare comune cu… Serbia. Acestea s-au desfăşurat şi în 2015. Iar în acest an ar urma să se desfăşoare manevre comune Serbia – Rusia cu trupe aeropurtate.

De reţinut, poziţionarea României pe hartă în noua situaţie! Da, este evident. Trupe ostile la Est, trupe ostile la Vest. De reţinut şi participarea preşedintelui rus Putin la parada organizată la Belgrad, în 2015. Dacă sunteţi curioşi să cunoaşteţi ce doresc sârbii, puteţi citi comentariile despre parada de la Belgrad, în esenţă: Kosovo înapoi la Serbia!

2015. Rusia şi Cipru au semnat un acord militar ce permite flotei ruse să folosească porturile cipriote! Cipru fiind stat al UE, nu şi al NATO, situat în Marea Mediterană lângă două state NATO din flancul sudic, cu puternice capabilităţi militare – respectiv Turcia şi Grecia. Cu alte cuvinte, flota rusă are baze în Marea Mediterană.

2015. Atenţie! Aflăm de la polonezi că Rusia a cerut oficial Greciei să-i aloce un teren pentru construcţia unei baze militare. Care ar fi destinată pentru protecţia grecilor ciprioţi contra Turciei, care stăpâneşte jumătatea de nord a insulei Cipru. Grecia fiind stat NATO! Şi tot de la polonezi mai aflăm că ar exista baze militare ruse în apropiere de… Kosovo, care ar urma să efectueze „misiuni umanitare”. „Misiuni umanitare” şi „mentenanţă” fiind termenii folosiţi în mod curent de ruşi pentru a-şi camufla obiectivele şi misiunile pur militare!

2015-2016, Siria. Rusia, cu acordul oficialităţilor siriene, intră de partea forţelor guvernamentale în conflict militar într-un stat măcinat deja de ani de zile de război civil. Un fel de război civil. Însă izbitor de asemănător cu zonele în care s-au desfăşurat şi se desfăşoară conflicte interetnice. Cum ar fi spaţiul fostei Iugoslavii sau cel cipriot. Sau din Ucraina de Est. În cazul intervenţiei ruseşti în Siria, obiectivul strategic lipsind efectiv, nu rămâne decât ipoteza conform căreia Siria nu a reprezentat decât un antrenament punctual al armatei ruse pentru acţiuni ulterioare în zone cu situaţii asemănătoare celei din Siria, respectiv cu conflicte militare interne. Şi mai ales cu NATO în coaste. Iar spaţiul în cauză nu este altul decât cel al fostei Iugoslavii.

2016. Vladimir Putin ameninţa România din… Grecia. Din cauza scutului antibalistic de la Deveselu. „Dacă ieri, în aceste zone din România, oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri, pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin la Atena, într-o conferinţă de presă organizată în comun cu premierul grec Alexis Tsipras.

2014-2016, Ungaria. Spre surprinderea întregii alianţe NATO, Ungaria a decis din ce în ce mai vizibil în ultimii doi ani că trebuie să fie prietenă la cataramă cu Rusia. Astfel încât, la acest moment, Ungaria poartă negocieri cu Rusia pentru modernizarea avioanelor militare şi echipamentelor utilizate de armata ungară! Iar analistul american Robert D. Kaplan consideră că Rusia şi Ungaria ar putea colabora pentru revenirea la Ungaria Mare.

2011-2016, România. În perioada menţionată, în România s-au petrecut (şi acum se petrec) o serie de bizarerii legislative care au drept efect pe de o parte distrugerea moralului armatei, pe de altă parte descurajarea opţiunii cetăţenilor pentru serviciul militar. Readucem aminte în acest sens desfiinţarea pensiilor militare în perioada 2011-2016, perioadă în care România s-a distins, ca stat NATO, prin proteste ale militarilor săi în rezervă/retragere în stradă. În acest an, militarilor români li s-a reacordat dreptul pierdut în urmă cu şase ani, însă într-o formă modificată de actualul guvern care alimentează în continuare nemulţumirile existente în cadrul armatei.

Pe de altă parte, în contextul relaţiei tensionate dintre NATO şi Federaţia Rusă mai apare o bizarerie, de această dată de ordin strict militar! Deşi se află în vădită inferioritate în faţa sistemelor şi armamentelor ruseşti aflate la numai câteva sute de kilometri depărtare, România este singurul stat din Flancul Estic al Alianţei NATO care nu a luat măsuri suplimentare de întărire a capacităţii sale militare naţionale. Spre deosebire de alte state care au procedat la diverse măsuri, cum ar fi reintroducerea stagiului militar obligatoriu, constituirea de trupe paramilitare, achiziţia de urgenţă de sisteme şi armamente performante.

O altă situaţie bizară este legată de atitudinea statelor NATO dezvoltate economic faţă de România şi care, deşi este un partener militar loial Alianţei, nu-şi permite din punct de vedere financiar să achiziţioneze sisteme şi armamente performante! Dar nici statele NATO dezvoltate economic nu se obosesc să doneze sau să împrumute României astfel de sisteme şi armamente. În condiţiile în care SUA au donat efectiv Pakistanului, cu câţiva ani în urmă, sisteme şi armamente moderne în valoare de două miliarde de dolari. Pakistanul fiind partener strategic al SUA, ca şi România (cică!).

În sfârşit, la fel de bizară este şi atitudinea autorităţilor de la Bucureşti, sfâşiate de lupte politice interne, ale căror exprimări din ultimii anii denotă că au înţeles că, din moment ce România este în NATO, statul român nu mai trebuie să facă nimic pentru întărirea propriilor capabilităţi militare naţionale. Şi nu au făcut absolut nimic!

Situaţia strategică, pe scurt

Elementul esenţial de urmărit: scenariul se desfăşoară pe baza unor observaţii legate de modul de procedură al armatei ruse din ultimii doi ani şi care îşi extinde supremaţia militară în mod constant. Un alt element inedit este că armata rusă avansează numai prin teritorii unde există conflicte interetnice în stare latentă sau în derulare (Ucraina, Cipru) sau prin teritorii unde există deja conflicte de ordin civil (Siria). Un alt element inedit este acela că Rusia susţine militar şi are susţinere militară în state de obârşie slavă, unele aflate în interiorul dispozitivului NATO (Serbia). În sfârşit, un alt element care se corelează cu cele menţionate, este acela că Rusia avansează spre Vest, prin susţinerea vizibilă din partea partea unor state NATO care au disensiuni cu alte state NATO (Grecia, Ungaria).

1. În Serbia, care este stat non-NATO sunt staţionate trupe şi tehnică ruseşti, în vederea desfăşurării unor exerciţii militare în comun. Şi care sunt anunţate, în acest an, inclusiv cu trupe ruseşti aeropurtate. Cele două state au practic un parteneriat militar, aşa cum şi România are cu NATO sau cu SUA. Cu alte cuvinte, Rusia şi-a asumat obligaţia de a sprijini necondiţionat Serbia în cazul în care este agresată militar, aşa cum şi NATO are aceeaşi obligaţie faţă de România!

2. În mod „independent” faţă de cele prezentate la punctul anterior, dar deloc surprinzător (pentru un adevărat analist militar), armata sârba pătrunde în fosta sa provincie Kosovo (considerată de naţiunea sârbă drept leagănul civilizaţiei sârbeşti), intrând în conflict cu armata kosovară a micului stat creat artificial şi care nu este recunoscut de Serbia. De fapt, Kosovo nu este recunoscut nici măcar de România (una dintre puţinele ieşiri istorice ale României de sub indicaţiile artificiale ale altor state).

3. Tot în mod deloc surprinzător, forţe ale armatei albaneze (Albania fiind stat NATO), intervin cu rapiditate şi pe cont propriu (fără mandat NATO) tot în Kosovo, intrând în conflict deschis cu armata sârbă. Oficialii sârbi au raportat şi prezentat capturarea unor luptători albanezi infiltraţi în sud-vestul Serbiei. Cu alte cuvinte, un stat NATO a atacat Serbia! Din nou, după 1999.

4. În replică faţă de intervenţia Albaniei (stat NATO) în Serbia, aviaţia şi artileria sârbă lovesc obiective de pe teritoriul Albaniei – stat NATO!

5. Drept replică, NATO activează Art. 5 din Tratat (apărarea colectivă). Aviaţia NATO decolează inclusiv din bazele din România, pentru a bombarda obiective militare de pe teritoriul sârbesc. Din „eroare”, bombardează inclusiv trupele ruseşti aflate pe teritoriul sârbesc la manevrele militare comune cu armata sârbă. Acestea răspund militar, doborând cu instalaţiile S-300/400 mai multe aeronave NATO! În paralel, portavionul american Z aflat în Marea Mediterană se îndreaptă spre coastele Adriaticii de Est. De aici începe adevăratul război!

6. Factorul surpriză! Marea Mediterană – Cipru! Cipru este un stat-insulă sfâşiat de conflicte etnice vechi între locuitorii turci şi greci. Urmare a conflictelor interetnice, insula este împărţită artificial în două: Republica Turcă a Ciprului de Nord – locuită de etnici turci şi aflată sub controlul militar al Turciei (prin ocupaţie) şi Republica Cipru – locuită de etnici greci şi aflată sub controlul politic şi economic al Greciei.

În realitate, insula reprezintă un butoi de pulbere, nu doar ca urmare a disensiunilor dintre etnicii greci şi cei turci, ci şi între Grecia şi Turcia – state NATO, fiecare revendicându-şi suveranitatea asupra întregii insule.

Forţele paramilitare din zona grecească a Ciprului lansează atacuri cu rachete şi mortiere asupra capitalei Nicosia şi obiectivelor militare turceşti situate în aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord (care este recunoscută doar de Turcia). Răspunsul armatei turce nu se lasă aşteptat, aceasta bombardând aerian la rândul său teritoriul Republicii Cipru, controlat de etnicii greci şi efectuând o infiltrare pe blindate pe acest teritoriu.

Autorităţile din Republica Cipru denunţă bombardamentele şi agresiunea armatei turce, solicitând sprijinul militar al Greciei. La acest moment este raportată debarcarea forţelor militare greceşti pe teritoriul Republicii Cipru şi intrarea lor în conflict cu trupele turceşti din aşa-numita Republica Turcă a Ciprului de Nord. În acelaşi timp, în zonă sunt raportate mai multe incidente aeriene şi navale între Turcia şi Grecia, cu pierderi de ambele părţi. Ambele state şi-au retras sprijinul de aviaţie pentru operaţiunea NATO din Serbia, intrând în supraveghere militară reciprocă în zona Cipru.

Pe de altă parte, aviaţia şi flota maritimă rusească lansează mai multe atacuri asupra bazei NATO din Izmir (Turcia) şi obiectivelor navale turceşti din zona Strâmtorii Bosfor, ca răspuns pentru atacarea forţelor ruseşti din Serbia de către aviaţia NATO!

7. În paralel, în Macedonia şi Bosnia-Herţegovina, reizbucnesc conflictele între minorităţile musulmane şi creştine, respectiv între minorităţile etnice. În acelaşi timp, trupe paramilitare pro-sârbeşti intră în conflict cu armata slovenă şi cu cea croată, în zona de coastă a Adriaticii.

Tot în acelaşi timp, un lider politic din Muntenegru declară reunificarea micului stat Muntenegru cu Serbia, solicitând protecţia militară a Serbiei. Armata sârbă se conformează, ieşind la Marea Adriatică, pe coastele statului Muntenegru, sprijinită de trupele ruseşti aflate la manevre comune, recent atacate de aviaţia NATO, „din eroare”.

8. În replică, Rusia, acţionând militar pentru sprijinirea propriilor trupe izolate aflate pe teritoriul sârbesc în faţa raidurilor NATO, intră în conflict deschis cu armata română şi ucraineană, avansând pe următoarele direcţii:
– prin România, pe la sud de Carpaţii Meridionali (ruşii evită prin tradiţie angajarea în zone montane): aerian, naval şi trupe aeropurtate (prima fază), desant naval (faza a II-a), terestru (faza a III-a): pe direcţia Marea Neagră – Bucureşti – Belgrad – Marea Adriatică.
– prin România: terestru, pe direcţia Transnistria – Republica Moldova – graniţa de est a României – limita de est a Carpaţilor Orientali (fără a intra în Transilvania – ruşii evită prin tradiţie angajarea în zone montane), cu obiectiv de blocaj pe aliniamentul Carpaţilor Orientali al oricărui sprijin NATO provenind dinspre vest;
– prin Ucraina de Sud pe direcţia: Nord Transnistria – Nord Republica Moldova – Nord România – Ungaria – Marea Adriatică.

Element ajutător: la sud de Dunăre, forţe ruseşti debarcate şi desantate pe ţărmul bulgăresc al Mării Negre, simultan cu debarcarea/desantarea aceloraşi forţe pe ţărmul românesc al Mării Negre, înaintează pe fondul unei rezistenţe „neconvingătoare” a armatei bulgare, pe direcţia Sofia – Macedonia – Kosovo – Marea Adriatică, consolidându-se totodată terestru în teritoriile de la nord de Turcia şi sud de România.

9. Tot în replică, nave militare şi submarine ruseşti staţionate la bazele din Cipru intervin militar pentru sprijinul propriilor trupe izolate aflate pe teritoriul sârbesc şi al celor din adâncime care înaintează spre Marea Adriatică, îndreptându-se către ţărmul de vest al statului Muntenegru ocupat de armata sârbă. Intrând în contact cu forţele navale ale SUA aflate în aceeaşi zonă maritimă.

10. Factor şocant! În paralel, se petrece un lucru incredibil pentru NATO, dar deloc surprinzător pentru un analist militar versat. Sau măcar politic, dar versat să fie. Pe timpul avansării trupelor terestre ruseşti spre vest prin Ucraina de Sud şi România, premierul Ungariei a anunţat ieşirea ţării sale din Alianţa NATO, declarând neutralitatea militară a Ungariei!

La fel a procedat şi premierul grec care, pe fondul ostilităţilor militare cu Turcia legate de Cipru, a anunţat ieşirea Greciei din NATO şi implicit neutralitatea militară a statului elen.

11. Urmare a declarării neutralităţii Ungariei, trupele ruseşti intră prin zona de sud-vest a Ucrainei, respectiv de N-V a României (nu intră în Transilvania), pe teritoriul Ungariei, fără nicio rezistenţă din partea armatei maghiare „neutre”, avansând spre graniţa cu Croaţia şi Slovenia (state NATO). Aerodromurile militare ungare sunt folosite fără restricţii de aviaţia rusă pentru bombardarea obiectivelor militare situate pe teritoriile croat (cele mai multe) şi sloven (cu caracter militar simbolic).

12. Factor surpriză! În Transilvania, izolată la sud şi est de restul României, izbucneşte un conflict interetnic de amploare între populaţia de etnie maghiară şi cea de etnie română. Liderul etniei maghiare din Transilvania proclamă alipirea Ardealului de Nord la Ungaria şi solicită ajutor militar de urgenţă (pretextul atrocităţilor ş.a.m.d.) Ungariei – stat care tocmai şi-a declarat neutralitatea – şi care mai este înţesată şi cu trupe ruseşti.

Armata maghiară atacă obiectivele militare din Transilvania – izolate de orice sprijin din partea restului armatei române, aflată la contact şi în vădită inferioritate tehnică şi numerică cu trupele ruseşti de invazie din est şi sud.

Citiţi şi:
Analiză Forbes: De ce Rusia este superioară NATO în cazul unui conflict militar
«Europa este destinată războiului» (I)

yogaesoteric
16 octombrie 2016