Şapte motive pentru ca să practicaţi KARMA YOGA

de Monica Dascălu

KARMA YOGA este calea acţiunii altruiste și detaşate care face cu putinţă punerea spontană la unison a aspirantului cu energiile divine, infinite. Îndeplinind în mod sistematic diferite acțiuni altruiste, cu aspirația sinceră de a îi ajuta pe ceilalți, fără ataşament sau dorinţa de a-și însuşi rezultatele sau fructele acţiunii, karma yoghinul reușește să își depășească egoismul și își trezește o serie de calități minunate. Sacrificiul lăuntric pe care îl presupune un astfel de  demers face ca yoghinul să aibă în mod spontan acces la unele stări spirituale de excepție.


KARMA YOGA – yoga acţiunii altruiste și detaşate – este una dintre formele principale de YOGA. Scopul acestei practici spirituale este comuniunea cu Dumnezeu, eliberarea spirituală, desăvârşirea. Karma yoghinul ar trebui să îşi amintească cât mai des acest ţel nobil al practicii sale şi să realizeze că, de fapt, tot ceea ce el face – în aparenţă – pentru ceilalţi, el face pentru propriul său bine, el fiind principalul beneficiar al acţiunilor sale, integrate corect în cadrul acestei practici spirituale care este KARMA YOGA.

Un veritabil yoghin, un aspirant spiritual sincer şi plin de fervoare este acela care urmăreşte ca în fiecare zi să se transforme, chiar şi câte puţin – seara să fie cu un pas înainte faţă de cum era dimineaţa, cu un pas mai aproape de ţelul său, mai aproape de Dumnezeu. Mai ales un astfel de yoghin va aprecia foarte mult KARMA YOGA, pentru că această formă privilegiată de yoga îi permite să se transforme foarte rapid şi să îşi obiectiveze autenticitatea acestor transformări.

KARMA YOGA diferă de celelalte forme de YOGA prin faptul că aici nu practicăm anumite tehnici, ci integrăm într-un anumit mod specific acţiunile altruiste pe care le îndeplinim cu motivația sinceră de a-i ajuta pe ceilalți. Elementul cheie în KARMA YOGA este consacrarea.

CONSACRAREA este actul prin care fiinţa umană oferă cu anticipaţie toate fructele (roadele, consecinţele) unei acţiuni pe care o realizează lui DUMNEZEU TATĂL, lui SHIVA sau unei Mari Puteri Cosmice. Consacrarea trebuie realizată întotdeauna înainte de a începe respectiva acţiune. În practica YOGA, se recomandă să se realizeze întotdeauna consacrarea principalelor acţiuni şi activităţi, care generează consecinţe karmice importante. Pentru a ne asigura armonia şi integrarea spirituală a diferitelor acţiuni şi momente ale vieţii noastre, putem să realizăm, de asemenea, consacrarea unui anumit spaţiu (de exemplu consacrarea spaţiului în care se realizează un anumit procedeu special cu caracter iniţiatic), sau consacrarea unei perioade de timp în care vom realiza respectivul procedeu. De asemenea, putem realiza, cu anticipaţie, consacrarea activităţilor benefice pe care le vom realiza într-un anumit interval de timp, cum ar fi, de exemplu, consacrarea de dimineaţă, care pentru fiecare yoghin ar fi bine să devină un obicei cotidian. Chiar şi atunci când facem această consacrare globală, pentru acţiunile şi activităţile mai importante, este bine să facem şi o altă consacrare, separat, pentru fiecare acţiune în parte.
 
Yoghinul care aspiră cu sinceritate să își integreze în mod spiritual toate activitățile și toate domeniile vieții sale, pentru a ajunge să trăiască o viață cu adevărat îndumnezeită, va recurge întotdeauna la consacrare pentru a se edifica asupra oportunității unei acțiuni și pentru a reuși să fie perfect detașat. Procedând în acest mod, acțiunile nu mai generează KARMA și astfel noi nu mai trebuie să suportăm ulterior consecințele respectivelor acțiuni. Prin realizarea detașată a activităţilor sau îndatoririlor sociale zilnice, yoghinul îşi purifică în mod constant mintea şi îşi accelerează progresul lăuntric.

Şapte motive pentru a practica YOGA acţiunii altruiste și detaşate, KARMA YOGA

1.  KARMA YOGA ne ajută să ne transformăm foarte rapid şi ne ajută totodată să ne obiectivăm măsura în care practica noastră spirituală rodeşte cu adevărat şi produce în noi transformări durabile. „Nu ajunge să fii bun, trebuie să fii bun la ceva” – KARMA YOGA ne învaţă să devenim cu adevărat buni la ceva. Rezultatele sunt măsurabile şi nu fantasmagorice!

2. KARMA YOGA ne ajută să acoperim „prăpastia” dintre practica spirituală şi restul vieţii (familie, serviciu, alte obligaţii). La foarte mulţi yoghini apare o separare care în anumite momente poate deveni critică şi dureroasă între practica spirituală efectivă şi restul vieţii lor, ceea ce poate genera o anumită dizarmonie şi un dezechilibru care ne face să simţim că, indiferent de eforturile pe care le depunem, progresele survin foarte greu.

3. Evoluţia noastră spirituală constă într-un efort continuu, în cadrul căruia noi ajungem în anumite momente privilegiate să avem experienţe spirituale de vârf şi stări iluminatorii (de exemplu, în cadrul unor exemplificări spirituale), iar apoi trebuie să facem eforturi stăruitoare, neobosite, pentru a permanentiza aceste stări. Dintr-un punct de vedere, putem defini eliberarea spirituală ca o trăire continuă a experienţelor spirituale la vârf. De altfel, tratatele yoghine menţionează, de exemplu, necesitatea imperioasă a practicii spirituale zilnice, pentru a minimaliza acest efect inevitabil care apare (nu chiar că dăm înapoi în timp ce nu facem yoga, dar nici nu menţinem aceleaşi stări). KARMA YOGA ne poate ajuta enorm de mult în acest sens – să nu mai avem aceste fluctuaţii care în anumite limite sunt, în mod firesc, inevitabile. Când facem KARMA YOGA, nu mai există timpi morţi, timp pierdut, plictiseală, acţiuni inutile. Fiecare clipă în care acționăm poate fi folosită pentru creşterea noastră spirituală. Învățând să acționăm în mod spiritual și divin integrat, putem avea stări lăuntrice de excepție chiar în timp ce noi suntem dinamici și activi, iar aceste experiențe prețioase pot fi extinse și în cadrul unor alte acțiuni benefice și divin integrate.

4. KARMA YOGA este o modalitate particulară și foarte simplă prin care noi putem pune în acțiune legea dăruirii oculte și putem înțelege astfel, prin experiență directă, că tot ceea ce le dăruim bun celorlalți ne dăruim într-o anumită măsură și nouă înșine.

5. KARMA YOGA ne ajută să realizăm lucruri extraordinare. Prin integrarea corectă, exemplară, a acţiunilor noastre altruiste și detașate în conformitate cu principiile sistemului KARMA YOGA, beneficiem de o integrare foarte bună, de susţinere divină şi de foarte multă energie. Toate acestea ne pot conduce la realizări extraordinare, mai ales dacă suntem perseverenţi şi urmărim anumite ţeluri nobile (înalte).

6. KARMA YOGA ne oferă o anumită stare de împlinire interioară, indiferent de statutul nostru social şi de aparenta importanţă sau lipsă de importanţă, a ceea ce noi facem. Nu doar că putem avea realizări măreţe – dar chiar şi dacă în aparenţă sarcinile şi rolul nostru sunt mărunte, totuşi pentru noi rostul acestora va fi evident şi ne va conferi o stare de împlinire. Vom fi omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit, ceea ce este extraordinar.

7.  KARMA YOGA ajută la sudarea unui grup spiritual  şi la atingerea unei stări de autentică fraternitate spirituală în cadrul unui grup. Este mai greu să formezi un grup prin discuţii sau chiar tehnici de grup. Un grup se sudează cel mai uşor atunci când realizează o acţiune comună.

Pe lângă aceste motive pe care le-am expus, KARMA YOGA ne permite să ne trezim calităţi esenţiale precum dăruirea, abnegaţia, detaşarea, altruismul, bunăvoinţa, umilinţa. Orice practicant al acestui sistem va descoperi în scurt timp zeci de alte beneficii ale acestei practici milenare, toate constituindu-se în motive foarte convingătoare pentru a practica YOGA acţiunii altruiste și detaşate.

Citiţi şi:

Definirea sistemului Karma Yoga

În călătoria noastră spirituală oricine poate face un salt direct de la nivelul de jos, la cel mai înalt




yogaesoteric
septembrie 2008

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More