Sceptici și contrarieni
Să presupunem, de dragul argumentului, că sunt un cercetător în domeniul fizicii atmosferei și climatologiei și că accept „consensul” că planeta se încălzește și că factorul antropologic (adică activitatea umană) este cauza principala a încălzirii. Credeți că poziția mea ar fi suficientă pentru ca eventualele cercetări pe tema climatului să fie finanțate și ulterior publicate?
Răspuns: NU!
Nu am nicio șansă să fiu băgat în seamă de „consensiști” dacă nu adaug la poziția mea strict științifică elementul de urgență (catastrofismul climatic) și anume că planeta se încălzește „foarte repede”, și că fără intervenția noastră comună și hotărâtă încălzirea nu poate fi oprită, iar consecințele acestei încălziri sunt mereu și obligatoriu nefaste și periculoase.
Este nevoie așadar să ignor cu bună știință atât posibilitatea ca natura însăși să se autocorecteze (feedback negativ) prin creșterea cantității de nori în atmosferă, prin erupții vulcanice sau prin sporirea vegetației (fapt care ar avea dublu efect – absorbția de CO2 excedentar plus mărirea reflectivității luminii solare), și de asemenea ar fi nevoie să ignor că pe lângă efecte nefaste (inundații sau modificarea unor patternuri de circulație atmosferică), unele regiuni ale globului (de pildă țările nordice) ar putea beneficia de mărirea spațiului locuibil, arabil sau de acces facil la resurse naturale altfel greu de exploatat.
Dacă scenariul de mai sus vi se par fantezist, ei bine, asemenea persoane există. Una din ele este Judith Curry, o somitate în materie de științele atmosferei, care a fost la un moment dat îndepărtată din clubul climato-consensiștilor exact pentru acest fapt. Și pentru că nu au putut să o catalogheze drept „sceptică”, pentru că la partea strict științifică pozițiile ei erau atât solide cât și acceptabile, i-au inventat o altă etichetă: Judith este o contrariană pentru că nu crede în catastrofe!
Autor: Gabriel Purcăruș
Citiți și:
COP26 – Elita globalistă pentru schimbări climatice
10 mituri despre încălzirea globală demontate într-un minut
yogaesoteric
22 martie 2022