Şcoala este modul fiecărei țări de a avea grijă de sine şi de rănile ei

Chiar şi în momente mari de criză, când copiii devin cea mai sălbatică manifestare a lor, văd că ne mințim în continuare.

Toți copiii – chiar şi cei din familii bune, educate – au tendința, în grup, de a o lua razna într-un fel sau altul.

Scopul şcolilor este să creeze în jurul lor, printr-un management bine pus la punct, mecanisme de interceptare şi de reglare a tulburărilor de comportament, în formele lor incipiente, când nu sunt vizibile decât pentru ochiul expertului.

În jurul copiilor din şcolile româneşti există cam tot atâta responsabilitate cât era înainte în marile cantine de stat. Toată lumea ciupea câte puţin din ingredientele care urmau să ajungă pe farfurie. Rămânea acolo un sos lung cu 2-3 cartofi fierți plutitori.

Fiecare era pe cont propriu. Şi ăla care venea să împingă tava, tot pe riscul lui mânca.

Toți profesorii văd cum se rostogoleşte dezastrul. Sunt martori fie neinformați, fie needucaţi, fie nepăsători. Nu au în spate un management cu putere de decizie şi soluţii asumate de stat, de consilieri, psihologi. Nici ei nu bat din pinteni să îşi transforme starea din cantină.

Nici familiile nu sunt chemate la apel. Ele au drepturi să îşi trimită copiii în clase, indiferent de cât abuz e acasă şi de ce emoţii au de descărcat ulterior, lângă ceilalţi copii. Nu sunt ghidate, educate, responsabilizate de şcoli.

Urâțenia asta este sub ochii noştri din anii de dinainte de ’89. La şcoala mea, scrijeleam toţi înjurături pe bănci. Colegii mei storceau buretele în cap profei de chimie. Pe la clasa a VII-a, făceau pipi de pe pervaz, din clasă, în grădina profilor. Despre sex vorbeam de atunci, în formele cele mai vulgare, cu multe abuzuri la adresa fetelor, pe care le făceau şi profii adesea. Hărțuire sexuală e şi la nivel universitar înalt, din plin. Şi atunci, şi acum.

Eram cuminți şi respectuoşi doar când se uita cineva sau doar de frică.

Azi, în mai toate colegiile mari bucureştene, copiii îşi expandează nivelul de conştiință cu tot felul de substanțe, vândute în pauză. Sunt gimnazii unde copii de 12-13 ani fac sex în baie. Ştiu cazuri şi de acum două săptămâni, şi de acum două decenii.

Profesori cu probleme nervoase grave, păstraţi la catedre. Copii cu grave tulburări târâţi dintr-un an în altul.

Niciun director nu vorbeşte despre asta. E politica gurii strâns închise şi a unui secretism bine susţinut de cadrele didactice, ca să nu îşi piardă şcoala reputaţia. Ruşinea versus blazonul, fațada.

Toate mizeriile astea rămân uşor de ascuns pentru că toți copiii cresc, iar familiile care au ceva de zis ajung să iasă din şcoală şi să îşi dorească doar să uite. Vin alții noi, care au propriile iluzii, proaspete, inocente. E uşor de acoperit minciuna fiindcă e mereu ţinută cu oameni noi care, când ajung să se dezmeticească, ies din şcoală oricum.

Avem şi aspecte bune, profesori inspiraţi şi copii angelici? Daaa. Au ajuns mulți oameni bine din şcoala aia a mea, de cartier? Daa. Avem o uimitoare creştere a vocaţiei profesorale în țară? Daaa, a început să fie cool să fii profesor. Pe facebook, pe instagram, poate şi în clase.

Dar rostul şcolii este să transforme coaja uscată a instinctelor groase, a sărăciei, a ignoranței, care sunt moştenirea fiecărei țări, de la părinții şi istoria ei.

Şcoala este modul fiecărei țări de a avea grijă de sine şi de rănile ei. Este oglinda felului în care ne iubim pe noi înşine.

Acum doar ne furăm şi ne acuzăm.

Rămân cei doi cartofi fierţi la vedere, pentru ştiri şi comentarii de presă.

Iar reforma e plănuită, scrisă şi rescrisă de oameni ca mine, care s-au obişnuit cu abuzul de mici (în şcoala aia de cartier, care a dat şi bune, şi rele), şi care nu pot gândi în mare.

Autor: Oana Moraru

Citiți și:
Progresismul radical domină școala
Învățământul românesc și dreptul la învățătură ‒ bătaia de joc a clasei politice românești și a „reprezentanților aleși”

yogaesoteric
21 iunie 2023