Scrisoare către Dumnezeu: «Doamne, îţi mulţumesc că îmi dai zilnic o pâine şi un blid de mâncare»

Încă de la început, Doamne, Îţi sunt recunoscător că mi-ai dat puterea de a mă mulţumi cu un petic de cer ghimpat, spre care speranţele mele, prin ochii înlăcrimaţi, zboară printre nori, sus, acolo… atât de departe, la Tine!

Doamne, mă bucur că mi-ai dat înţelepciunea de a mă împăca cu mine, că mi-ai alungat gândurile negre mocnite în neputinţa descătuşării şi mi-ai redat liniştea şi credinţa în Tine.

Întorcându-Ţi Faţa spre mine, Doamne, mi-ai dat bunătatea să împart patul cu un coleg de suferinţă, şi chiar dacă aceasta îmi creează un disconfort, ai făcut să nu-mi încarc mintea cu fărădelegile lui, ci doar să-l înţeleg aşa cum este el, bolnav şi neputincios, fără să mă gândesc că mâine ar putea să-mi facă cel mai mare rău, şi să-l sprijin aşa cum aş ajuta pe cineva drag.

Doamne, îţi mulţumesc că îmi dai zilnic o pâine şi un blid de mâncare cu puţine calorii, care, chiar dacă îl mănânc în picioare, pe pat sau pe tocul ferestrei, m-a făcut în sfârşit să ajung la greutatea ideală, cu toată că afară, în libertate, am încercat toate reţetele de slăbit din lume.

Mi-ai dat, Doamne, ca setea să mi-o astâmpăr cu apa asta vie din Jilava, care mă face rezistent, ca într-o binecunoscută reclamă.

Doamne, prin grija Ta m-ai internat aici, în cel mai eficient „spital”, şi m-ai dezintoxicat de vise deşarte şi de patima alcoolului, devenind din nou om.

Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai insuflat modestia şi m-ai făcut să înţeleg că pot trăi cu un castron, o lingură, cu câteva haine şi o pereche de tenişi, în timp ce afară nu-mi ajungeau toate hainele de firmă din şifoniere.

Doamne, m-ai făcut rezistent şi m-ai protejat de toţi factorii care ar fi putut să mă îmbolnăvească, ordonând organismului meu ca aici, în detenţie, să nu se lipească nicio boală de el. Astfel, am devenit imun la pişcăturile ploşniţelor, pe care acum nu le mai simt, nu mă mai scarpin, nu-mi mai apar blândele mari şi roşii care mă chinuiau la începutul detenţiei.

Mi-ai dat, Doamne, posibilitatea de a-mi schimba miile de prieteni de pe Facebook, dintr-o lume virtuală, cu o lume groaznic de reală, cu care, chiar dacă discut doar despre pământ şi animale, descopăr adevărata faţă a comunicării.

Doamne, Îţi mulţumesc că le-ai dat răbdare şi pricepere educatorilor care au sprijinit efortul de reabilitare şi că m-ai făcut să înţeleg ce e în mintea unor gardieni atunci când îmi spun: „Ia pe cinci, că te bocăncesc!”.

Te rog să ai grijă, Doamne, de cei care m-au ajutat necondiţionat, m-au încurajat, mi-au trimis scrisori sau, pur şi simplu, s-au gândit la mine.

Vreau să-Ţi mai spun că sunt recunoscător că m-ai cazat la un pat de la nivelul al treilea, fiind astfel privilegiat că sunt mai aproape de Tine!

În încheiere, Doamne, vreau să-Ţi spun că eu ştiu că eşti foarte ocupat şi nu vei avea timp să-mi răspunzi la scrisoare, dar ştiu că, în prea marea răbdare a Ta, vei citi rândurile mele şi sunt convins că-mi vei fi alături şi mă vei ajuta să-mi duc crucea pe calea ce duce spre lumina adevărată a credinţei.

Al tău creştin,
Alexandru,
Penitenciarul Vaslui

Text premiat la concursul lunii septembrie 2014

Citiți și:

Cum putem dialoga, în intimitatea fiinţei noastre, cu Dumnezeu (I)

Mulţi nici nu înţeleg de ce furtuni ne scapă Dumnezeu

18 februarie: 66 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, «Sfântul Închisorilor»

yogaesoteric
16 septembrie 2018