Scrisoarea celor 504: Portofelul de identitate digitală al UE este o lesă electronică cu care Bruxelles-ul vrea să își controleze cetățenii
Acordul dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene cu privire la portofelul de identitate digitală al UE este susceptibil de abuzuri și oferă Bruxelles-ului posibilitatea de a refuza drepturile cetățenilor și de a-i controla.
Potrivit noii legislații europene, portofelele, care vor fi deocamdată voluntare, vor include versiuni digitale ale tuturor cărților de identitate, ale permiselor de conducere, ale certificatelor de studii și ale documentelor medicale.
Comisia Europeană insistă asupra faptului că sistemul va fi sigur, iar actuala președinție spaniolă a UE afirmă că acesta va face din UE un lider digital la nivel global în ceea ce privește protejarea valorilor democratice……. Dar ce legătură are digitalizarea cu valorile europene?
Dimpotrivă, acest demers amenință valorile europene, după cum susțin 504 academicieni și experți din 39 de țări care au semnat o scrisoare deschisă în care avertizează asupra pericolelor pentru securitatea și libertatea online a cetățenilor.
„Pandemia ne-a îndreptat în această direcție atunci când au fost introduse pașapoartele de vaccinare anti-covid-19 și s-a limitat dreptul de a călători. Noul portofel ne va duce mult mai departe în direcția opresiunii”, scriu protestatarii.
Având toate documentele într-un singur loc, înseamnă că acestea pot fi confiscate cu un singur click. Acest abuz a fost făcut de către administrația Trudeau din Canada când, în timpul covid, a refuzat accesul la conturi pentru cei care refuză vaccinarea și, mai târziu, a retras drepturile de asigurare ale șoferilor care au participat la protestul din capitala Ottawa.
Șeful băncii centrale din Polonia, Adam Glapiński, spune că în realitate consumatorii nu doresc ca banca să știe despre toate tranzacțiile lor, iar centralizarea digitală completă a tranzacțiilor elimină acest drept la anonimat.
Această ultimă mișcare a UE este, de asemenea, legată de modificările propuse în tratat, care includ eliminarea treptată a tuturor monedelor naționale în favoarea euro. Poloniei nu numai că i-ar fi refuzat dreptul de a-și conduce propria politică monetară, dar UE ar controla și portofelele cetățenilor polonezi.
Băncile din Canada și Australia au început deja să contorizeze amprenta de carbon a cumpărăturilor clienților lor. Mai este doar un pas până la a le opri efectuarea unor tranzacții dacă sunt depășite anumite limite.
Citiți și:
Opinie: Mă tem că noul „portofel de identitate digitală” al UE, demn de o societate distopică, va fi folosit pentru a controla și urmări oamenii așa cum se face în China
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord final cu privire la înfiinţarea „portofelelor europene pentru identitate digitală”
yogaesoteric
13 decembrie 2023