Scrisoarea lui Joe Biden pentru Donald Trump

Dragă Donald,

În primul rând, să știi că am făcut unele modificări în Biroul Oval. Am adus baia mai aproape. Este chiar sub masă. Poți ajunge printr-o trapă, în doar 15-30 de secunde.

De asemenea, în spatele tabloului cu Abraham Lincoln am ascuns în perete un mic bar cu Coca Cola, Jack Daniel’s, Dom Pérignon și ceva bun de ronțăit. Am pus acolo și un buton pentru comenzi rapide la McDonald’s. Știu că ești fan.

Încă o dată, te rog să mă scuzi că mi-am grațiat familia și colaboratorii apropiați. Este un precedent binevenit. Ai putea să faci la fel în 2030 cu Melania, cu Barron, cu Elon și cu alți pungași care abia așteaptă să se înfrupte din banul public. Știi foarte bine, așa merg treburile peste tot, nu doar în frumoasa noastră țară.

Și acum să trecem la treburi serioase. La Casa Albă am deratizat chiar în urmă cu trei săptămâni. Nu mai există picior de șobolan în departamentele importante. Ar fi bine să o păstrezi, totuși, pe domnișoara Katty, de la Resurse Umane. Este o păpușă cuminte, face o cafea de milioane și rămâne mult peste program – în caz de nevoie.

În legătură cu politica externă, încep cu Ursula von der Leyen. O cunoști la fel de bine ca mine. Dacă ridici puțin tonul, se ascunde imediat după birou. Este înspăimântată că ar putea ajunge la închisoare. Afacerile cu vaccinuri, cu armament și cu ajutoarele trimise în Ucraina au marcat-o profund. Avem despre ea un dulap întreg cu înregistrări. Să ții cont că îi plac trandafirii și se dă în vânt (să nu râzi!) după mâncarea pentru pisici. Poate îl inviți pe bărbatu-su la o partidă de golf, ca să-i amintești câți bani i-a băgat Pfizer în traistă.

Donald, știu că nu-ți place, dar va trebui să mai tragi de timp în chestiunea războiului din Ucraina. Afacerile merg bine și pentru noi, și pentru ruși. Cât mai avem mercenari disponibili, ar fi păcat să tragem obloanele. Cheia negocierilor nu se află la Zelenski, ci la următorul președinte. Așa că reține: alegeri în Ucraina, un nou șef, o nouă abordare față de Moscova. Vorbește cu băieții de la CIA, le-am lăsat mesaj să te ajute. Cu Putin, încearcă să tergiversezi și să-i amintești că timpul curge în favoarea Axei Binelui.

Dragă Donald, cu Xi Jinping te sfătuiesc să ai relații excelente. Ultima noastră discuție a fost fructuoasă. I-am propus să le dăm câteva idei pentru reality show-uri, iar ei să ne scutească de datoria aia de câteva sute de miliarde. Părea foarte interesat.

Emmanuel Macron și Olaf Scholz sunt ca un duo de comedie. Macron, cu stilul său de „Je ne sais quoi”, și Scholz, cu seriozitatea lui germană, fac din UE un loc în care politica e aproape la fel de distractivă ca turul Franței la ciclism. Poate vei putea să-i convingi să finanțeze zidul. Mă refer la zidul din jurul Ucrainei, de după încheierea ostilităților.

Ah, și să nu uit de Elon Musk. Te bârfește pe la colțuri și vrea să-ți ia locul. Am o înregistrare beton de la Secret Service. Elon i-a spus Melaniei să-ți toarne otravă în cafea și ei doi să rămână împreună la Casa Albă. Ai grijă, te rog!

În final, îți atrag atenția că Bucureștiul (capitala României) va deveni noul Ierusalim, centrul spiritual al lumii. Locul care va rămâne intact după Apocalipsă. Ia legătura cu preotul Ciprian Mega și vezi poate îți găsește o locație sigură – undeva la munte, la Bușteni, pentru tine și familia ta.

Așadar, Donald, ai tot ce ai nevoie: o națiune care te așteaptă cu sufletul la gură, lideri mondiali îngroziți de întoarcerea ta și o agendă globală care seamănă cu ultimul episod din Twin Peaks. Fă ca America să fie din nou mare. Dacă se poate, fără tweet-uri la miezul nopții.

Cu respect și o mică doză de sarcasm,

Joe

P.S. Nu uita să verifici sub birou. Am lăsat cheile de la Air Force One, o pernă sfințită de la Papa Francisc și două borcane de miere de albine cu efect Viagra.

Autor: Adrian Onciu

Citiți și:
Nu a existat niciun moment o administrație Biden. Altcineva a condus spectacolul
Mai mulți președinți americani au recunoscut că „guvernul” SUA este condus de crima organizată intergenerațională

 

yogaesoteric
3 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More