Secretele din Silicon Valley. Ceea ce Big Tech nu vrea să știți (II)

Citiți prima parte a articolului

În timp ce investițiile directe în această revoluție tehnologică se potriveau scopurilor Pentagonului, comunitatea de informații americană urmărea alte căi, mai ascunse, de valorificare a potențialului uriaș al Silicon Valley și al tehnologiilor sale de supraveghere. Odată cu apariția Războiului Rece și a tensiunilor crescute dintre SUA și URSS (într-un nou joc extrem de tehnologic de „spionaj și contra-spionaj”), finanțarea cercetării și dezvoltării de tehnologii de ultimă oră a fost plasată sub acoperirea securității naționale. Și clasificată.

Dar, la începutul anilor 1950, Războiul din Coreea a modificat jocul. După cel de-al Doilea Război Mondial, practic SUA și-a demobilizat trupele. A pus la naftalină bombardierele și avioanele de luptă. „Ne vom bucura de beneficiile postbelice”, și-au spus americanii. În 1949, sovieticii au testat prima lor armă nucleară. Războiul Rece, odată cu Războiul din Coreea, a devenit fierbinte. Dintr-o dată, Statele Unite și-au dat seama că lumea s-a schimbat din nou, iar munca de spionaj a ajuns la Stanford.

Armata l-a abordat pe prof. Terman și i-a cerut să înființeze Laboratorul de Electronică Aplicată pentru a face programe militare clasificate. Dimensiunea programului de electronică de la Stanford s-a dublat. Pentagonul a spus: „Ei bine, vom păstra proiectul separat de Laboratorul de Cercetare Electronică neclasificată”. Dar, pentru prima dată, Universitatea Stanford a devenit un partener al armatei cu drepturi depline în cercetarea și dezvoltarea guvernamentală. (Sursa: Istoria secretă a Silicon Valley)

Sosirea banilor pentru investiții în cadrul agențiilor de informații a creat o nouă relație între guvern și cercetătorii din Valley. În loc să angajeze direct companiile de tehnologie, electronica de consum urma să fie din ce în ce mai mult reglementată, dirijată, supravegheată și infiltrată de lucrătorii guvernamentali. Care puteau apoi să folosească acea tehnologie ca bază pentru o operațiune mondială de transmitere de informații, îndreptată nu numai împotriva armatelor țărilor străine, ci și împotriva populației lumii în ansamblu.

Acum, învăluit într-un giulgiu al securității naționale, rolul guvernului în dezvoltarea Big Tech a fost în mare parte ascuns. Dar, dacă știi unde să te uiți, amprentele agențiilor de informații sunt încă vizibile pe aproape toate companiile și tehnologiile importante din Silicon Valley.

Să luăm de exemplu Oracle Corporation. A treia cea mai mare corporație de software din lume, Oracle este renumită pentru software-ul său de baze de date cu același nume. Ceea ce mulți nu știu este că numele „Oracle” provine de la primul client al firmei: CIA. „Project Oracle” era numele de cod al CIA pentru o bază de date relațională gigantică, construită de Ampex, o firmă din Silicon Valley. În cadrul proiectului au fost desemnați Larry Ellison, Bob Miner și Ed Oates. Deși Proiectul Oracle „a fost un fel de dezastru”, el i-a determinat pe Ellison și pe partenerii săi să se desprindă de Oracle Corporation. Care până în prezent își obține 25% din afaceri din contracte guvernamentale.

Sau luați exemplul Sun Microsystems. Înființată în 1982, stația de lucru Unix emblematică a gigantului software și hardware din Silicon Valley, „Sun-1”, după cum explică ComputerWorld, „își datorează originile unor tehnologii majore dezvoltate la mai multe universități și companii, toate finanțate de ARPA”. Sun a fost achiziționată de Oracle în 2010 pentru 7,4 miliarde de dolari.

Dar pentru o întreagă generație din zilele noastre, aceasta este o istorie veche. Sigur, agențiile de informații și Departamentul Apărării au fost implicate în fondarea „stâlpilor” din Silicon Valley. Dar cum rămâne cu Silicon Valley de astăzi? Ce legătură are aspectul de mai sus cu Google sau Facebook sau PayPal sau cu giganții Big Tech care au devenit sinonimi cu informatica în era internetului?

Era modernă a Silicon Valley a început în anii 1990, când apariția World Wide Web a adus întregul potențial al revoluției informatice în casele din America și din întreaga lume. A fost epoca bulei dotcom, când mici start-up-uri fără niciun plan de afaceri și fără venituri puteau deveni peste noapte companii de milioane de dolari. Iar în spatele tuturor, conducând revoluția din umbră, se aflau agențiile de informații. Ele au contribuit la finanțarea tehnologiilor și platformelor de bază ale internetului modern.

Una dintre primele probleme cu care s-au confruntat primii utilizatori ai internetului a fost aceea de a căuta în multitudinea amețitoare de site-uri web personale, pagini web ale companiilor, site-uri guvernamentale și alte tipuri de conținut care apăreau online în fiecare zi. Pentru ca internetul să devină dintr-un loc de joacă pentru tocilari și pasionați de tehnologie un instrument de comunicare omniprezent, ar fi fost necesar să existe o modalitate de a sorta rapid cantitatea imensă de informații disponibile și de a returna o listă relevantă de site-uri web menită să-i conducă pe utilizatori către informații utile. Primele iterații ale căutării online, inclusiv liste de site-uri interesante și motoare de căutare primitive (bazate pe simpla potrivire a cuvintelor cheie), nu au reușit să se ridice la înălțimea sarcinii.

Printr-o coincidență fericită, problema catalogării, indexării, sortării și interogării unor cantități uriașe de informații a fost una la care lucrau și agențiile de informații. Pe măsură ce masele de date de pe internet au dat naștere la era Big Data, NSA, CIA și alți membri ai comunității de informații din SUA au recrutat cele mai bune și mai strălucite inteligențe tinere din țară pentru a le ajuta să stocheze, să caute și să analizeze aceste informații… și pe cei care le căutau. Și, ca de obicei, au apelat la ajutorul Universității Stanford și al puștilor deștepți din Silicon Valley.

Google, cum știm, a pornit ca un proiect de cercetare al lui Larry Page și Sergey Brin, doi absolvenți ai Universității Stanford. Nu este surprinzător că nu este necesar să săpăm foarte adânc pentru a găsi legătura cu Departamentul Apărării. DARPA – numele actual al ARPA – a fost unul dintre cei șapte sponsori militari, civili și de aplicare a legii ai „Proiectului bibliotecilor digitale Stanford”, care a contribuit la finanțarea cercetărilor lui Page și Brin. DARPA a fost chiar mulțumită că a apărut în cartea albă unde a fost expusă pentru prima dată ideea Google: „The Anatomy of a Large-Scale Hypertextual Web Search Engine” („Anatomia unui motor de căutare web hipertextual la scară largă”).

Mai puțin cunoscut este proiectul „Massive Digital Data Systems” („Sisteme de date digitale masive”), condus de comunitatea de informații a SUA și finanțat prin intermediul unor agenții neclasificate precum National Science Foundation. După cum se explică într-un e-mail de prezentare a proiectului către cercetătorii din marile universități americane, în 1993, proiectul a fost conceput pentru a ajuta agențiile de informații să își asume „un rol proactiv în stimularea cercetării în domeniul gestionării eficiente a bazelor de date masive și pentru a se asigura că cerințele comunității de informații pot fi încorporate sau adaptate în produse comerciale”.

Iată cum a detaliat Jeff Nesbit – fost director de afaceri legislative și publice pentru National Science Foundation – într-un articol revelator din 2017 pentru qz.com despre adevărata origine a Google: „Brațele de cercetare ale CIA și NSA au sperat că cele mai bune creiere din domeniul informaticii din mediul universitar ar putea identifica ceea ce au numit «păsări cu o pană»: [sic] La fel cum gâștele zboară împreună în forme mari de V sau stoluri de vrăbii fac mișcări bruște împreună în armonie, au prezis că grupuri de oameni cu idei asemănătoare se vor mișca împreună online. (…) Scopul cercetărilor lor a fost de a urmări amprentele digitale în interiorul rețelei globale de informații în expansiune rapidă, cunoscută atunci sub numele de World Wide Web. Ar putea o întreagă lume de informații digitale să fie organizată astfel încât să se poată urmări și clasifica solicitările făcute de oameni în interiorul unei astfel de rețele? Ar putea fi corelate și clasificate în ordinea importanței interogărilor lor? Ar putea fi identificate «păsările de același fel» în această mare de informații, astfel încât comunitățile și grupurile să poată fi urmărite într-un mod organizat?”.

Proiectul a dispersat peste o duzină de granturi de câteva milioane de dolari fiecare pentru a ajuta la realizarea obiectivului de urmărire, sortare și exploatare a comportamentului online, cu scopul de a identifica și clasifica comunitățile și a urmări grupurile în viața reală. Cine a fost printre primii beneficiari ai acestor granturi? Nimeni altul decât Sergey Brin și echipa lui de la Stanford. Cercetările lor urmăreau optimizarea interogărilor de căutare.

Încă de la înființare și până în prezent, Google a menținut legături strânse cu serviciile de informații, armata și organele legii din America. Cu toate acestea, la fel ca în cazul tuturor chestiunilor legate de așa-numita „securitate națională”, putem observa relația doar din dosarul public și declasificat al contractelor și acordurilor pe care gigantul tehnologic le-a lăsat în urma sa.

În 2003, Google a semnat un contract în valoare de 2,1 milioane de dolari cu Agenția Națională de Securitate (National Security Agency), brațul de supraveghere din umbră al comunității de informații americane. NSA este responsabil pentru colectarea, stocarea și analiza informațiilor de semnal în cadrul operațiunilor de informații externe și de contrainformații. Google a construit pentru agenție un instrument de căutare personalizat „capabil să caute 15 milioane de documente în douăzeci și patru de limbi”. Relația a fost atât de importantă pentru Google încât, atunci când contractul a expirat în aprilie 2004, a fost prelungit cu încă un an, fără niciun cost pentru guvern.

În 2005, a fost dezvăluit faptul că In-Q-Tel (brațul de capital de risc al CIA și care reprezintă în sine încapsularea perfectă a relației dintre agențiile de informații și Silicon Valley) a vândut peste 5.000 de acțiuni Google. Nu se știe exact cum anume a ajuns firma de capital de risc a CIA să dețină 5.000 de acțiuni Google, dar se crede că fenomenul s-a petrecut atunci când Google a cumpărat Keyhole Inc., dezvoltatorul software-ului devenit ulterior Google Earth. Numele companiei, „Keyhole”, este o referire nu prea subtilă la clasa Keyhole de sateliți de recunoaștere pe care agențiile de informații americane îi folosesc de zeci de ani pentru a efectua analize de imagistică 3D și cartografiere. Keyhole, Inc. a lucrat îndeaproape cu comunitatea de informații americane și chiar s-a lăudat că tehnologia sa a fost folosită de Pentagon pentru a sprijini invazia Irakului. Până în prezent, CIA însăși descrie Google Earth ca fiind „tehnologie asistată de CIA” pe propria pagină dedicată: „Impact al CIA asupra tehnologiei”.

În 2010, au început să apară detalii despre o relație oficială între NSA și Google, dar ambele părți au refuzat să divulge orice alte informații despre conexiune. Rapoartele ulterioare au sugerat că Google „a fost de acord să furnizeze informații despre traficul din rețelele sale în schimbul unor informații de la NSA despre ceea ce știa în legătură cu hackerii străini”. Mai multe detalii au apărut în urma unei solicitări în baza Freedom of Information Act din 2014, care a dezvăluit că Sergey Brin și Eric Schmidt nu numai că se tutuiau cu generalul Keith Alexander, șeful de atunci al NSA, dar Google făcea parte dintr-o „inițiativă guvernamentală secretă cunoscută sub numele de Enduring Security Framework”. Această inițiativă presupunea ca Silicon Valley să se asocieze cu Pentagonul și comunitatea de informații din SUA pentru a face schimb de informații „la viteza rețelei”.

Inițiativa Enduring Security Freedom este doar un mic capitol din modul în care Big Tech poate obține sume mari de bani în baza relației lor cu NSA. În 2013, a ieșit la iveală faptul că participanții la programul PRISM (programul ilegal de supraveghere care a permis NSA să aibă acces pe ușa din spate la informațiile și datele utilizatorilor tuturor companiilor Big Tech) au primit compensații pentru cheltuielile programului de la o ramură obscură a agenției, cunoscută sub numele de „Operațiuni cu sursă specială”.

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
De ce Google, Apple, Facebook și Amazon sunt mai periculoase decât China. Capitalismul de supraveghere ‒ un pericol iminent
România, pe locul 2 după Germania la cheltuiala cu propaganda politică plătită pe Google

 

yogaesoteric
28 mai 2022