Secretele inorogului

Motto: „Licorna evocă totdeauna ideea sublimării miraculoase a vieţii trupeşti şi pe aceea a unei puteri supranaturale care emană din ce este pur” – P. H. Simon

Animalul de zăpadă
 

Inorogul este un animal fabulos întâlnit în spaţiul mitologic oriental, iar originea sa se pierde în negura timpurilor. Apar referinţe despre el în multe texte sacre, în heraldică, basme, tarot, istoria artei, ocupând un loc de seamă în folclorul altor popoare. Provenienţa sa orientală este indiscutabilă. În Asia, „animalul de zăpadă” ia forma unei capre de angora cu un singur corn şi decorează adesea turla mănăstirilor himalayene şi cele patru porţi de aur ale palatului legendar Mandala.
 
Primii părinţi ai bisericii l-au asociat fie cu simbolul Fecioarei, fie cu cel cristic. Reprezentări iconografice care Îl înfăţişează pe Dumnezeu dând nume animalelor arată adesea un inorog mergând în fruntea unui cortegiu format din toate perechile de vieţuitoare. Înainte de a-şi pierde natura sacră, inorogul simboliza Edenul. Mult înainte de secolul al XV-lea, în Bibliile ilustrate, acest animal supranatural apare între Adam şi Eva, cornul său fiind îndreptat către arborele Binelui şi Răului.
 
Egiptul antic ne-a transmis puţine reprezentări ale inorogului. Cea mai cunoscută este cea de pe un papirus care se găseşte la British Museum, în Londra, unde este reprezentat jucând, în mod simbolic, un fel de joc de dame, împreună cu un măgar. O veche tradiţie egipteană susţine faptul că inorogii s-au înmulţit la izvoarele Nilului Albastru.

Unicornul semnifică reîntoarcerea la Unitate

Termenul „unicorn”, având până recent numai genul masculin (acum există şi licornă), pune în evidenţă numeralul unu, care este asimilabil Unicului Dumnezeu şi care semnifică reîntoarcerea la Unitate. Unicornul este întâlnit şi în izvoarele istorice ale Greciei. La muzeul Pince din Angers există un vas corintic, din secolul al IV-lea î.d.C., decorat cu un inorog şi o urnă pe care e pictat un taur cu un singur corn.
 
Astfel de animale apar şi pe anumite monede greceşti. Se spune că regele Pericle a primit în dar un inorog crescut de un păstor din nordul ţării. Fiind atât de rar în acele ţinuturi, animalul a devenit legendar. O farfurie antică păstrată până în vremurile noastre evocă episodul unei vânători de mistreţi, la care regele, călare pe un inorog, îşi înalţă arcul în semn de victorie. Celţii onorau un taur cu trei coarne care era la fel de sacralizat ca şi animalul cu un corn. Cornul era dispus în mijlocul frunţii, pe locul celui de-al treilea ochi cunoscut în tradiţiile orientale ca Ajna Chakra – centrul energetic al mentalului superior. Se presupune că simboliza, ca şi la gali, captarea energiilor cosmice elevate.
 
Inorogul este prezent în cel mai vechi grup statuar din Extremul Orient, în Caledonia, în Sumer, la Lascux, în Africa, la eschimoşi şi la indigenii din Florida. În „The Lore of the Unicorn”, apărută la Boston în 1930, Odell Shepard nu ezită să sugereze faptul că acest animal legendar apărut de ambele părţi ale Atlanticului, trebuie să aibă ca leagăn continentul scufundat care lega altădată America de Europa. Sfântul Ambrozie spunea că „originea unui unicorn este un mister asemeni naşterii lui Iisus”.
 
Pe un cilindru babilonian, doi inorogi înaripaţi veghează de o parte şi de alta a Arborelui Vieţii. Un inorog fantastic, stilizat, pictat pe lemn, a fost descoperit în 1959 la mormântul lui Wou-Weil, în China de nord. Cu mult timp înainte, inorogul apărea pe basoreliefurile de la Suse şi Persepolis.
 

Psihanalistul Carl Gustav Jung consacră un pasaj important inorogului, aşa cum apare el în cele mai vechi scrieri indiene. Se consideră că unul dintre cele mai renumite avataruri ale zeului indian Vishnu este peştele cu un corn, Matsyavatara, cu solzi de aur. Pe timpul Potopului el a fost cel care a salvat Arca, legând-o şi trăgând-o cu cornul său imens, salvând umanitatea, animalele şi plantele de la o distrugere totală. Conform tradiţiei iudaice, inorogul a salvat arca de la potop datorită cornului său la fel de mare ca şi muntele Tabor. Inorogul este mereu prezent în tradiţiile multor popoare. El a apărut şi a dispărut sau şi-a schimbat numele după placul civilizaţiilor şi al continentelor. Este reprezentat deseori jucându-se sau frecându-şi cornul de pământ.
 
Evreii l-au botezat Re’em, echivalentul arab al lui Rim, sau antilopa Oryx. Asirienii îl cunoşteau pe Rimu, un fel de zimbru aparţinând, fără îndoială, speciei care frecventa marea pădure hercinică, descrisă de Iulius Caesar. Uneori este confundat cu rinocerul. Câteodată este vorba de antilopa neagră de India sau de ibexul cu un singur corn, venerat de poporul Milaro din Himalaya. Este, se pare, animalul care a servit de model lui Ctesias, doctorul grec a lui Darius şi al lui Artaxerces, rege al Persiei, în secolul al V-lea î.d.C. (acest savant a vizitat India de nord).
 
În ţinuturile asiatice, indigenii pretind că făpturile cu un singur corn sunt destul de răspândite. Părintele iezuit Huc afirmă faptul că inorogul a existat cu adevărat în Tibet. Imaginea sa decora deseori templele budiste Mahayana şi cele Vajrayana. Ele indică cu exactitate numele animalului sacru care îl intrigă atât de mult: Se-rou (în „Amintiri dintr-o călătorie în China, în Tartaria şi în Tibet”, călătorii făcute între anii 1844 – 1846). Să fi văzut el celebrul Lac al Inorogilor, aflat nu departe de Lhassa, care atrăgea pelerinii din ţinuturi depărtate?
 
În Mongolia, cornul de unicorn era utilizat în jertfele divinatorii. Inorogul este întâlnit şi în Africa şi Alaska. Şi omul este uneori împodobit simbolic cu un corn unic. Apare astfel în reprezentările unor Buddha-şi tibetani şi la dansatoarele orientale care purtau un coif ascuţit, prins în mijlocul frunţii.

Inorogul este de bun augur

Din termenii Ekasringa, Kirtnasari, Cartazon, Kirin, Wahid şi Karn, Abou Quarn, Kartkdann, etc. se remarcă faptul că un mare număr din cuvintele care denumesc inorogul au aceeaşi rădăcină krn. Această serie de consoane este expresia cea mai înaltă a luminii, după cum a remarcat Rene Guenon relativ la numele Kronos şi Apollon Karneiros, Kronos fiind Părintele timpului şi al Epocii de Aur, iar Apollon Karneiros, splendida strălucire a soarelui. Rădăcina krn exprimă atât ideea de forţă invulnerabilă a cornului, cât şi pe cea a înălţării spirituale. Kronos sau Saturn corespunde celei mai înalte sfere planetare, celui de-al şaptelea cer, al lui Satya-Loka din tradiţia hindusă.
 
Inorogul medieval este un simbol al puterii, dar şi al purităţii şi, prin excelenţă, el este un animal de bun augur. El luptă pentru instaurarea justiţiei, lovind vinovaţii cu cornul. Prin cornul său unic, inorogul simbolizează săgeata spirituală, raza solară, sabia lui Dumnezeu, revelaţia divină, coborârea dumnezeirii în creaţie. În iconografia creştină o reprezintă pe Fecioara Maria unită cu Duhul Sfânt. Cornul unic a fost comparat cu un falus esoteric: simbolul purităţii spirituale. Avem deci un dublu simbolism al cornului: apărarea fecioriei şi a purităţii (cornul unic ridicat către cer) şi fecunditatea (sensul falic al cornului). De aici asocierea cu Sfânta Fecioară, adică realizarea procreării fără pierderea virginităţii.
 
În Evul Mediu trubadurii închinau adesea imnuri licornei, femininul de la inorog (unicorn), care simboliza marea îndrăgostită, decisă să păstreze pururi castă iubirea pe care o inspiră. Ea era înzestrată cu puterea misterioasă de a descoperi chiar şi cea mai mică urmă de impuritate. Astfel mitul licornei reprezintă fascinaţia pe care continuă să o exercite puritatea, chiar şi în cele mai corupte inimi. Inorogul figurează în nenumărate planşe ale unor tratate alchimice (Lombardi, Mylius etc.). Acest animal fabulos legat în Orient de cel de-al treilea ochi şi de atingerea stării de Nirvana, era hărăzit hermetiştilor occidentali să indice drumul spre aurul filosofal – spre transmutaţia interioară care are loc atunci când este atins androginul primordial.
 

yogaesoteric

decembrie 2006

Also available in: Français