Șeful Camerei Reprezentanților promite: Acuzarea lui Biden va avea loc curând!

Mike Johnson, ales de curând președinte al Camerei Reprezentanților, a afirmat că decizia de învinuire contra lui Joe Biden va fi luată cât de repede.

Cu câteva săptămâni înainte de a fi destituit, predecesorul lui Johnson, Kevin McCarthy, a anunțat o anchetă în privința comportamentului președintelui Biden.

Ancheta vizează acuzațiile de corupție la adresa președintelui și a familiei sale, în special a fiului acestuia, Hunter Biden.

Investigația pentru procedura de impeachment al șefului de la Casa Albă a fost întreruptă timp de câteva săptămâni, ca urmare a crizei de după destituirea lui McCarthy.

După instalarea sa în poziția cheie de președinte al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson pare hotărât să meargă cu procedura până la destituirea lui Joe Biden.

Un proces de impeachment și o eventuală criză politică la vârful Statelor Unite, cu un an înainte de alegeri și pe fondul crizelor din Ucraina și Gaza, va complica și mai mult tabla de șah mondială.

Citiți și:
Kevin McCarthy: „Președintele Biden a mințit poporul american în legătură cu cunoștințele sale despre afacerile externe ale familiei sale. Abuz de putere, obstrucție și corupție”
Cu mâinile roșii: Corupția familiei Biden

 

yogaesoteric
12 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More