Semnificaţii nebănuite ale energiei subtile, sublime a iubirii
de Marvin Atudorei
Am putea să ne întrebăm de ce toţi sfinţii, înţelepţii şi maeştrii spirituali ne spun că este esenţial să iubim. „Iubeşte şi fă ce vrei”, spunea sfântul Augustin. Un proverb popular românesc spune „Dacă nu iubeşti, degeaba mai trăieşti”. De ce oare aceasta contează cel mai mult şi nu inteligenţa, simţul dreptăţii, al responsabilităţii, sau voinţa, ori altceva? Şi, chiar mai mult decât atât, ni se mai recomandă să ne iubim chiar şi duşmanii! Care să fie explicaţia? Vă propunem să analizăm aceste aspecte deoarece, deşi mulţi dintre noi am auzit deseori astfel de idei legate de importanţa iubirii, atunci când vine vorba de înţelegerea şi aplicarea lor practică, mai avem, încă, o mare problemă…
Un posibil răspuns la această întrebare ar putea fi acela că iubirea este superioară tuturor celorlalte calităţi şi virtuţi pentru că, într-un anume fel, ea le conţine. Adeseori înţelegem în mod spontan şi fără dubii „cu inima” lucruri care ni se par de bun simţ, deşi nu le putem neapărat explica în mod logic. Este celebră în acest sens observaţia lui Blaise Pascal, conform căreia „Inima are raţiuni pe care mintea nu le poate înţelege”.
Din punct de vedere esoteric, iubirea profundă semnifică tendinţa globală a fiinţei de a se împlini, de a deveni completă, de a se uni cu totalitatea, de A FI UNA CU TOTUL. Fie că ştim sau nu, că o facem conştient sau nu, cu toţii aspirăm să fim compleţi, să depăşim limitările, iar aceasta nu se poate realiza altfel decât prin accederea la un grad cât mai mare de coerenţă cu armonia totalităţii. În noi există o reflexie structurală a Totului, o scânteie de infinit, iar acest infinit din noi aspiră frenetic să se unească cu infinitul din afara noastră. Gradat, devenim din ce în ce mai conştienţi de această tendinţă, care devine preocuparea noastră dominantă. Nimic altceva nu va mai avea vreo importanţă comparabilă cu această aspiraţie care vine din inima noastră. A aspira să fim una cu Totul integrează absolut toate aspectele realităţii interioare şi exterioare, iar expresia acestei aspiraţii este iubirea.
Ajungem astfel în mod gradat nu doar să iubim toate aspectele în parte, ci SĂ FIM IUBIREA ÎNSĂŞI. A nu iubi ceva, orice, înseamnă ca prin această atitudine să ne menţinem separaţi de acel aspect şi astfel, implicit, să ne menţinem separaţi de Totalitate. Toate aspectele sunt intercorelate, iar noi suntem reflexii holografice ale Totalităţii. De aceea este esenţial să iubim absolut totul, chiar şi aşa-zişii „duşmani”, care de fapt sunt reflectarea şi obiectivarea acelor aspecte pe care conştiinţa noastră încă nu le-a integrat în trăirea Totalităţii. A fi capabili să ne iubim duşmanii semnifică menținerea unei anumite atitudini interioare prin care noi nu doar că nu mai suntem tulburați de aspectele exterioare ale respectivelor persoane cu care interacționăm, dar mai mult decât atât, nu ne mai separăm de ceea ce în esenţa lor acei „duşmani” reprezintă. Iar această atitudine interioară se bazează pe înțelegerea profundă a realității că în esență cu toții suntem identici și cu toții suntem Una. Suntem doar ipostaze diferite ale aceluiași „EU”.
Aceasta nu implică, desigur, să devenim naivi şi lipsiţi de discernământ. Este absolut necesar ca, atunci când sesizăm în mod obiectiv, existența unor aspecte care sunt negative, rele, perverse, la ființele umane cu care interacționăm, să facem în mod detașat tot ceea ce trebuie făcut, pentru a-i ajuta pe acei oameni să se orienteze (în mod liber !) pe cale Binelui. În acest sens modul înțelept de a proceda este acela de a limita eventuala manifestare a răului, dar a nu forța ființa respectivă să meargă pe calea Binelui. De altfel, această eventuală forțare ar fi un non-sens din punct de vedere spiritual pentru că adevăratul Bine, cel profund și matur, poate fi trăit (nu doar afișat exterior și superficial) numai în mod total liber. Înțelepții din toate timpurile au spus că cel mai bun mod de a insufla cuiva un comportament pozitiv nu constă în a-i aduce reproșuri și acuzații vehemente (ceea ce va crea și escalada un munte de tensiuni), ci în a-i oferi exemplul nostru personal, ce vine dintr-o atitudine de iubire și iertare. Această atitudine interioară de a iubi totul este – paradoxal, în aparență – infailibilă în transcenderea şi armonizarea oricărui conflict, a oricărui antagonism bazat în esenţă pe existenţa a două forţe opuse și separate.
Celor care aspiră cu sinceritate să trăiască prin experiență directă această iubire necondiționată și nelimitată pe care o desemnăm aici prin această expresie, a iubi totul, le recomandăm să aprofundeze prin meditații consecvente atributul dumnezeiesc al iubirii divine.
Este bine să conștientizăm că ura conduce la dezbinare, iar iubirea la unificare. Ura și dezbinarea sunt specifice lumii demonilor, în timp ce Iubirea și unificarea sunt specifice lumii îngerilor. Cu cât eşti mai separat de tine însuţi şi de ceea ce este în afara ta, cu cât alimentezi conflicte interioare sau exterioare, cu atât suferi mai mult. Cu cât eşti mai unificat în tine însuţi şi mai coerent cu Conştiinţa Universală, cu atât eşti mai fericit.
Conștiința Universală se reflectă însă în mod esenţial în fiecare aspect al realității. În Conştiinţa Universală totul este coerent şi nimic nu este inutil. Fiecare parte are tocmai de aceea un anumit rost, o anumită menire ce este pe deplin integrată în armonia Totalităţii. Din această perspectivă universală putem înţelege ceea ce ne învață marii sfinți și înțelepți, și anume că totul merită să fie iubit. Un aforism oriental spune în acest sens, într-un mod foarte inspirat, că „Fiecare ființă umană merită să fie iubită măcar pentru faptul că în ea există o scânteie din Dumnezeu”.
Deși poate că uneori ne vine greu să iubim anumite ființe din jurul nostru, aceasta putem fi siguri că se datorează în primul rând limitărilor noastre. Avem de obicei tendința să dăm vina pe comportamentul „inadmisibil” al celorlalți. Dacă reușim însă să înțelegem cu adevărat faptul că – atât în cazul nostru cât și al celorlalți – greșelile și dificultățile rezidă doar din imaturitatea cu care încă mai sunt abordate lecțiile vieții și că în realitate cu toții suntem „elevi” la școala vieții, atunci începem să avem mai multă răbdare. Cei care sunt în „clasele” mai mici, mai au încă mult de învățat, dar fiecare, fără excepție, trece prin aceasta. Pentru a avea o reprezentare mai clară a concepției spirituale despre acest aspect, este semnificativ să cunoaștem faptul că tradițiile spiritualității orientale afirmă că maturizarea spirituală – și implicit maturizarea în iubire – se realizează pe parcursul a nenumărate existențe succesive în care sufletele se reîntrupează. Acesta este motivul pentru care unii se nasc având deja o mare experiență, iar alții sunt abia la început de drum. A pretinde cuiva să își transforme și eleveze imediat concepția despre viață se dovedește, din această perspectivă, a fi cu totul nerealist.
Dintr-un alt punct de vedere, folosind termenii alchimiei, putem spune că tot acest proces al maturizării spirituale implică să învăţăm gradat să „transmutăm” şi să „sublimăm” orice stare (sau situaţie existenţială) dificilă, inferioară şi individuală într-o stare (sau situaţie) beatifică, superioară şi universală. Marele „secret nesecret” este acela că Sacrul este permanent accesibil chiar în profan. Dar depinde numai de noi dacă putem să vedem aceasta.
Maturizându-ne în iubire, descoperim astfel sensul providenţial care a existat dintotdeauna în toate lucrurile şi care va exista în continuare, pentru totdeauna. Descoperim că nimic nu a fost vreodată întâmplător, că totul a fost mereu asistat și ghidat cu o nesfârșită iubire, înțelepciune și compasiune de către o conștiință infinită, care nu ne-a părăsit niciodată, deși noi nici măcar nu ne-am dat seama până atunci că ea există. Îl descoperim astfel pas cu pas şi îl îmbrăţişăm plini de umilinţă, dragoste şi recunoştinţă pe Dumnezeu, cel care ne îmbrăţişează cu o nesfârşită iubire pentru totdeauna, în eternitate.
Citiţi şi:
Iubirea îşi are Binele drept principiu şi Adevărul drept ţintă
Iubirea Divină – Paramahamsa Yogananda
yogaesoteric
1 august 2013