Serviciul secret al MAI, implicat în afacerea cărților electronice de identitate cu un contract de 2,3 milioane de euro
Noile cărți de identitate electronice vor fi „păzite”, din punct de vedere al securității datelor stocate, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, de celebrul „Doi și-un sfert” ‒ Direcția Generală de Protecție Internă, informează Jurnalul.ro.
Instituția pune la bătaie peste 2,3 milioane de euro pentru finanțarea achiziției unui sistem de securitate cibernetică, pentru aceste documente, din fonduri PNRR. Iar în documentația de atribuire, serviciul secret al MAI scrie că este entitatea statului care veghează la „aplicarea legii și la menținerea statului de drept și a democrației”.
La data de 30 mai 2025, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin care face cunoscut faptul că dorește să achiziționeze un sistem de securitate cibernetică în cadrul unui proiect denumit „Sistem de alertă timpurie ‒ SAT (Early Warning System)”. „Achiziția face parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 7 ‒ „Transformare digitală”, Investiția 8 ‒ „Cartea de identitate electronică și semnătura digitală calificată”, Jalonul 174 ‒ „Punerea în aplicare a măsurilor de sprijin pentru implementarea cărții de identitate electronică””.
Potrivit acestui anunț de participare, obiectul investiției propuse de serviciul secret al MAI vizează „asigurarea unui nivel de încredere și siguranță pentru creșterea atractivității utilizării cărții de identitate electronică și a accesării serviciilor electronice publice”. În același document se mai arată că, pentru obținerea acestui rezultat, Direcția Generală de Protecție Internă „va asigura extinderea sistemului de securitate și apărare cibernetică al Ministerului Afacerilor Interne prin dezvoltarea unor capacități tehnice de detecție, monitorizare și analiză a evenimentelor de securitate, interoperabile cu Centrul Operațional de Securitate Cibernetică al MAI (CERT-INT), în vederea corelării alertelor cu amenințările cibernetice și optimizarea acțiunilor de anticipare, prevenție și răspuns imediat în cazul apariției unor incidente cibernetice”.
Ofertele se vor deschide de ziua Americii
Concret, în baza acestui anunț, se vor achiziționa sisteme de securitate cibernetică, împărțite în patru loturi, a căror valoare inițială estimată se ridică la 9.522.254 de lei fără TVA, respectiv de 11.331.482,26 de lei cu TVA inclusă (2.312,547,4 euro).
În acești bani, ar urma să intre pachete software pentru securitatea datelor, pachete de instalare de hardware și servicii de asistență tehnică informatică. Durata acestui contract este de șase luni, finanțarea este asigurată din fonduri PNRR, iar pentru atribuirea contractului se va organiza o licitație deschisă, având drept criteriu de evaluare cel mai bun raport calitate-preț. Astfel, prețul ofertei acoperă 60% din această evaluare, iar extinderea perioadei de garanție și suportul tehnic, 40 de procente.
Ofertele urmează să fie deschise, în SEAP, la data de 4 iulie 2025.
Citiți și:
S-a aprobat proiectul de digitalizare a cărților de identitate electronice din România – vor putea fi stocate pe telefon
Asociația pentru Libertatea Românilor condamnă modificarea actelor simple cu un nou format, precum și noua funcție de card național de sănătate a cărții electronice de identitate
yogaesoteric
19 iunie 2025