Sesizare CNA – TVR 1 2010.04.24
Domnului Director al Consiliului Naţional al Audiovizualului
Domnule Director,
Vă rugăm să interveniţi pentru a atrage atenţia postului de televiziune TVR 1 asupra încălcării legislaţiei audiovizualului, cu prilejul prezentării ştirilor din ziua de 23 aprilie la ora 20.11, în legătură cu decizia dată de Tribunalul de la Sibiu în soluţionarea procesului profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.
Ştirea – prin care justiţia română a decis achitarea lui Gregorian Bivolaru pentru acuzaţiile de perversiune sexuală, corupţie sexuală şi trafic de minori, acestea neputând fi dovedite – a fost prezentată fără menţiunea că imaginile furnizate sunt din „arhivă”, creînd telespectatorilor confuzia că prezentarea momentelor cu profesorul Gregorian Bivolaru, escortat de mascaţi, se desfăşoară atunci în direct, la Tribunalul Sibiu.
Astfel:
S-a încălcat Decizia 40/2004, modificată cu Decizia 250/2004, care prevede că „în cazul utilizării unor imagini şi/sau înregistrări sonore de arhivă, în alte emisiuni decât cele având caracter retrospectiv declarat, este obligatorie informarea publicului prin menţiunea „arhivă”, data filmării sau înregistrării trebuie precizată dacă este necesară pentru înţelegerea corectă a informaţiei.”
Vă rugăm să sancţionaţi aceste nereguli prin aplicarea legislaţiei în vigoare.
Biroul de Presă al MISA
Adr: Şoseaua Sălaj, nr. 2, bloc 126 A, parter, sector 5, Bucureşti
Tel: 0729-542.947
yogaesoteric