Sfârșitul Dezbaterii: Ai dreptul să fii de acord cu NOI

La New York, liderii mondiali au deviat circulația, i-au deranjat pe cerșetori și au tulburat farmecul unic al toamnei metropolitane pentru a împărtăși lumii viziunile lor în cadrul Adunării Generale a ONU.

Tema a fost amenințarea pe care o reprezintă „dezinformarea” pentru puterea lor.

„Discursul dușmănos, dezinformarea și abuzul – îndreptate în special împotriva femeilor și a grupurilor vulnerabile – proliferează”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a pus problemele de PR ale țării sale pe seama „dezinformării, înscenărilor grosolane și provocărilor”.

„Astăzi, am ascultat alte episoade din registrul Rusiei cu denaturări, dezinformări și propagandă”, a replicat secretarul pentru Probleme Externe al Marii Britanii, James Cleverly.

Catherine Colonna, ministrul de Externe al Franței, a replicat că „Acolo unde Rusia folosește dezinformarea și propaganda, justiția este necesar să se bazeze pe fapte”.

Singurul aspect asupra căruia rușii și europenii se pot înțelege este că toată chestiunea războiului se reduce la „dezinformare”: un discurs rău fără de care ne-ar fi mai bine.

Singura întrebare care se pune ‒ după cum a spus Vladimir Ilici Lenin ‒ este „Cine, cui?”. Cine cenzurează discursul cui?

Niciun regim prezent la ONU, oricât de corupt, nu a ratat ocazia de a denunța „dezinformarea”.

Satrapul islamist nigerian Muhammadu Buhari a arătat că „Nigeria a avut numeroase experiențe nedorite legate de discursurile dușmănoase și de dezinformarea care dezbină” și a îndemnat la „eforturi pentru a proteja comunitățile de flagelul dezinformării și informațiilor false”.

Prim-ministrul neo-zeelandez, Jacinda Ardern, al cărei Apel la Acțiune de la Christchurch a fost deja folosit pentru a elimina disidența politică și a suprima libertatea de exprimare în numeroase țări, inclusiv în Statele Unite, a avut o abordare proprie legată de dezinformare.

„În calitate de lideri, suntem pe bună dreptate preocupați de faptul că până și cele mai mici acțiuni de combatere a dezinformării ar putea fi interpretate în mod greșit ca fiind ostile libertății de exprimare, o valoare pe care o prețuim atât de mult”, a explicat ea, pentru a călca apoi imediat în picioare valoarea atât de mult prețuită a libertății de exprimare:

„La urma urmei, cum să pui capăt cu succes unui război dacă oamenii sunt făcuți să creadă că are o cauză nu doar legală, ci și nobilă? Cum să combați schimbarea climatică dacă oamenii nu cred că aceasta există?”

Cum, într-adevăr? Dacă măcar am putea folosi libertatea de exprimare pentru a dezbate aceste idei!…

Dar, fie că e vorba de Europa sau de Rusia, de Nigeria sau de Noua Zeelandă, liderii mondiali par uniți în a întoarce spatele înseși noțiunii de dezbatere.

Singura diferență dintre ei este că liderii ziși liberali au grijă să aducă un omagiu găunos libertății de exprimare înainte de a o pune la zid și executa.

„Dacă nu avem capacitatea de a deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este fals, atunci, prin definiție, bursa ideilor nu funcționează. Și, prin definiție, nici democrația noastră nu funcționează”, se plângea cu câțiva ani în urmă Barack Obama.

„Pot să am o dezbatere cu tine despre ce se poate face în privința schimbării climatice”, a spus el. „Dar nu mai am replică dacă tu pur și simplu îmi spui: «Este o minciună creată de liberali și de oamenii de știință».”

Dezbaterea doare. În special pe stângiști ca Obama sau Ardern, care și-au pierdut capacitatea de a recunoaște că, în mod fundamental, nu doar formal, oricine are dreptul să fie în dezacord cu ei.

Dezinformarea a devenit rapid un instrument universal pentru a delegitima dreptul de a fi în dezacord, pe baza unor rațiuni morale, folosite ca acoperire pentru a eticheta dezacordul ca pe o amenințare existențială.

Pentru Establishmentul politic, nu există baze legitime de a fi în dezacord cu el în nicio privință.

Establishmentul desemnează niște experți pentru a stabili un consens fabricat și apoi îi denunță pe cei care nu sunt de acord ca fiind niște pioni ai unei conspirații mai vaste ale cărei idei ne pun în pericol pe noi toți.

Când totul a devenit fie o criză de sănătate publică (covid, rasism, mutilarea transgender), fie o amenințare la adresa supraviețuirii rasei umane (război, încălzire globală), primejdia a ajuns prea mare pentru normele democratice.

Singurul gest care îți rămâne este să denunți conspirația și să-i reduci la tăcere pe adepții ei.

O știre AP citează un profesor de la Universitatea Stanford care afirmă că vânează „dezinformarea legată de combustibilii fosili”:

„Trăim de câteva decenii într-o campanie instrumentată de industria combustibililor fosili”, spune el. „Dezbaterea a fost inventată de industria combustibililor fosili în anii 1990.”

Retorica de tipul „au falsificat aselenizarea”, „l-au ucis pe JFK” sau „au inventat îndoiala în legătură cu subiectul nostru favorit” este familiară pentru o sumedenie de adepți ai teoriei conspirației.

Însă diferența este că acum avem o conspirație inventată de Establishment pentru a pune capăt dezbaterii.

Dacă opoziția face parte dintr-un complot, atunci dezbaterea nu folosește la nimic, nu-i așa? Nici măcar pentru a i se da dreptul de a se face auzită.

Acuzațiile de dezinformare evoluează rapid de la delegitimare la incriminare penală.

Lideri mondiali, precum Ardern, insistă asupra faptului că am putea rezolva toate problemele dacă oamenii nu ar dori cu tot dinadinsul să fie în dezacord cu ei.

Obama susține că o societate nu poate funcționa dacă nu suntem toți de acord asupra a ceea ce este adevărat. Cineva este necesar să decidă acest aspect. Și cine ar putea-o face mai bine decât liderii mondiali strânși la conferințele mondiale?

Așa cum arăta ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, la reuniunea G7:

„Dezinformarea este cea care împiedică o dezbatere deschisă. O discreditează. Îi sufocă pe cei care susțin un punct de vedere diferit. Dezinformarea este un atac împotriva tuturor valorilor democrațiilor noastre liberale: deschiderea noastră, transparența noastră, capacitatea noastră de a dezbate corect și liber.”

Singura modalitate de a proteja libertatea de exprimare este cenzura. Cenzura devine libertate. Iar libertatea de exprimare devine cenzura supremă.

Doar distrugând libertatea de exprimare o putem salva.

Dezinformarea este argumentul suprem ad hominem. A devenit primul instrument la care recurg sistemele din „camerele de ecou” care și-au pierdut capacitatea de a dezbate, deoarece nu înțeleg cum cineva ar putea gândi sau ar avea dreptul să gândească altfel decât ele.

Obsesia de a combate dezinformarea nu face decât să preia modelul spațiului sigur și să îl răspândească pe plan național și internațional.

Și într-un exemplu perfect al „teoriei potcoavei”, acesta îi adună laolaltă pe totalitariștii din lumea întreagă, care nu sunt de acord cu nimic altceva decât că opiniile diferite reprezintă o amenințare pentru regimurile lor.

Respingerea dezbaterii reprezintă apogeul iliberalismului. Și, cu toate acestea, războiul împotriva dezinformării este susținut de guvernele occidentale de stânga care trag semnale de alarmă în legătură cu iliberalismul adversarilor lor.

Guvernele și oamenii pot minți și o fac, pot produce argumente cu rea credință, răspândi propagandă și demoniza partea adversă.

Iată ce înseamnă o dezbatere.

Exprimare nu înseamnă doar exprimarea bună, ci orice fel de exprimare. Ca într-un dialog între două notabilități britanice din secolul XVIII:

„Este nevoie să mori fie de sifilis, fie atârnat în ștreang pentru ca noi doi să fim de acord.”
„Asta depinde dacă o îmbrățișez pe amanta domniei tale sau principiile domniei tale.”

Dacă singura libertate de exprimare legitimă este cea adevărată, bună sau corectă, atunci avem de-a face cu o cenzură cu ruj pe buze.

Cineva va fi necesar să decidă ce fel de exprimare este nevoie să fie cenzurată, iar pătura de experți inventată de stângiști pentru a combate dezinformarea va avea grijă ca discursul lor să fie protejat iar cel al oponenților politici suprimat.

Exprimarea, la fel ca alegerile, fie este liberă, fie nu este deloc.

Coaliția internațională a cenzurii devine tot mai largă.

Scopul său este ca singura dezbatere permisă să fie reprezentată de discursul liderilor mondiali citind texte pregătite dinainte la Adunarea Generală a ONU, pentru a se întoarce apoi în țările lor, unde libertatea de exprimare și toate celelalte libertăți au fost suprimate.

Autor: Daniel Greenfield

Citiți și:
Documente bombă ies la iveală: Biden a trimis milioane de euro unor grupuri care au cenzurat postările din platformele online în timpul alegerilor din 2020
Când a început cenzura?

 

yogaesoteric
8 ianuarie 2023