Sfârșitul istoriei chiar a venit. Dar arată altfel decât ne așteptam

Noi în anii 2000, când eram încă tineri, fără a mai fi copii, cu toate dificultățile economice, eram măcar împăcați „democratic”. România cunoscuse una din condițiile elementare, de bază, pentru o democrație: alternanța la putere.

Se împlinea, ciuntit, una dintre pseudo-profețiile lui Fukuyama despre sfârșitul istoriei și ultimul om: răspândirea globală, fără rival semnificativ, a democrației liberale și a economiei de piață.

Trecut-au anii, venit-au crizele, venit-a pandemia (care interesează în aspectele biopolitice) și războiul. Sfârșitul istoriei a luat o cu totul altă turnură.

Întunecată, autoritariană, polarizată până la sfâșiere. Suntem pe marginea unui conflict mondial, fără a mai fi împărțiți, însă, în blocuri ideologice incompatibile (capitalism versus socialism).

Suntem prinși într-o criză economică în care extinderea capitalului este acompaniată de cel mai brutal protecționism venit tocmai dinspre țara care a reinventat capitalismul și globalizarea (SUA).

Controlul social a fost perfecționat dincolo de orice imaginație, peste tot, indiferent de regiune civilizațională, un nivel demn de distopiile cinematografice, odată cu pandemoniumul din 2020 și următorii.

Iar aici, în Europa de Est, acea minimală condiție de democrație, alternanța la putere, tocmai ce-a fost anulată sau este pe cale să fie anulată în România. În celelalte țări din regiune, sunt conflicte interne puternice care forțează limitele constituționale ale unei democrații.

Astfel, la noi, alegerile prezidențiale au fost anulate, una dintre candidaturi interzise, persoana respectivului supusă unor dosare în serie.

În Polonia se face „reforma” Tribunalului Constituțional cu poliția.

În Ungaria se petrec aceleași transgresări ale limitelor constituționale, în numele dez-orbanizării țării.

Numai în Serbia cea condusă de o dictatură și aflată în afara UE alegerile sunt o reușită și există o alternanță politică fără crize de sistem sau constituționale, cel puțin până acum.

Parcă ideea era că apartenența la UE este o garanție împotriva abuzurilor și loviturilor de stat constituționale, iar nu o circumstanță a acestora, nu?

Aceasta arată, așa cum a punctat cineva, cât de gravă și structurală este criza în care se află nu doar Uniunea Europeană, ci și marile puteri care o folosesc: Germania și Franța. Cum va arăta mai departe dezvoltarea acestei crize este greu de spus, dar nu imposibil de intuit.

Probabil ne îndreptăm, cu periferia UE în avangardă, spre regimuri de anarho-tiranie, în care pârghiile democratice de control cetățenesc sunt abolite, ordinea publică este anulată, iar controlul social – devenit, astfel, tiranic – înăsprit.

Citiți și:
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, este implicat în propaganda anti-Georgescu din România! Fundația masonică Konrad Adenauer sponsorizează articole în presa progresistă
Democrația cu cagulă, la Varșovia ca și la București

yogaesoteric
11 noiembrie 2026