Shankara – o viaţă pentru Dumnezeu

Apropierea de învăţătura şi viaţa marelui yoghin Shankara este de fiecare dată, pentru orice om, o chemare către meditaţie şi în acelaşi timp o revelare a profunzimilor sufletului său. Întreaga viaţă a lui Shankara a fost o continuă dăruire către Dumnezeu.

La 10 ani era un mare învăţat

 
Considerat uneori cel mai mare filosof al tuturor timpurilor şi yoghin desăvârşit, Shankara, numit şi Shankaracharya, s-a născut la Kaladi, în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 d.Hr.. Din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre el, însă numeroase legende fascinante ne dezvăluie totuşi câte ceva din austera sa viaţă.
 
Copil fiind, Shankara a urmat şcoala vedică. El a pătruns esenţa învăţăturilor vedice sacre şi a formulat cu genialitate definiţii precise şi analize profunde referitor la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică. La vârsta de 10 ani era deja un mare învăţat. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile tradiţionale, dar scrisese deja comentarii la multe dintre ele şi le prezentase dintr-o înaltă perspectivă erudiţilor care veniseră din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune care era considerat o încarnare a lui Shiva.
 
Băiatul era însă nemulţumit. La vremea când toţi copiii abia încep să studieze silabisind cuvinte, el înţelesese deja cât de superficială era cunoaşterea din vremea sa. El vedea că profesorii săi nu urmau adevărurile înalte şi pure pe care le predicau. Într-adevăr, întreaga societate în care trăia era oarecum predominant materialistă. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. Shankara, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea  lui Dumenezu şi, cu maturitate, încă  de când nu era decât un copil, a hotărât să facă din viaţa sa un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe calea luminoasă a Adevărului.
 

„Reflectează asupra acestor aspecte”

 
În acea perioadă tatăl său a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii. În căutările sale asupra sensului existenţei, a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris poemul denumit Moha Mudgaraiu – „Sfărâmarea iluziei”, în care întreba: „Cine este soţia ta? Cine este fiul tău? Drumurile acestei lumi sunt într-adevăr stranii. Al cui eşti tu? De unde ai venit? Vastă este ignoranţa ta, dragul meu! De aceea reflectează asupra acestor aspecte şi adoră-l pe Dumnezeu.”
 
Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi a pornit în căutarea unui Ghid spiritual veritabil.
 

„Acela este Ghidul meu spiritual”

 
Pe malurile râului Narmada îl întâlneşte pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara îi cere bătrânului să îl iniţieze, dar Gaudapada refuză, deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuși, el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada, care îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces Yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual.
 

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie ritualică, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el, iar aceştia blocaseră cărarea lui Shankara. Pentru moment, prejudecăţile de castă i-au reînviat, astfel că brahmanul îi ordonă lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar acesta din urmă i-a răspuns: „Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri şi caste şi credinţe?” Yoghinul a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat  mai târziu în unul dintre cele mai frumoase poeme ale sale, Manisha Panchaka. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu versurile: „Cel care învaţă să vadă Existenţa Unică pretutindeni; Acela este Ghidul meu spiritual – fie el un brahman sau un chandala”.
 

Fundamentul filosofiei sale

 
Îndeplinind instrucţiunile date de guru-l său de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice, şi a început să răspândească învăţăturile despre Unitatea existentă în diversitate. El a avut dispute filosofice cu învăţaţi conducători ai diferitelor şcoli filosofice şi, răspunzând la toate obiecţiile aduse şi contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli ai săi, Sananda.
 
De le Varanasi, marele Ghid spiritual a călătorit la Bgarinath împreună cu aspiranții spirituali care îl urmau, dăruind oamenilor mesajul filosofiei sale. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum, şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Dumnezeu transcendent) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Dumnezeu văzut în forme, zeităţi etc.). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutras, şi şi-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă.
 
Învăţătura spirituală revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian.
 
A peregrinat dintr-un loc în altul, angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi şcoli filosofice şi, prin inegalabilul său talent oratoric, susţinut de o profundă înţelepciune, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate.
 

Ordinile monastice fondate de Shankara  
 
Shankara a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei: Sringeri Math, pe dealurile Sringerile în sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o Veda care să fie urmată, astfel: Rig-Veda pentru Govardhana Math, Yajur-Veda pentru Sringeri Math, Sama-Veda pentru Sarada Math şi Atharva-Veda pentru Jyotir Math.
 
Shankara a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (Dasanami Sampradaya). Este semnificativ faptul că Sir Ramakrishna Paramahamsa, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui Swami Totapuri Maharaj, care aparţinea liniei Puri, una dintre Dasanamis. De aceea călugării ordinului Ramakrishna sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept Sri Shankara.
 

„Această lume este un paradis”

 
Viaţa pământeană a lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath, în Himalaya. Avea numai 32 de ani. El a fost mai degrabă un reformator, decât un inovator; nu a predicat o doctrină sau vreo credinţă nouă. A dat însă un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său.
 
Shankara a făcut să strălucească din nou învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. A fost considerat sfânt şi se spune că a fost încarnarea lui Shiva. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri de munţi, Buddha, Shankara şi Ramakrishna domină semeţ şi senin istoria religioasă a Indiei. Opera literară a lui Shankara este vastă şi sublimă. El a făcut comentarii nu numai asupra Sutra-elor vedantice, dar a şi creat două lucrări filosofice majore: Upadeshasahasri şi Viveka Chudamani (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este totodată autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta.
 
Aşa cum o dovedesc scrierile sale, Shankara a fost mai mult înclinat către Jnana Yoga. El era însă înzestrat şi cu o mare putere de a iubi. Renunţarea, discriminarea, controlul de sine, acestea erau cuvintele sale cheie. Shankara nu a fost supus iluziei acestei lumi, maya. De aceea a putut să descrie atât de clar transformarea completă a Universului, ce are loc în faţa ochilor clarvăzătorului eliberat. Când este trăită comuniunea cu Dumnezeu, când toate fiinţele şi fenomenele sunt văzute în relaţia lor reală cu Dumnezeu, atunci, spune Shankara, „această lume este un paradis”.
 

yogaesoteric
iunie 2007

Also available in: English