Siddha Siddhanta

Siddha Siddhanta, sau şivaismul Gorakshanatha, se consideră în general a fi apărut în linia primelor ordine ascetice ale Indiei. Înţeleptul Gorakshanatha a fost un discipol al lui Matsyendranatha, sfântul patron al Nepalului, revendicat deopotrivă atât de anumite şcoli esoterice budiste cât şi de către hinduşi. Gorakshanatha a trăit se pare prin sec. X şi a scris în limba hindi. Istoricii fac conexiune între linia lui Gorakshanatha şi cea Pashupata (Shiva este privit aici ca Păstorul tuturor fiinţelor) şi a succesorilor mai târzii, ca şi cu siddha yoga (yoga perfecţiunii) şi cu tradiţiile agama-ice (scripturale, cu specific şivait). Aderenţii la linia lui Gorakshanatha cred că Matsyendranatha ar fi învăţat adevărurile secrete şivaice direct de la Shiva Însuşi (sub forma lui Adinatha) şi apoi, la rândul său, le-ar fi transmis identic lui Gorakshanatha. Şcoala a sistematizat şi a dezvoltat practica hatha yoga-ăi într-un grad remarcabil, încât în zilele noastre se poate spune, fără a exagera, că aproape tot ce se ştie despre hatha yoga provine din această linie spirituală.

Gorakshanatha, guru proeminent şi autor al lucrării Siddhanta Paddhati („Consideraţii asupra doctrinei adepţilor”), a fost un om de o teribilă forţă spirituală, cu un simţ practic de mare discernământ. Ca om care a renunţat la viaţa lumească, tinereţea sa este necunoscută; totuşi se crede că a fost născut în provincia hindusă Punjab. După ce a studiat timp de 12 ani în şcoala faimosului să guru, Matsyendranatha, Gorakshanatha a stăpânit extrem de bine secretele cunoştinţe Natha ale yogăi. Străbătând Nordul Indiei de la Assam la Caşmir, el l-a venerat pe Shiva în temple, realizându-l în cele mai adânci stări de extaz mistic, samadhi şi trezind multe dintre puterile paranormale ale unui adept şivait.

Creând 12 ordine monastice cu complexuri de temple şi mănăstiri de-a lungul şi de-a latul părţii de nord a Indiei, Gorakshanatha şi-a popularizat şcoala şi efectiv a izolat faţă de influenţa musulmană insule puternice de şivaism. Matsyendranatha stabilise deja această şcoală în Nepal, unde până şi în ziua de azi el este zeificat ca sfânt patron al ţării. Cercetătorii şi comentatorii moderni cred ca yoga lui Gorakshanatha reprezintă o dezvoltare din linia timpurie Pashupata şi din ordinele ascetice înrudite, deoarece există multe similarităţi în practică şi filosofie.

Pentru societatea exterioară, siddha yoghinii lui Gorakshanatha erau bărbaţi ai renunţării, tulburători şi memorabili, îmbrăcaţi în robe de culoare şofranului, cu părul negru lăsat în plete, cu frunţile înălbite cu cenuşă sfântă, având cercei mari circulari, mărgele de rudraksha si un fluier din corn purtat la gât, semnificând vibraţia primordială, AUM. Musulmanii îi numeau pe adepţii Gorakshanatha kauphati, însemnând „cei cu urechile rupte”, referindu-se la ritul practicat de adepţii acestei linii spirituale, care consta în despicarea cartilajului urechii pentru a insera câteodata cercei monstruoşi, imenşi şi grei. Câţiva musulmani chiar s-au asociat cu aceşti kauphatisi capi ai câtorva mănăstiri Gorakshanatha au fost cunoscuţi la vremea respectivă sub titulatura musulmană de „părinţi sacri”, aceasta arătând cu prisosinţă respectul cu care erau trataţi chiar de către oameni aparţinând altei religii.

Aceşti Natha percepeau universul interior şi exterior ca fiind corpul cosmic al lui Shiva (mahasakara pinda), ca o continuă înflorire în afara Lui ca Shakti (energie), într-o infinitate de suflete individuale, lumi şi forţe. Pământ şi viaţă, slăbiciuni umane şi divinitate umană, sunt toate manifestări ale lui Shiva. Astfel, aceşti oameni au exprimat exaltarea spirituală într-o umană şi bucuroasă devoţiune în adorarea în templu şi pelerinaje. Totuşi, focalizarea lor zilnică era asupra practicii interioare şi kundalini-yogăi. Înăuntrul lor, ei realizau Parasamvid, suprema stare transcendentă a lui Shiva. Gorakshanatha, în lucrarea Viveka Martanda, prezintă viziunea sa proprie asupra stării de samadhi: „samadhi este numele acelei stări de conştiinţă fenomenală în care există perfecta realizare a unităţii între Sinele individual şi cel Universal şi în care există o perfectă disoluţie a oricăror procese mentale. Aşa precum o perfectă unire între sare şi apă este obţinută prin procesul dizolvării, tot astfel, când mintea sau conştiinţa fenomenală este unită în mod absolut sau identificată cu Sinele prin procesul celei mai adânci focalizări, aceasta este numită starea de samadhi. Când individualitatea Sinelui este contopită în mod absolut în unitatea transcendentă, prin sine luminoasă a Spiritului Absolut (Shiva), iar conştiinţa fenomenală este de asemenea dizolvată în Conştiinţa Eternă, Infinită şi Transcendentă, atunci starea de samarasattva (unitatea esenţială a tuturor existenţelor) este realizată şi este denumită atunci samadhi”. Atingând samarasattva (sau samarasa), yoghinul ramâne conştient continuu de unitatea transcendentă a Lui Dumnezeu, chier trăind în lumea materială obişnuită. Aceasta este suprema realizare a sistemului. Şcoala lui Gorakshanatha este importantă şi pentru conceptul său de kayasiddhi, extrema longevitate fizică şi chiar atingerea imortalităţii. Într-adevăr, Gorakshanatha însuşi şi mulţi dintre urmaşii săi spirituali se consideră a trăi şi în zilele de astăzi, continuându-şi opera în locuri ascunse. Metodele precise necesare pentru această putere paranormală nu sunt delimitate exact în textele lor, dar sunt transmise pe cale directă, de la guru la discipol.

Printre scrierile centrale în această tradiţie, putem menţiona Hatha Yoga Pradipika a înţeleptului Svatmarama, Gheranda Samhita a înţeleptului Gheranda, Shiva Samhita şi Jnanamrita, care sunt atribuite de către adepţi lui Gorakshanatha sau continuatorilor săi, printre alte în jur de 40 de opere spirituale. Majoritatea tratează despre Hatha yoga.

Teologia Siddha Siddhanta îmbrăţişează ambele aspecte ale lui Shiva: transcendent şi imanent. Shiva este simultan cauza eficientă şi materială. Creaţia şi resorbţia finală a sufletelor individuale şi a Cosmosului în Shivasunt descrise ca „bule care apar şi se reîntorc în apă”. Siddha Siddhanta acceptă experienţa advaita (monistă, nonduală) a yoghinilor avansaţi, nenegând în acelaşi timp expereienţele combinate ale unicităţii şi dualităţii în zonele obişnuite ale conştiinţei.

De-a lungul secolelor, a apărut de asemenea şi o mare comunitate familistă, care a emulat idealurile renunţării. Astăzi există probabil 750000 de aderenţi ai şivaismului Siddha Siddhanta, care sunt adesea priviţi ca shakta, sau tantrici advaita. De fapt, ei cuprind o paletă largă de preocupări şi nivele, de la magicieni de stradă şi îmblânzitori de şerpi, la cetăţeni realizaţi din punct de vedere material, la sadhu-şi (învăţători) avansaţi.

Şcoala s-a răspândit în toată India, dar este mult mai reprezentativă, aşa cum am mai amintit, în partea sa de nord şi Nepal. Aspiranţii pe această cale sunt numiţi simplu yoghini, iar accentul este plasat pe renunţarea la lume, chiar şi pentru cei care au o familie. De-a lungul timpului şi chiar astăzi, cea mai adâncă filosofie a fost eclipsată de o focalizare dominantă pe Kundalini Hatha Yoga. Valorile şi atitudinile i-au ţinut pe practicanţi departe de societate. Această grupare mai este cunoscută şi sub numele de Nastha, Gorak Pantha sau Siddha Yogi Sampradaya. Alte nume includ Adinatha Sampradaya, Nathamatha şi Siddhamarga. Cuvântul gorakh sau goraksha înseamnă „văcar, bivolar”. Numele Gorkha s-a păstrat ca un sinonim pentru locuitor al Nepalului şi de asemenea Gurkha a fost numele unui faimos trib războinic al acestei ţari.

yogaesoteric