Sinistru! Miron Manega a fost mazilit din Consiliul Director al UZPR

„Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune.” – Voltaire (1694-1778)

Aduc în dezbatere publică un caz oarecum similar cu cel al elevului Vlad Țăranu de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare, căruia i s-a scăzut nota la purtare și a fost trimis la consiliere psihologică pentru că „făcea «propagandă pentru România Mare»”. Cazul pe care-l aduc acum în discuție este chiar al subsemnatului și este similar cu cel al elevului doar în privința dreptului la liberă exprimare.

Fac parte din cea mai mare asociație a jurnaliștilor din țară, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, la care sunt (încă) vicepreședinte. În contextul tulbure și turbulent (asupra căruia voi reveni cu amănunte) în care se pregătește Adunarea Generală de alegeri în UZPR, la inițiativa unui grup de „tovarăși” de la vârful Uniunii, am fost convocat la judecata Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj (JODA) pentru a fi „executat”.

Și am fost. Am fost suspendat din Consiliul Director cu un singur vot împotrivă, al lui Firiță Carp, și o abținere, a președintelui JODA, dr. George Coandă (greșeală mare, dle Coandă, căci v-ați abținut la a vota pentru dreptul la libera exprimare, ceea ce – vreți, nu vreți – vă situează într-o poziție incomodă din punct de vedere moral). Au votat pentru această suspendare: Șerban Cionoff, Viorica Nicolescu, Valentin Țigău și Ioan D. Cucu. Un alt membru al juriului, conf. univ. Ioan David, indignat de abuzurile și ilegalitățile conducerii UZPR, își dăduse demisia cu câteva zile înainte.

Motivul pentru care am fost „executat” a fost cosemnătura mea, alături de membrii Grupului pentru România, din care fac parte, a unui comunicat (Comunicatul nr. 9) adresat Federației Ruse. Mi s-a cerut o explicație asupra asocierii mele cu GpR (de parcă asta ar fi fost o infracțiune) și un punct de vedere asupra conținutului comunicatului, pe care le-am prezentat verbal și în scris.

La sfârșit, le-am spus: „Ați votat împotriva voastră. Ați votat împotriva dreptului la liberă exprimare. Fără acest drept, profesia de jurnalist NU EXISTĂ! Ați sfidat Articolul 19 din Carta Universală a Drepturilor Omului, ați sfidat Articolul 30 din Constituția României, ați sfidat patru articole din Statutul UZPR: Articolul 3, Articolul 7 (d), Articolul 8 (a) și Articolul 32 (q). Veți fi voi înșivă următoarele victime ale acestei atitudini”.

Sentința JODA urmează să fie validată de Consiliul Director (din care fac încă parte)…….

Cazul de față nu este „cazul Manega”, ci „cazul UZPR” în forma sa manifestă la momentul de față. Pentru că nu Procuratura, nu Justiția, nu Guvernul, nu Parlamentul l-au sancționat pe Miron Manega pentru dreptul asumat la liberă exprimare, ci chiar organizația, instituția care ar fi fost necesar să-i apere acest drept: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Cred că Doru Dinu Glăvan se răsucește în mormânt…….

Iată textul „punctului de vedere” solicitat de „Tribunalul Poporului JODA”, punct de vedere pe care l-am susținut și verbal.

Spre înțelegerea celor care se fac că nu înțeleg: punct de vedere privind Comunicatul nr. 9 al Grupului pentru România.

În niciun caz pentru a mă scuza, ci pentru a vă face să înțelegeți ce consider eu libertatea de exprimare într-o lume care se pretinde liberă, iată punctul meu de vedere asupra întregii situații generate de Comunicatul nr. 9 al Grupului pentru România (punct de vedere exprimat, de altfel, și public, în numărul 160 al revistei Certitudinea)…

GpR a conceput textul comunicatului ca fiind util și necesar intereselor României profunde, nu regimului politic care conduce temporar România și nici în interesul conducătorilor politici ai momentului. Pentru a înțelege bine întregul comunicat și toate sensurile lui, sunt necesare cunoștințe profunde de Istorie, Relații internaționale și Securitate internațională.

Prezumția că această scrisoare ar fi „pro-regimul de la Kremlin” nu are nicio legătură cu sensul comunicatului. Este doar o capcană de sorginte stalinistă, pentru a servi unei demonizări publice. Nu e treaba românilor și a Grupului pentru România regimul de la Kremlin, este treaba lor, a rușilor. Treaba noastră, a românilor, este (sau ar fi necesar să fie) să nu intrăm în acest război care nu este al nostru. Și cred că orice român care are copii ar fi necesar să reflecteze la asta.

În „ecuația” războiului din Ucraina, consider că este oportună o apropiere de Rusia, nu de SUA, care și-a dat din plin măsura intențiilor. Nu pentru că Rusia ne-ar iubi sau ne-ar fi iubit vreodată. Dimpotrivă. Rusia nu a dat niciodată ceva decât dacă a avut altceva de câștigat. SUA, în schimb, nu au dat și nu dau, niciodată, nimic. Singurul precedent în care, totuși, ne-au „dat” ceva, a fost ziua de 4 aprilie 1944, când actualii noștri „investitori strategici” au aruncat asupra Bucureștiului peste 800 de tone de bombe, omorând 3.000 de civili.

Iar noi le-am ridicat statuie, ca unor eroi. De aici ar fi cazul să pornească gândirea politică a celor care ne reprezintă: care ar fi interesul Rusiei ca România să fie un stat suveran. Răspunsul, după părerea mea, e simplu: Rusia nu are interese teritoriale în România, ci geostrategice și asta ar putea fi baza unei negocieri.

Există, acum, în lume, doi stâlpi ai suveranismului: Donald Trump (candidat la președinția SUA) și Vladimir Putin (președinte al Federației Ruse). Existența acestor repere mondiale ale suveranității face posibil suveranismul statelor mai mici, cum e România. Numai că Donald Trump e departe și nu este, încă, președinte. Vladimir Putin, în schimb, e președinte, e lângă noi și e puternic.

Probabil războiul va fi câștigat de Rusia, după cum evoluează ostilitățile în Ucraina. Consider că e o iresponsabilitate criminală să faci abstracție de această vecinătate printr-o abordare falimentară în politica externă. Este incert dacă această poziție a Grupului pentru România poate influența în vreun fel atitudinea rușilor față de noi. Dar prăpastia în care ne vom prăbuși, dacă susținem până la capăt politica NATO (care este, de fapt, ocupantul militar al României) este, în opinia mea, o CERTITUDINE.

Contextul în care a fost emis Comunicatul nr. 9, către Federația Rusă, este unul fără precedent. Nu mai suntem în Războiul Rece. Suntem în război. În România sunt 5.000 de soldați NATO și cele mai multe baze militare. Suntem, practic, o țară ocupată militar.

În Moldova se află trupe NATO care desfășoară exerciții militare la care participă, evident, și militari români.

Alianța Nord-Atlantică a adus, la granița cu Federația Rusă, avioane cu încărcătură termo-nucleară.

Putin a schimbat formularea „operațiune militară specială” în cea de RĂZBOI.

În România cuvântul PACE e prohibit. Dacă-l rostești, ești antieuropean, antisemit sau pro-Putin.

În Uniunea Europeană s-a propus introducerea serviciului militar obligatoriu. De ce? Pentru că e război. Iar România, într-o inconștiență devenită deja tradiție, va fi, probabil, prima care va adopta „directiva”.

Am convingerea că Rusia va câștiga acest război, chiar dacă NATO va lupta până la ultimul român (după modelul „până la ultimul ucrainean”). Dar, până atunci, va fi război. Avioanele NATO vor decola de pe aeroportul Kogălniceanu. Ce credeți că vor bombarda rușii, dacă va fi să bombardeze? Bazele militare și aeroporturile! Care? Cele mai apropiate și ale celui mai prost din turmă. De ce? Ca să dea o lecție celorlalți.

Eu am copii. Băieți. Incorporabili. Nu vreau, pentru nimic din lume, să meargă în acest război dement. Este motivul primar care m-a determinat să subscriu la Comunicatul nr. 9, în această formă. Tonul e discutabil, fondul nu. Am fost atenționat că e condamnabil să ignori răul imens pe care ni l-a făcut Rusia în toată istoria ei. Da, dar într-o scrisoare diplomatică în care ceri ceva, nu poți să-i spui celui căruia îi ceri cât de ticălos a fost cu tine. Într-o scrisoare diplomatică prezinți ceea ce te apropie de celălalt, nu ceea ce te desparte.

România e târâtă în acest război pe post de carne de tun. La final, indiferent cine va câștiga, marile puteri se vor așeza la masă și vor împărți din nou lumea. La masa aceea, România nu va fi invitată. Ungaria, poate că da. Am apreciat, în acest context, că dacă se mai poate negocia ceva cu cineva, aceea e Rusia. Nu pentru că ar avea vreo compasiune pentru noi, cum n-a avut niciodată. Dar există interese geostrategice ce pot fi luate în calcul.

Grupul pentru România nu vorbește în numele României. Vorbește PENTRU România, așa cum poate și cum simte el, grupul. Nu face atingere demnității naționale, dimpotrivă, o protejează. Își asumă o umilință la care nu obligă pe nimeni. Am spus-o și am scris-o de mai multe ori: poporul român a avut, de-a lungul timpului, trei dușmani existențiali: rușii, evreii și ungurii. Acum îi avem pe toți împotrivă iar lor li se adaugă ucrainenii. Însă, peste toți, cei mai periculoși sunt acum americanii, alias NATO, alias puterea ocultă din spatele lor. Iar noi suntem fraierii de serviciu.

Mi s-a spus că l-am trădat pe Eminescu, a cărui atitudine a fost, vehement, constant și total, împotriva Rusiei. În timpul Războiului de Independență (1877-1878) el a fost perceput ca fiind de partea turcilor. Greșit. El a fost DOAR de partea României și a atras atenția asupra pericolului rusesc. Pericol care s-a și concretizat în 1878, când rușii n-au mai vrut să plece din România. A fost și un scurt război româno-rus în urma căruia, cu chiu, cu vai, au fost „convinși” să plece acasă.

Acum România este ocupată militar de trupele NATO. De aceea, cred că, în războiul actual din Ucraina, rușii sunt în postura turcilor de atunci iar Aliații au luat locul rușilor. Nu l-am trădat pe Eminescu, am acționat în spiritul gândirii lui, subscriind la un demers de supraviețuire. Încă o dată: NU în numele poporului român, ci PENTRU poporul român.

Tonul? Da, e discutabil, dar am subscris și la acesta, pentru că există o disciplină de grup pe care este necesar să o accepți, dacă rămâi în grup.

Mă legitimează și mă motivează, în viața de cetățean și activitatea de ziarist (deci implicit în contextul de față), următoarele drepturi:

Articolul 19 din Carta Universală a Drepturilor Omului: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

Articolul 30 din Constituția României – Libertatea de exprimare: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile; (2) Cenzura de orice fel este interzisă; (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii; (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată […]”.

Următoarele articole din Statutul UZPR:

„ART. 3. Scopul principal al UZPR îl constituie […], precum și apărarea drepturilor, libertăților și demnității profesionale ale ziariștilor și a libertății presei, în concordanță cu legile naționale și cu prevederile internaționale”.

„ART. 7. UZPR urmărește îndeplinirea următoarelor obiective generale: […] d.) Apărarea – inclusiv în instanțe – a accesului neîngrădit la informație, a libertății presei, a exercitării în cadru democratic a profesiei de ziarist, a dreptului la opinie și libertății de exprimare”.

„ART. 8. Pentru consacrarea profesiunii de ziarist, apărarea și promovarea drepturilor, libertăților și demnității profesionale ale ziariștilor și a libertății presei, în concordanță cu legile naționale și cu documentele internaționale referitoare la drepturile omului și libertățile cetățenești aplicabile în domeniu, UZPR are următoarele atribuții: a.) susține și reprezintă drepturile legale ale membrilor săi, în țară și străinătate”.

„ART. 32. Consiliul Director are următoarele atribuții: […] q.) apără profesia de ziarist de orice ingerință în exercitarea ei liberă, apără libertatea de exprimare și dreptul la opinie, asumându-și un rol activ, de atitudine publică, în toate situațiile pe care le apreciază ca atare”.

Consider că aceste legi și norme care țin de libertatea cuvântului constituie drepturile mele câștigate de omenire de-a lungul istoriei sale și nu mă poate nimeni împiedica să fac uz de ele. Iar cei care ar fi cazul să fie chemați la JODA sunt cei care urmăresc să le cenzureze.

De aceea, în privința imputării ce mi se face, că aș fi semnatarul, împreună cu Grupul pentru România (din care fac parte), al unui document antiromânesc, prin „afirmații care depășesc cadrul libertății de exprimare”, cei care au solicitat convocarea mea la judecată, în cadrul JODA, este necesar să facă EI dovada că am depășit acest cadru. Deci care este temeiul legal al acuzațiilor ce mi se aduc, în condițiile în care nicio instituție a statului român nu mi-a aplicat vreo amendă sau vreo altă sancțiune pentru opiniile expuse în Certitudinea sau în orice altă formă de manifestare mediatică.

Singura instituție care, prin câțiva membri ai săi, a încercat în repetate rânduri să-mi astupe gura, a fost tocmai cea care ar fi fost necesar să mă apere de astfel de atacuri: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Atrag atenția colegilor mei acuzatori că nu mai este în vigoare Articolul 209 din vechiul Cod Penal, în care puteai fi arestat și închis pentru „uneltire contra ordinii sociale”, fără să se explice în ce constă acea „uneltire”. Iar UZPR, îmi place să cred, nu este un „Tribunal al Poporului”.

Autor: Miron Manega

Citiți și:
Jurnalist cu vechime: „Suntem niște prostituate intelectuale”
Adrian Onciu: Să trăiți! România devine bază militară
România ca proiect geopolitic și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale (I)

 

yogaesoteric
27 mai 2024