Sinucidere prin progres – sfârșitul civilizației occidentale (II)

Citiți prima parte a articolului

Numai ce e virtual e real

A doua cauză a surpării de civilizație în care trăim e virtualizarea vieții – plonjonul integral în viața secundară, reflectată prin indicii de statut și pretenții. Nu e vorba doar de faimoasa legare a șerbului de mobil și a conștiinței de facebook. Mai mult decât atât, e vorba de transferul complet al esențelor și misterelor existenței într-o viață care se desfășoară automat și aproape inconștient, dincolo de mijloace, dincolo de ce avem și de ce ne putem permite în limita a ce avem.

Aproape toate dacă nu toate felurile noastre de a trăi, munci, consuma, dori și muri sunt generate și finanțate fictiv, în virtutea unei mecanici care exclude gravitația, consecințele și limitele. Emisia nelimitată de monedă reală sau virtuală, creditul practic gratuit și mistica îndatorării perpetue au deformat înțelesul și raporturile care descriu posibilul. Relaxarea universală a țâșnit din ipoteza, acum adoptată oniric de toate guvernele, după care îndatorarea nelimitată nu e o problemă iar cheltuielile pe bani emiși dincolo de orice prudență (QE – Quantitative Easing) sunt soluția care rezolvă magic orice dezechilibru: inflația, sărăcia, inegalitatea, crizele, covid, terorismul, șomajul. Trilioane și trilioane se tipăresc sau se nasc din tastatură și circulă fără probleme, ca și cum ar fi o valoare acoperită de o realitate certă.

În ultimii aproape 20 de ani, această adicție încântătoare a luat locul gândirii, politice și economice. Orice e posibil pentru că e posibil. Efortul, încercările, eșecul, critica, descoperirile, erorile și travaliul de orice fel au devenit inadmisibile și au fost înlocuite de o rețea de punere în asistență care înghite generații, clase și industrii. O perfuzie cosmică de bani gratuiți promite subzistența generală și permite creditorului să închirieze o umanitate ce-și pierde autonomia. Totul pare posibil și e posibil dar numai odată cu dispariția lumii pe care șamanismul financiar susține că o salvează.

De ce ar mai fi nevoie ca cineva să se zbată, să învețe, să muncească, să sufere și să sacrifice timp, energie și orgolii? De ce, când totul e la îndemână și subvenționat? Educația și competența se pot cumpăra. Prestigiul și propria umbră pe pământ sunt asigurate tuturor celor ce deprind temele, limbajul și atitudinea agreate. Ele dau parola de intrare în sistem și îi răsplătesc pe cei ce se așază disciplinat în subordinea marilor producători de simboluri și fantasme care otrăvesc ultimele rămășițe ale realității. A nu produce altceva decât ritmuri și virtuți conforme e, azi, esențial. Cu cât mai militantă și mai stridentă înscrierea în ireal, cu atât mai mult succes real și cu atât mai promovată imaginea. Condiția virtuală a luat locul vieții și lucrează la extragerea sensului din civilizația occidentală.

Arta dezarmării

În sfârșit, un al treilea motor de dezagregare se ocupă de compromiterea civilizației occidentale prin dezarmări suprapuse. Una după alta, dezarmările Occidentului dezvoltă capitulările interne care au invitat și grăbit sfârșitul marilor lumi istorice. Nu e nevoie să coborâm prea adânc în trecut. Avem la îndemână experiența recentă a enormei campanii de auto-dezarmare promovată, după 1960, de pacifiști. La apogeu, în anii ’80, frontul protestatar – intelectual – mediatic – artistic și civic cerea Occidentului să renunțe la propria apărare, în plină desfășurare nucleară sovietică. Logica răsturnată și eroismul civic tembel cultivat de artele negre ale propagandei sovietice prin toate nervurile urii de sine occidentale, dădeau noua conștiință progresistă – de la Londra la Viena și de la Stockholm la Atena.

Cu timpul, această formidabilă capacitate de a adopta nebunia și de a-i da rolul conducător a evoluat într-o ură sistematizată împotriva propriei societăți. De aici, fixația dezarmării complete a spiritului și conștiinței de sine occidentale. Un efort oficial stimulat a pus la punct un pachet general de autoanihilare și l-a transferat între idealurile de neamânat ale lumii occidentale. Suprimarea tuturor atuurilor materiale și spirituale ale lumii occidentale a trecut între răspunderile superioare ale progresismului. Cea mai vizibilă și celebrată în această serie de acte de sinucidere asistată ideologic e dezarmarea energetică.

În mai puțin de 20 de ani, invocând cele mai fantastice pretexte ecologice, lumea occidentală a fost livrată de propriii ei conducători dependenței de furnizori externi de energie condiționată politic. Viața sub șantaj energetic rusesc a ajuns o condiție permanentă. Producția internă de petrol, cărbune și energie nucleară a fost eco-demonizată și suprimată. Fanatismul ecologist a fost adus la putere dar operația nu e o simplă cedare în fața argumentelor etico-științifice imbatabile ale climatomaniei globale. Nevăzut, în spatele acestui aparent act de conștiință, se află un calcul de reierarhizare a economiei și a piețelor. În acest punct, condiția de șantajat voluntar și setea de putere își dau contorsionat mâna.

Puerilii ecologiști nu o știu dar protectorii lor politici îi folosesc în stil mare: toată farsa eolian-solar-sustenabilă e încurajată și sacralizată de elite politice globale pentru a grăbi ceva altfel imposibil de urnit prin mijloace clasice: un transfer de proprietate gigantic din care economia clasică, privată și competitivă va ieși învinsă și în care clientela economico-financiară corectă va ocupa poziții extraordinare de putere și bogăție. Oligarhia își așterne un culcuș organic și nelimitat. Esența acestui proces care duce la o schimbare generală de regim unește și conjugă toate noutățile progresismului: climatomania, panica epidemiologică a anilor covid, justiția rasială și sexuală, victimologia infinită și civismul zis anti-fascist. Toate duc spre unul și același sistem dominat de o eminență elitară.

O clasă globală selectă sau, mai curând, o castă gnostică presupus inițiată în căile ce duc spre eliberarea tehno-eshatologică vizează poziția de control absolut într-o ordine globală complet nouă.

Gnosticismul occidental și recrudescența lui agresivă în ultimii ani cer câteva explicații. Originea acestei viziuni e de găsit în filozofia religioasă a primului creștinism. Filonul e, probabil, mai vechi și a fost atribuit, rând pe rând, ideilor teologice iranice și iudaice. Dar cristalizarea violentă a activismul gnostic atinge maturitatea în creștinism și urcă din secolul IV, continuă cu bogomilismul balcanic, cu rebeliunea cathară, apoi, cu mișcările lui Munzer și Hus, după care e remorcat și preschimbat în „modernizare”, „emancipare” și „progres” de contemporanii noștri permanenți Hegel, Marx, Lenin și continuatorii lor prin Școala de la Frankfurt. Istoria acestui curent devastator a fost descrisă de forajele istorice infinit erudite ale unor Simone Petrement, Hans Jonas, Eric Voegelin și Ioan Petru Culianu (între alții).

În esență, erezia gnostică respinge armonia lumii create și ordinea natural-dumnezeiască pe care le consideră căzute și imperfecte. Gnosticii cer și forțează un act purificator de reluare a creației date și de înlocuire a ei cu o ordine perfectă. Mecanismul acestei substituiri titanice e „gnoza”, cunoașterea de care dispun inițiații în mecanica reparatorie a creației. Secretul revoluționar care legitimează clasa inițiaților e, la început, o anti-teologie ascetică, apoi, odată cu epoca modernă, rațiunea imbatabilă, spiritul istoriei, motorul relațiilor de producție și, în fine, „identitatea” promovată prin justiție eco-social-rasial-sexuală.

Firul gnostic traversează istoria spiritului occidental și reapare în frisoanele reformiste ale lui Jan Hus și Thomas Munzer, apoi, sistematizat filozofic, la Hegel și Marx și, de aici, în practica generală a rebeliunilor fasciste, comuniste și, astăzi, progresiste. Filiația gnostică a sinistrei parodii spirituale ce ne însoțește astăzi e o explicație mult mai cuprinzătoare decât referințele mecanice la nazism și marxism. Rebeliunea împotriva creației și a civilizației este străveche. Nimic nou, totul infernal.

Feudalism / Progresism

Miza celei mai noi apariții gnostice (progresismul) e, încă o dată, acuzația plenară împotriva realității / civilizației corupte, poluate, oprimate și distrugerea ei prin îndepărtarea valorilor ce o susțin. De aici, cinismul agresiv și dezinvolt al progresiștilor contemporani. De pe pozițiile lor dominante în media, în sistemul politic, în lumea civic ONG-istă și universitară, ei își atacă permanent propriul grup etnic, demontează societatea în care trăiesc și fac apologia culturilor exotice pe care le îndeamnă să respingă normele societăților gazdă.

Statele Unite au devenit, astfel, patria bizară a războiului dezlănțuit de elite împotriva „omului comun” alb, productiv, de familie și a normelor, valorilor, limbii, tradițiilor, religiei și culturii lui materiale. În vreme ce economia pierde sectorul productiv și folosește mega-atelierele chino-indiene, clasa productivă de acasă e pusă sub toate acuzațiile posibile și internată moral în prizonieratul rasismului, șovinismului și populismului. Migrația face figură de virtute și remediu miraculos iar noii sosiți sunt încurajați explicit să respingă integrarea și valorile de bază ale societății americane. Copilul de culoare învață la școală să vadă în colegul lui alb un purtător vinovat de privilegii iar copilul alb află că este nevoie să se urască pe sine și pe toți cei asemenea lui. Evident, culpa și rușinea sunt selective și nu îi ating pe albii membri ai cultului gnostic. Revoluționarii sunt scutiți de revoluție.

Consecința acestei departajări de castă nu poate fi decât un feudalism nedeclarat, același pe care l-au construit, temporar, comunitățile organizate în jurul logicii de cult, de la cathari, la comunarzi, socialiști, utopiști și naturiști. În toate aceste cazuri, corpul elitar va reprima o „țărănime” retrogradă. „Șerbii” („deplorabilii” denunțați de Hillary Clinton) vor afla, în sfârșit, cine e stăpânul. Civilizația se va reduce la distopie colectivă. Singurii exceptați vor fi, desigur, „aleșii”, protejați de așa numitele „gated-communnities”. Totul, după ce noua castă va fi vândut sau distrus argintăria familiei: ideile, cunoașterea, tradițiile și relațiile umane care au făcut măreția civilizației occidentale.

Dezarmarea prin desăvârșirea ignoranței e a doua treaptă a procesului general de auto-suprimare occidentală. Dezarticularea culturii occidentale nu e o deraiere de ultimă oră. Ea a început, principial, odată cu pretențiile vehemente ale autonomiei raționaliste și cu eroismului prometeic al artistului anti-canon, îndrumat numai de pasiunile psihologiei personale (resentiment, contestație, demolare, grandoare). Dar asaltul decisiv are loc acum, odată cu anihilarea sistematică a instituțiilor de învățământ, a presei și a informației.

Patrimoniul, de la matematică la istorie, și figurile bazale, de la Beethoven la Rembrandt, au fost defăimate și târâte în fața plutonului de execuție, sub acuzația de rasism, sexism sau suprematism-alb retroactiv. Nimic din ce a creat civilizația occidentală nu mai e în picioare și nu mai poate fi cunoscut, altfel decât în cercuri restrânse și supravegheate sub bănuiala de extremism. Noua sferă cognitivă occidentală produce în masă generații de imbecili dopați cu revendicări și elanuri bezmetice. Militantismul e marfa unică și atitudinea recomandată, în toate disciplinele predate elevilor și studenților. Înainte de a știi, vine datoria de a respinge și nega. O carne de tun naivă și diabolic dopată asigură armata de presiune care împinge prin lume fetișul progresului.

Tineri convinși de măreția lor etică decid să nu întemeieze familii și să nu aibă copii spre binele planetei (fără să știe că repetă practica „encratismului” – parte a regimului ascetic al gnosticilor secolului IV). Băieți și fete trimiși la școală pentru a învăța măcar rudimentele culturii în care s-au născut se întorc acasă zdruncinați de îndoială și declară că au alt sex decât în acte sau n-au nici unul sau au mai multe. Mediatorii și consilierii școlari i-au trecut prin programe de reorientare și identificare „gender”. Un copil deficient dă lecții de furie liderilor politici occidentali care se grăbesc să îi asculte năbădăile cu capul plecat. Greta, posedata „pozitivă” e plasată pe la conferințe unde repetă unul și același număr de dresură psihotică: fetița-alarmă recuperează fosta femeie cu barbă de pe la bâlciuri și iarmarocuri.

A treia dezarmare occidentală e dezarmarea propriu-zisă. Anihilarea forței militare a lumii occidentale prin deciziile administrative și bugetare ale lumii occidentale. Armata și poliția sunt noile industrii sortite falimentării. În Europa, numai Franța și Marea Britanie pot conta pe ceva ce seamănă a armată dar asta numai în comparație cu absența completă a forței militare în toate celelalte state vest europene. Din când în când, liderii UE vorbesc halucinant despre constituirea unei „armate europene” care ar urma să pună situația la punct și să dea siguranță tuturor. E ridicol. Rusia lui Putin și China lui Xi râd nu tocmai pe înfundate și îi fugăresc regulat aristocrația verbală europeană cu mecanisme de tip NS2, migrație la poarta Poloniei, șarje în Ucraina și rachete hipersonice chinezești și virusuri scăpate din laborator cu bilet de voie de la Beijing.

În America, reeducarea armatei a adus în poziții de comandă figuri triste și incerte de transsexuali. Parveniții LGBT au pârtie deschisă. Poliția e șantajată activ și dată pe mâna drojdiei anti-rasiste și anti-fasciste de stradă. Antifa are voie să pună pe foc orașe, în aplauzele presei progresiste. Dacă e opera „deposedaților”, jaful cu mână armată e legal la San Fransicko (fost San Francisco), Philadelphia sau Seattle. Oricine se declară anti-rasist sau anti-fascist are dreptul să ardă, să fure, să omoare sau măcar să ceară tăierea bugetului și așa minim al poliției.

În toată această construcție, minciuna e stimulată bizar de pasiunea declamată pentru bine și adevăr. Antinomia e perfect compatibilă cu dedublarea gnosticului care proclamă anti-realitatea ca realitate fundamentală. Adevărul încă ascuns dar accesibil inițiaților vizionari își premiază căutătorii cu un martiriu pro-uman, rău înțeles de neconvertiți (mai nou, și nevaccinați). Cu atât mai mult, epoca (oarbă) și oamenii (nechibzuiți / păcătoși) justifică o îndârjire revoluționară care interzice alternativele, dubiul și dizidenții. Legitimată de căutarea adevărului unic, „obiectiv și științific”, străduința pios-furioasă a progresismului clădește minciuna ce va opri lumea în loc. Tot ce mai e altfel și nesupus va fi silit să dispară sau să aprobe nevoile unei aristocrații ce și-a pierdut rațiunea și își caută religia în auto-glorificare.

Palmaresul acestei orbiri clarvăzătoare e grotesc. Cele mai brutale contradicții devin posibile, fără să provoace regrete sau reconsiderări. Căci adevărul a cerut, de pildă, apariția celei mai fabuloase minciuni oficiale susținute de mass-media și cugetarea americană: cei patru ani de îndoctrinare pe tema „Trump omul rușilor”. Această fabricație sinistră e, azi, dovedită dar minciuna născută din acest adevăr fabricat vreme de patru ani și-a făcut treaba. Niciunul din promotorii de presă ai celei mai flagrante fake news cunoscute în presa occidentală nu a pățit și nu va păți nimic. Breasla e solidară.

Tot căutarea adevărului și dorința de bine au creat minciuna ce vrea o umanitate la dispoziția „datelor științifice”. Tribul select care cunoaște, în exclusivitate, adevărul științific a făcut din covid un atelier de înregistrare și înregimentare universală. Și din știință o subdiviziune a manipulării politice. Inversiunea totală a adevărului și minciunii, a binelui și a răului e desăvârșită. Răsturnarea anunță un sfârșit nedemn. Civilizația nu va supraviețui reevaluării tuturor valorilor.

Aici și așa se încheie istoria spiritului care a făcut din lumea occidentală tot ce a fost mai bun și mai profund în viața umanității. Legătura cu ordinea fundamentală s-a rupt și libertatea de a recuceri sclavia în numele eliberării a izbucnit triumfal, slăvită din tot sufletul de cei ce îi sunt deja robi. Lumea noastră a trecut, lumea ce vine ne-a întrecut.

Numai o revoluție-contra-revoluție mai poate restabili ordinea pierdută a lumii. Replicile, protestele și aparițiile charismatice ale liderilor anti-progresiști nu pot, deocamdată, opri curentul și nici răsturna noua clasă dominantă a gnosticilor progresiști. Imperiul dogmatic global al progresismului va lucra, singur, la propria cădere. Dar asta numai după ce catastrofa va deveni generală și insuportabilă.

Între timp, oricine speră și crede, oricine refuză să accepte noul fanatism, este necesar să se considere un dizident și nu un partizan al stângii sau al dreptei. O existență care afirmă cultura umană.

Autor: Traian Ungureanu

Citiți și:
Lumea a început să se prindă că progresismul nu e altceva decât un neobolşevism abil mascat…
Serviciul Român de Informații în politică

 

yogaesoteric
27 mai 2022