Şivaism şi Tantrism

Este important pentru început să vedem ce se înţelege de fapt prin Tantra sau tantrism, întrucât acest „sistem” pan-indian formează baza şivaismului din Caşmir. Este necesar să lămurim, mai întâi, că termenul Tantra desemnează aproape întotdeauna un text, chiar dacă nu toate lucrările denumite astfel sunt, cu adevărat, de factură tantrică. În general, Tantra înseamnă „sistem, regulă, teorie, metodă, învăţătură” şi, de asemenea, „ţesătură, urzeală” sau, literal, „text”. Sintagma „tantrism” se referă la toate fenomenele spirituale, religioase, rituale şi literare, ce posedă o anumită coerenţă spirituală şi simbolică, greu de descris în câteva cuvinte. Există, totuşi, suficiente caracteristici comune ce îi dau coerenţa unui sistem, dincolo de graniţe doctrinare sau ideologice, în cadrul şivaismului sau al buddhismului, al vişnuismului sau al şaktismului.

Referirile nefavorabile ce au marginalizat tantrismul, atât în India cât şi în Occident, şi care parţial se datorează decadenţei unor practici ale sale, nu au văzut aici altceva decât vrăjitorii şi un cult al sexualităţii exacerbat. Desigur, amândouă aspectele apar la periferia extremă a tantrismului, însă un fenomen religios nu este cazul să fie judecat după evenimentele periferice ale sferei sale de manifestare, înainte de a şti ce cuprinde el în esenţa sa.

Esenţa tantrismului e constituită de Tantra-e şi Agama-e, texte care, conform tradiţiei, au fost revelate de Shiva. În general, ele sunt alcătuite din patru părţi ce tratează ritualuri, atitudini practice, învăţături teoretice şi practici yoga (kriya, carya, jnana, yoga), căci aceste patru dimensiuni aparţin esenţei cunoaşterii şi practicii tantrice. Deseori apare însă, o viziune limitatoare ce asociază tantrismului doar ritualuri şi practici yoghine, însă gnoza, cunoaşterea – fie ea teistă, în cazul şivaismului sau non-teistă în cazul budismului – este o componentă fundamentală a tantrismului. Dar înainte de a vedea care sunt elementele sale caracteristice este necesar să studiem întrucâtva acest fundal gnoseologic. Afirmaţiile generale ce urmează vor fi valabile pentru întregul spectru al sistemelor tantrice, pe când cele specific şivaite se vor referi la învăţătura non-dualistă a şivaismului.

O caracteristică generală a tantrismului este ideea interconexiunii totului cu totul, a corespondenţelor dintre microcosmos şi macrocosmos, corespondenţe care, aşa cum textele tantrice o afirmă adesea, leagă totul, „de la firul de iarbă şi până la Shiva”, într-un sistem de relaţii interioare şi interdependenţe reciproce. Afirmaţia unui fizician modern, „când un copil îşi aruncă păpuşa pe jos, se cutremură Sirius”, este pe deplin aprobată de tantrici. Această viziune a lumii nu exclude nimic de la aspectele grosiere, materiale şi până la cele foarte subtile, de natură pur spirituală. Filosofia Samkhya a preluat o afirmaţie ce exprimă chiar acest aspect: „Totul este de natura totului” (sarvam sarvatmakam), adică „pentru cel ce are ochi să vadă”, Dumnezeu este totodată imanent în orice firicel de praf iar materia este conţinută în fiinţa divină. Acest concept a condus la o teorie a „reflexiei”, în care ceea ce este superior se reflectă în ceea ce este inferior şi invers. Aceasta înseamnă totodată că ceeea ce este material este de asemenea spiritual, în limbaj creştin – caracterul sacru al realităţii.

Un vers mult citat defineşte lumea în felul următor:

„Preaslăvesc corpul vizibil al lui Bhairava sub forma lumii

care s-a format ca o densă cristalizare a esenţei Spiritului”.

Această lume sau, mai mult, întreaga manifestare, nu este însă un haos ci o ierarhie de principii (tattva-e) ordonate. Clasificarea fundamentală triplă, ce se reflectă în orice aspect, cuprinde cele trei planuri: grosier, material (sthula), subtil, psihic (sukshma) şi transcendent (para). Ierarhia celor 36 de principii sau categorii din şivaism este un întreg ce conţine şi teorii cosmologice şi psihologice. Totul, chiar şi ierarhiile divine, cu excepţia purei transcendenţe a Absolutului (anuttara) este cuprinsă în acest sistem, sistem împărţit în două etape, cea impură şi cea pură.

Acest sistem al conexiunilor micro-macrocosmice se exprimă în practica ritualurilor şi în Yoga, pretându-se cu uşurinţă în formele sale mai puţin spirituale, unor abuzuri prin magie. Aceasta desigur, se explică şi prin faptul că tantrismul provine din păturile societăţii ce nu au fost integrate în ortodoxia vedică şi în care magia era o formă de expresie de la sine înţeleasă, a existenţei religioase. Pe de altă parte, aspectele magice ale tantrismului au fost tot mai mult spiritualizate în formele înalte ale acestuia, iar în şcoala Trika le regăsim sub o formă deplin purificată şi spiritualizată.

Un alt element caracteristic tantrismului este faptul că prin metodele şi căile sale nu se obţine doar mântuirea sau eliberarea (moksha, mukti) ci şi plăceri ale simţurilor, obişnuite sau paranormale (bhoga, bhukti). În funcţie de treapta de evoluţie spirituală şi de dorinţele aspirantului, el poate obţine iniţieri ce îl conduc, în diverse grade, spre unul sau altul din aceste scopuri.

În acest sens, al înţelesului sacru al trupescului şi al viziunii generale asupra lumii, este necesar să fie văzută şi simbolistica sexuală tantrică, în care polaritatea fundamentală masculin-feminin, prezentă în întreaga creţie, este considerată ca provenind din arhetipul său dumnezeiesc, în care Shiva este unit cu Shakti, energia sa feminină, această polaritate fundamentală având înţelesurile ei proprii fizice şi metafizice, simbolice şi spirituale. Chiar dacă în tantrism apar şi ritualuri sexuale, este important să subliniem că numărul participanţilor la aceste ritualuri era strict redus la un cerc restrâns de aspiranţi, beneficiari ai unei iniţieri deosebite cu un nivel spiritual înalt. Scopul acestora nu era nicidecum satisfacerea instintelor primare, ci ele urmăreau să testeze autocontrolul participanţilor precum şi depăşirea oricărei dualităţi. Astfel, ele aparţin mai ales domeniului unei spiritualităţi ce „coboară” asupra omului, integrând şi planul fizic în realitatea sa spirituală. Mult mai des, imaginile sexuale sunt interpretate doar simbolic şi ele pot fi comparate, chiar dacă într-un alt context spiritual, al tradiţiei iudeo-creştine, cu limbajul Cântării Cântăriilor şi de aici cu nunta mistica. Pe plan interior, energia sexuală este inclusă în kundalini-yoga şi apoi sublimată.

Un concept central al tantrismului este cuprins în cuvântul sanscrit Shakti, puterea cosmică şi spirituală, ce nu este separată de Shiva, provenind totuşi din El, fiind aspectul Său creator şi dinamic. Aşa cum vom vedea, Shakti nu este doar un concept metafizic, ci o putere palpabilă ce este necesar să fie trezită în interior. În diferitele tradiţii tantrice, fie Shakti este privită ca divinitate centrală iar Shiva îi este subordonat, fie Shiva este zeul suprem iar Shakti este energia sa creatoare (acest aspect şi-a găsit expresia şi în iconografie). În primul caz, numit şi şaktism, apare o afirmaţie ades citată, „Shiva fără Shakti este un cadavru” (joc de cuvinte între Shiva şi shava – „cadavru”), în concepte teologice, principiul dumnezeiesc rămâne inactiv în lipsa forţei sale dinamice. În acest punct apare şi diferenţa fundamentală faţă de sistemul vedantic al cărui concept asupra divinităţii ca Brahman, „neutru” şi total pasiv, este criticat de tantrici. Kshemaraja, discipol al lui Abhinavagupta, se referă ironic la aceasta: „Acest Brahman este neutru (adică asexuat), cum poate fi deci fertil, este necesar prin urmare să vină în contact cu minunata Ta (adică a lui Shiva) energie şi să obţină astfel virilitatea masculină!”.

Pe scurt Shakti este o energie dumnezeiască, cosmică, vitală şi spirituală, ce joacă în tantrism un rol special. Ea se „încarnează” ca zeiţă, luând în hinduism forme nenumărate, de la cele populare, primitive, până la forme ce reprezintă întrupări ale principiilor subtile, metafizice.

În şivaismul din Caşmir sunt adorate mai cu seamă trei energii, Shakti, ce reprezintă concepte metafizice: Para, suprema, transcendenta, Paraapara, transcendent-imanenta şi Apara, cea imanentă. Aceste trei energii, shakti, şi sferele lor de acţiune, de forţă se regăsesc în întreaga cosmologie, căci nimic nu există dacă nu este constituit din aceste trei energii.

Un alt fenomen ce poate fi regăsit în toate şcolile tantrice şi care, sub aspect teoretic, are multe puncte comune cu vedele, este metafizica logosului, a cuvântului şi practica mantra-elor. Pornind de la logosul sacru, de la cuvântul revelat (în Vede - shruti, în şivaism - agama), ambele sisteme văd în vorbire o energie primordială, în care limbajul (sau limbajele) ca sistem de înţelesuri convenţionale are o importanţă secundară. Practica mantra-elor, fie ea de factură vedică sau tantrică, constă, în general, în reîntoarcerea la energia ce se găseşte la originea cuvântului, limbii, sunetului. Şi totuşi, tantrismul îşi afirmă din nou în consideraţiile asupra cuvântului precum şi în mantra-ele utilizate, particularitatea sa inconfundabilă.

O mantră poate fi formată doar dintr-o silabă (aparent lipsită de importanţă), (bija - literal, sămânţă), sau dintr-o formulă rituală mai lungă, putând fi repetată cu voce tare, murmurată sau doar recitată interior (japa). Însă ea este eficientă, nu contează prin ce metodă ar fi emisă, doar dacă cel ce o emite a primit iniţierea corespunzătoare. Tantra-ele atenţionează că operarea superficială sau lipsită de răspundere cu o mantra poate avea urmări grave, deoarece în cazul unei mantra-e este vorba de vectori ai unei energii ce include însăşi logosul sacru. Niciun ritual sacru nu poate avea loc fără recitarea unei mantra-e.

Scopul unei mantra-e este „de a exprima divinitatea”, ceea ce nu se reduce doar la numele lui Dumnezeu, nume ce au un rol fundamental în toate tradiţiile hinduismului. În tantrism găsim teorii subtile despre emanaţia cuvântului şi diferitele niveluri ale acestuia. Toate teoriile despre cuvânt, silabe şi elementele sale constitutive afirmă în primul rând capacitatea creatoare a cuvântului: „La început a fost Cuvântul”, Logosul, iar această afirmaţie are pentru un tantric un înţeles mult mai limpede decât pentru creştinul modern.

Andre Padoux afirmă despre importanţa unei mantra-e următoarele: „Mantra-ele sunt modalităţi importante ale eliberării şi ele apar ca instrumentele preferate pentru a realiza reîntoarcerea la originea primordială a energiei cuvântului. Mai mult, adeseori o mantra este ea însăşi un simbol sau mai degrabă o manifestare a acestei energii primordiale, energie pe care o conţine într-o formă deosebit de eficientă şi de practică. Totuşi, o mantra este ea însăşi vie, plină de o forţă interioară ce tinde puternic spre izvorul oricărei rostiri, spre puterea infinită a cuvântului. Aşadar o mantra reuneşte energiile practic-eficiente şi creatoare ale cuvântului cu cele transcendente şi eliberatoare ale acestuia.”

Alte elemente caracteristice ale tantrismului sunt atitudinile, mudra, ce se pot exprima şi în exterior, sau  desemnează o atitudine interioară sau o stare mistică, mandala-ele sau yantra-ele, diagramele sacre. Ambele sunt, la fel ca şi mantra-ele, indispensabile oricărui ritual. Această scurtă caracterizare a celor mai importante elemente ale tantrismului a fost necesară pentru a înţelege fundalul pe care s-a dezvoltat şivaismul din Caşmir, cât şi legăturile dintre cele două tradiţii.
 

yogaesoteric