Statele Unite ale Americii pretind că sunt liderii mondiali în medicină, dar puţini ştiu că există o faţă întunecată a cercetărilor americane în acest domeniu: îngrozitoarele experimente medicale, desfăşurate de-a lungul timpului pe populaţia dezavantajată, în numele progresului ştiinţific.
Acestea au fost făcute fără ca subiecţii în cauză să ştie la ce sunt supuşi, principalul scop al cercetătorilor fiind patentarea unor substanţe, medicamente şi tehnici medicale noi. Mai grav, experimentele continuă şi în prezent. Copiii americani sunt drogaţi în masă, ca urmare a unor diagnostice fictive de deficit de atenţie şi tulburări de comportament, inventate de psihiatri şi aprobate de FDA. În prezent, 50% dintre americani iau zilnic cel puţin un medicament şi 20% dintre copiii de şcoală au mintea alterată de amfetamine ca Ritalin, sau antidepresive ca Prozac. Dar, ca să înţelegem cum s-a ajuns la această experimentare în masă a efectelor unor substanţe psihotrope pe populaţia americană, trebuie mai întâi să cunoaştem istoria îngrozitoare a medicinii oficiale. Este o istorie şocantă, despre care nu veți putea citi decât în câteva locuri şi care nu se predă la facultăţile de medicină. Ea trebuie spusă, căci continuă şi în prezent. Poate scopurile experimentelor de astăzi sunt altele, dar cobaii umani sunt aceiaşi – membrii unor grupuri minoritare, sărace şi dezavantajate. Acestea sunt vieţile puse la bătaie în numele medicinii „ştiinţifice”. Vă avertizăm că ceea ce urmează este extrem de tulburător, iar dacă vă decideţi să continuaţi să citiţi, o faceţi pe propriul dumneavoastră risc.
1845-1849: J. Marion Sims, omagiat mai târziu ca „părintele ginecologiei”, face experimente medicale fără anestezie, pe femei africane sclave. De obicei, acestea mor la scurt timp după operaţie, din cauza infecţiilor. Convins fiind că mişcarea oaselor craniene a nou-născuţilor în timpul unei naşteri prelungite provoacă trismus (contracţia convulsivă a maxilarelor), el foloseşte o sulă de cizmar pentru a exersa deplasarea oaselor capului bebeluşilor.
1895: Pediatrul Henry Heiman infectează cu gonoree un băieţel de 4 ani (pe care-l numeşte „un idiot cu epilepsie cronică”), ca parte a unui experiment medical.
1915: Doctorul Joseph Goldberg induce pelagra (o boală debilitantă, care afectează sistemul nervos central) la 12 deţinuţi din statul Mississippi, în încercarea de a găsi un tratament pentru această boală. Unul dintre subiecţi declară mai târziu că a trecut „prin o mie de iaduri”. În 1935, după ce milioane de oameni mor din cauza acestei boli, directorul Biroului de Sănătate Publică al SUA recunoaşte că se ştia de ceva vreme că boala este cauzată de un deficit de niacină, dar nu s-a făcut nimic, întrucât ea afecta mai ales populaţia afro-americană săracă. În timpul procesului de la Nürnberg, medicii nazişti au citat acest studiu pentru a-şi justifica propriile experimente medicale pe deţinuţii lagărelor de concentrare.
1932-1972: Serviciul de sănătate publică din Tuskgee, statul Alaska, diagnostichează cu sifilis 400 de agricultori săraci, de culoare, dar nu-i informează că au această boală şi nici nu-i tratează. Motivul? Cercetătorii decid să-i folosească pe post de cobai umani, pentru a urmări simptomele şi progresul bolii. În final toţi mor, fără să afle vreodată c-ar fi putut fi trataţi.
1939: În scopul de a-şi testa propria teorie privind cauzele bâlbâitului, proeminentul medic Wendell Johnson face faimosul său „experiment monstru” pe 22 de copii de la Casa Iowa, instituţie pentru orfanii soldaţilor din Davenpost. Împreună cu câţiva studenţi, el îi pune pe copiii normali sub o presiune psihică intensă, determinându-i să treacă la o bâlbâială severă. Unul dintre studenţii lui îl avertizează în câteva rânduri pe dr. Johnson că, „în lumina celor petrecute în lagărele naziste, observatorii ar putea face o comparaţie care i-ar distruge cariera”.
1941: Dr. William C. Black infectează cu virus herpetic un bebeluş de 12 luni, ca parte a unui experiment medical. La vremea respectivă, editorul Revistei de medicină experimentală Francis Payton Rous numeşte acest fapt „un abuz de putere, o încălcare a drepturilor individului”. În acelaşi an, un articol apărut în Arhivele de pediatrie descrie studii medicale asupra severei boli de gingii „angina lui Vincent”, în care doctorii transmit boala de la copiii bolnavi la cei sănătoşi prin periuţele de dinţi, iar cercetătorii Universităţi din Vanderbilt oferă la 800 de femei gravide, sărace, cocktailuri prenatale cu fier radioactiv, pentru a determina necesarul de fier la o femeie însărcinată.
1942: Departamentul de război chimic începe experimente cu iperită şi levizită (substanţe toxice cu acţiune vezicantă, folosite ca arme chimice) pe 4000 de militari din Armata SUA. Subiecţii nu realizează că sunt cobai. Nathan Schnurman, de pildă, în vârstă de 17 ani, crede că este voluntar pentru testarea uniformelor de vară ale Marinei. George Merk, preşedintele companiei Merk Pharmaceuticals, este numit director al Serviciului de cercetare de război, agenţie menită să supravegheze implementarea unui program de război biologic.
1944:
Proiectul Manhattan începe studii pe oameni pentru a determina efectele fluorurii. Echipa medicală a acestui proiect, condusă de infamul radiolog al Universităţi Rochester, col. Safford Warren, injectează plutoniu în pacienţii Spitalului universitar Strong Memorial.
1945: Departamentul de Stat al SUA, Serviciul de Informaţii al Armatei şi CIA demarează Operațiunea Paperclip, oferind oamenilor de ştiinţă nazişti imunitate şi noi identităţi, în schimbul lucrului la proiecte guvernamentale secrete, din cadrul medicinii de război chimic. În aceiaşi an, la Newburgh, New York, cercetători din cadrul Proiectului Manhattan încep cel mai extins studiu american făcut vreodată, cel asupra fluorurării apei de băut publice. Trei ani mai târziu, cercetătorii Proiectului F publică un raport în Revista Asociației Dentiştilor Americani, detaliind pericolele pentru sănătate ale fluorului. Comisia pentru energie atomică a Statelor Unite îl cenzurează rapid, din motive de „securitate naţională”.
1946: Cercetătorii Universităţi Rochester injectează patru bărbaţi şi două femei cu uraniu-234 şi uraniu-235, în doze ce variază de la 6,4 la 70,7 micrograme per kg/corp, pentru a vedea cât uraniu pot tolera subiecţii, înainte ca rinichii lor să cedeze. În aceeaşi perioadă, şase bărbaţi care lucrau la laboratorul de metalurgie din Chicago primesc apă de băut contaminată cu plutoniu-239, pentru ca cercetătorii să poată afla cum este absorbit plutoniul de către tubul digestiv. Alţi cercetători încep să folosească pacienţi din spitale ca subiecți umani pentru experimente numite eufemistic în rapoartele lor „investigaţii” sau „observaţii”, pentru a evita conotaţiile negative. În acelaşi sens, la data de 8 ianuarie 1947, Comisia de Energie Atomică a SUA emite documentul top-secret nr. 707075, în care se scrie că „anumite substanţe radioactive sunt pregătite pentru administrarea intravenoasă pe subiecţi umani, ca parte a lucrului în cadrul contractului”. La 17 aprilie 1947, un alt document secret al aceleiaşi comisii specifică: „este de dorit ca niciun document care se referă la experimente pe oameni să nu fie eliberat, deoarece ar putea genera o reacţie negativă din partea publicului, sau procese legale”.
1947: Marina Statelor Unite demarează Proiectul Chatter, pentru a testa pe subiecţii umani aşa-zisele „seruri ale adevărului” – mescalina şi scopolamina – depresante ale sistemului nervos, folosite deja de Uniunea Sovietică în interogarea spionilor.
1950-1953: Armata americană eliberează nori chimici deasupra a şase oraşe americane şi canadiene. Locuitorii din Winnipeg, Canada, unde este aruncată o substanţă extrem de toxică, numită cadmiu, dezvoltă ulterior, în număr mare, boli respiratorii. Pentru a determina cât de sensibil ar fi un oraş american la un atac biologic, marina americană spray-ază din avioane un nor de bacterii Bacillus globigii peste ţărmul oraşului San Francisco, cei 8000 de localnici acuzând la scurt timp simptome similare pneumoniei. Dr. Joseph Strokes de la Universitatea Pennsylvania infectează 200 de deţinute cu hepatită virală, pentru a studia boala. Doctori de la Spitalul Cleveland studiază schimbările de flux sanguin cerebral, injectând subiecţii testaţi cu anestezic spinal şi introducându-le ace în venele jugulare şi în arterele brahiale şi, după pierderi masive de sânge care cauzează paralizie şi leşin, măsurându-le presiunea sângelui. Ei repetă de mai multe ori experimentele, pe aceiaşi subiecţi. Dr. Ewen Cameron, acuzat mai târziu de infamele experimente MK Ultra făcute pe canadieni, publică un articol în Revista britanică de medicină, în care descrie experimente ce presupun forţarea pacienţilor schizofrenici din Spitalul de boli mintale din Manitoba să stea întinşi sub lămpi cu lumină roşie de 200 waţi, timp de 8 ore pe zi. Alte experimente ale sale includ pacienţi bolnavi psihic puşi într-o cuşcă ce supraîncălzeşte temperatura corporală internă până la 40°C, şi inducerea comei prin injectări substanţiale de insulină.
1951: Armata americană contaminează în secret Centrul de aprovizionare navală Norfolk, statul Virginia, şi aeroportul din Washington DC cu o gamă de bacterii selecţionate, pentru a se vedea dacă negrii sunt mai sensibili la acestea decât albii. Experimentul provoacă ambelor rase toxiinfecţii alimentare, probleme respiratorii şi otrăvirea sângelui.
1951-1956: Ca parte a unui contract cu Şcoala de medicină a Forţelor Aeriene, Institutul de cercetare a cancerului din Huston, aparţinând de Universitatea Texas, începe să studieze efectele radiaţiilor asupra pacienţilor cu cancer (mulţi, grupuri minoritare sau de indigeni), pentru a determina atât abilitatea radiaţiilor de a trata tumorile, cât şi posibilele efecte pe termen lung ale radiaţiilor asupra piloţilor care zboară pe avioane pe bază de energie nucleară. Studiul durează până în 1956, implicând 263 de pacienţi cu cancer. Subiecţilor li se cere să semneze un formular de renunţare la drepturi, care nu se conformează cerinţelor de consens stabilite de memo-ul Wilson, eliberat în acel an. În aceeaşi perioadă, oficiali ai Serviciilor de Informaţii şi ai armatei americane, canadiene şi britanice adună un mic grup de psihologi eminenţi în cadrul unei întruniri secrete, ce are loc la hotelul Ritz-Carlton din Montreal. Tema întâlnirii este cea a tehnicilor de control mental comuniste. Aici, ei propun un program de cercetare strict secret despre modificarea comportamentului, aceasta implicând testarea de droguri şi medicamente, hipnoză, şocuri electrice şi lobotomii pe subiecţi umani.
1952: La faimosul Institut Sloan-Kettering, virologul Chester M. Southam injectează celule canceroase vii unor deţinuţi aflaţi în închisoarea statului Ohio, pentru a studia evoluţia bolii. Jumătate dintre subiecţii acestui studiu sponsorizat de Institututul Naţional de Sănătate (NIH) sunt bărbaţi de culoare.
1953-1974: Comisia de Energie Atomică (AEC) sponsorizează studii cu iod la Universitatea Iowa. În primul studiu, cercetătorii administrează unor femei însărcinate între 100 şi 200 de microcurie de iod-131, studiind apoi embrionii avortoni, pentru a afla la ce stadiu şi la ce cantitate de iod radioactiv se trece de bariera placentară. În al doilea studiu, ei administrează iod-131 la 12 băieţi şi 13 fetiţe în vârstă de sub 36 de ore, fie oral, fie intra-muscular, măsurând ulterior concentraţia de iod din glanda tiroidă. Tot în cadrul unui studiu AEC, efectuat la Facultatea de Medicină a Universității Nebraska, cercetătorii dau la 28 de copii sănătoşi iod-131 printr-un tub gastric, testând după 24 de ore concentraţia de iod din glanda tiroidă.
1953-1957: 11 pacienţi de la Spitalul General Massachusetts, Boston, sunt injectaţi cu uraniu, ca parte a Proiectului Manhattan. Într-un studiu sponsorizat de AEC la Universitatea din Tennessee, cercetătorii injectează unor nou-născuţi sănătoşi, în vârstă de 2 sau 3 zile, iod-131. Nou-născutul Daniel Burton orbeşte când medicii de la Spitalul din Brooklyn fac un tratament experimental cu oxigen pentru fibroplazie retrolentală, o boală a retinei care afectează copiii prematuri. Ei aplică acelaşi tratament şi asupra altor bebeluşi prematuri, în ciuda faptului că studii anterioare arată ca nivelurile ridicate de oxigen cauzează orbire. O mărturie în procesul Burton vs Spitalul Brooklyn dezvăluie mai târziu că cercetătorii au continuat să administreze şi altor copii oxigen în exces, chiar şi după ce ochii lor se inflamaseră până la niveluri periculoase. Într-un articol din 1953 din Clinical Science este descris un experiment medical în care cercetătorii, în mod intenţionat, aplică cantaridă pe abdomenul a 41 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, pentru a vedea cât de severă este iritaţia produsă pe piele de această substanţă. AEC face o serie de teste, cunoscute sub numele de Green Run, aruncând iod radioactiv-131 şi xenon-133 peste 3 oraşe mici (Hanford, White Bluffs şi Richland) de-a lungul râului Columbia. Într-un studiu sponsorizat de AEC pentru a afla dacă iodul radioactiv afectează copiii prematuri în mod diferit de cei născuţi la termen, cercetătorii din Spitalul Harper din Detroit dau doze orale de iod-131 la 65 de copii prematuri şi născuţi la termen.
Citiți continuarea articolului
Citiți și:
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii
MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA
yogaesoteric
10 noiembrie 2016