Șocul existențial care poate trezi Europa din transa sinucigașă

Uniunea Europeană se auto-distruge, aruncându-se cu frenezie în prăpastia războiului din Ucraina.

În timp ce conflictul din Ucraina continuă, o întrebare fundamentală cu dimensiuni etice se impune și are nevoie de un răspuns cât mai grabnic din partea politicienilor europeni:

Cât de moral este să sprijini Ucraina „oricât va fi nevoie” în detrimentul necesității de a-ți proteja propriii cetățeni și a datoriei constituționale de a pune în practică mandatul încredințat de poporul tău, care reprezintă regula cea mai importantă a democrației?

Sprijinul necondiționat și orbesc al Europei pentru politicile americane în conflictul din Ucraina și consecințele economice și politice dezastruoase pe care acestea le-au provocat fac ca arhitectura politică a Bătrânului Continent să se afle într-un moment crucial.

Acesta nu va putea fi rezolvat decât prin sfârșitul Uniunii Europene și apariția unei ordini politice noi, încă nedefinite.

Pariind pe înfrângerea Rusiei și răsturnarea lui Putin, UE s-a angajat în războiul economic condus de SUA prin sancțiuni care, în acest moment, le depășesc cu mult pe cele dictate împotriva oricărei alte țări de pe pământ.

Dar care, totuși, au eșuat.

Pe de altă parte, dincolo de impactul nefast asupra consumatorilor și întreprinderilor mici și mijlocii, provocat de creșterea facturilor la energie, de inflația generală și de perspectivele unei grave penurii de căldură în această iarnă, sancțiunile UE împotriva Rusiei provoacă daune ireparabile economiei Europei.

Întreprinderile manufacturiere energetice dau faliment sau se mută în străinătate, atrase de scăderea costurilor la energie. Acest demers provoacă închiderea afacerilor, deteriorarea balanțelor comerciale, o puternică erodare a Euro, pierderea de locuri de muncă, distrugerea avantajului concurențial manufacturier al continentului – construit de-a lungul a decenii întregi ‒ și o recesiune inevitabilă și dramatică în lunile care urmează.

Impactul politic și social al acestor evenimente asupra viitorului Europei este încă neclar pe de-a-ntregul, dat fiind că lipsa de resurse naturale a continentului îl plasează într-o situație fără scăpare.

Deciziile UE în sprijinul Ucrainei au fost luate – s-a spus – în numele democrației, al supremației legii și al valorilor occidentale, împotriva unei acțiuni militare a Rusiei considerată neprovocată și ilegală.

UE pare să fi fost îngrijorată și de bulversarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial – sau mai degrabă a frontierelor naționale de după Războiul Rece – și a exprimat îngrijorări că acțiunile Rusiei în Ucraina ar putea fi preludiul unor noi agresiuni în Europa.

În fond, prin acțiunile împotriva Rusiei, psihicul liderilor europeni pare să fi suferit o eliberare cathartică, descătușând o veche rusofobie manifestată în Europa timp de decenii și secole, amestecând Rusia țaristă cu Uniunea Sovietică și cu Federația Rusă într-un efort de a-l convinge pe europeanul de rând de Răul intrinsec al Rusiei, care trebuie extirpat o dată pentru totdeauna.

În apărarea unilaterală a Ucrainei, UE a refuzat să recunoască și să accepte

– caracterul de război civil al conflictului ucrainean,
– preocupările legitime de securitate ale Rusiei și avertismentele sale continue pe acest subiect timp de ani la rând,
– contextul istoric al unui conflict înrădăcinat în relele tratamente ale populației rusofone din Ucraina, agravate după lovitura de stat de la Kiev patronată de SUA în 2014 și de eșecul de a impune o rezolvare diplomatică – i.e. acordurile de la Minsk – în care UE a jucat principalul rol de mediator.

UE refuză să vadă viciile profunde ale actualului regim din Ucraina și ale societății pe care acesta urmărește să o creeze.

Ambele, definite de o corupție flagrantă, persecutarea politică a opoziției și o ideologie ultra-naționalistă, toate acestea putând fi cu greu considerate că reprezintă valorile europene.

Din nefericire, UE s-a dovedit incapabilă să producă o alternativă independentă, în interesul propriu, în acest conflict, devenind ostatica agendei hegemoniste a SUA.

Refuzând o abordare echilibrată în acest conflict, UE și-a subminat singură potențialul de mediator onest în negocierile de pace care, mai devreme sau mai târziu, este necesar să înceapă.

Țări ne-europene, ca Turcia sau Arabia Saudită, au preluat ele inițiativa, iar rezultatul se vede în recentul schimb de prizonieri ruso-ucrainean. Un rol proeminent care părea inimaginabil în urmă cu câteva luni, aspect teribil de stânjenitor pentru Europa și locul său tradițional în diplomație.

Evident, capitularea Europei în fața agendei SUA nu este o noutate: ea a avut un precedent brutal în sprijinul pentru bombardarea Serbiei de către NATO în 1999 și pentru dezmembrarea ei, care a dus la crearea enclavei Kosovo.

Astăzi, nomenclatura UE calcă în picioare principiile fundamentale ale democrației și suveranității, urmărind să renunțe la principiul unanimității în procesul decizional al Uniunii.

În plus, liderii UE se folosesc în mod oportunist de conflictul ucrainean pentru a-și prezerva existența. Ba chiar urmăresc să devină o alianță militară de facto, ceea ce reprezintă o aberație față de obiectivele inițiale ale Uniunii Europene.

Comportamentul UE reflectă un marasm politic și militar care își are rădăcinile în deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial.

Marea Britanie a avut o traiectorie similară în relațiile internaționale, dar măcar a fost coerentă cu vechea sa viziune pro-atlantică și a avut ceva mai multă grijă și preocupare față de propria sa independență și suveranitate. Cel puțin față de Europa.

Doar un șoc existențial în Europa, care ar putea veni în această iarnă ca urmare a unei grave penurii energetice, ar putea face ca societatea și liderii ei politici să înțeleagă care le sunt interesele reale și să acționeze în consecință.

Liderul opoziției, Netanyahu, s-a pronunțat împotriva livrărilor de arme israeliene către Ucraina. Potrivit acestuia, în caz contrar, există riscul ca armele transferate Ucrainei să ajungă în posesia Iranului și să fie folosite chiar împotriva Israelului.

Referindu-se la acuzațiile Kievului potrivit cărora Israelul nu furnizează arme Ucrainei, Netanyahu a declarat că țara sa a primit mulți refugiați ucraineni și urmărește să ofere sprijin umanitar.

O sursă de securitate israeliană a declarat că „nu crede că un astfel de pas (furnizarea de sisteme de apărare aeriană israeliene către Ucraina) va fi pus în aplicare în viitorul apropiat, în ciuda faptului că Israelul înțelege situația ucrainenilor și dorește să ajute”.

Citiți și:
Ucraina e pe cale să piardă Războiul……. La fel și Europa
Viktor Orban: Războiul din Ucraina va pune capăt supremației Occidentului! Lumea nu a trecut de partea SUA

 

yogaesoteric
17 noiembrie 2022