Sondaj: Mai mult de o treime dintre copiii din Suedia au fost contactaţi pe internet pe teme sexuale de către persoane suspectate că ar fi adulţi
Un studiu comandat de organizaţiile de caritate specializate în securitate online Trast şi World Childhood Foundation care a fost înfiinţată de Regina Silvia a Suediei, a dezvăluit că peste jumătate dintre fetele suedeze au fost contactate cu intenţii sexuale pe internet.
„Numărul este foarte mare, îngrijorător de ridicat, dar rezultatul este similar cu al altor sondaje”, a declarat Gustav Alberius, fondatorul Trast, într-un interviu acordat publicaţiei The Local. „Este o realitate faptul că jumătate dintre fete [din Suedia] sunt contactate online cu intenţii sexuale, ceea ce este o nebunie.”
Sondajul a fost efectuat asupra unui număr de 1.015 adolescenți cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani şi s-a concentrat doar pe câteva întrebări: dacă, înainte să fi împlinit 15 ani, cineva în vârstă de peste 20 de ani i-a contactat şi a discutat cu ei despre sex, dacă au primit poze în care acele persoane sau altele erau dezbrăcate, sau dacă acele persoane le-au cerut copiilor să se întâlnească sau să facă ceva de natură sexuală cu ei.
Nu mai puţin de 51% dintre fetele participante la studiu au răspuns cu „DA” la una sau mai multe dintre aceste întrebări; la fel s-a petrecut în cazul a 18% dintre băieţii participanţi. În general, procentajul copiilor care au răspuns cu „DA” a fost de 37%.
Publicarea sondajului a coincis cu Safer Internet Day 2018, o iniţiativă lansată de Uniunea Europeană în 2004.
Alberius a declarat că speră ca rezultatele sondajului să evidențieze amploarea problemei.
„Obiectivul nostru de astăzi este acela de a avertiza că această problemă este îngrijorătoare şi, de asemenea, de a cere părinţilor să comunice mai mult cu copiii lor şi să se implice în activităţile online ale copiilor.”
Sondajul a descoperit că aplicaţiile Snapchat, Kik, Instagram şi Facebook au fost cele mai des folosite de către presupuşi adulţi pentru a contacta copii.
El a precizat că organizaţia sa a lansat în luna martie un program digital care poate fi instalat pe telefoanele, tabletele sau calculatoarele copiilor, ce va solicita oricărui nou contact să se identifice utilizând sistemul suedez Mobile Bank-ID. Dacă cel care l-a contactat pe copil refuză, aplicaţia va trimite un mesaj părinţilor şi îi va avertiza că cineva care nu vrea să se identifice discută cu copilul lor.
El a adăugat că este mai eficient ca adulţii să monitorizeze cine se află în contact cu copiii lor, decât să încerce să monitorizeze conţinutul conversaţiilor, în condiţiile în care varianta a doua prezintă riscul împingerii copiilor către alte platforme de comunicare.
Citiți și:
ONU demascat ca paradis pentru pedofili. Îndemn UNESCO – copiii vor învăța despre masturbare la 5 ani si despre avort la 12 ani
Suedia – copii de grădiniță scoși la parade gay. Asta se pregătește oare și în România?
yogaesoteric
31 mai 2018