«Songbird» – un film american de ficțiune despre a 214-a săptămâna de lockdown din SUA anului 2024…
Filmul „Songbird” produs de Michael Bay ilustrează o poveste de dragoste pe timpul pandemiei, fiind lansat în contextul în care, de luni de zile, experţii au tot bătut monedă pe dezastruoasa abordare a pandemiei de coronavirus din SUA – potopul de teste, politizarea purtatului de măşti, un nou val de infecţii ce a măturat ţara.
Pentru unii observatori critici, a scandalizat faptul că directorii de la Hollywood au urmărit să stoarcă trauma colectivă provocată de covid-19 în scopuri de divertisment şi pentru a atrage profituri uriaşe.
Încă de la apariţia traillerului „Songbird”, primul film de gen de la începutul carantinei, ce a fost turnat în Los Angeles, s-a stârnit un viu criticism, ca un refren surd de „film horror” despre o oroare aflată în desfăşurare, pe care America – şi întreaga lume – încă o trăieşte.
„Songbird”, regizat de Adam Mason şi produs de Michael Bay – cunoscut pentru regizarea unor filme bombastice de tip blockbuster cum ar fi „Transformers”, „Pearl Harbor” şi „Armageddon” – ilustrează o poveste de dragoste între Nico (Riverdale’s KJ Apa) şi Sara (Sofia Carson) în timpul săptămânii cu numărul 214 de lockdown din America anului 2024, ca o versiune de scenă târzie a lui „Covid-23” mutant, care infectează creierul uman.
Filmul pare să extragă ce-i mai rău din ultimele 6 luni, să se dezbrace de sensibilitate şi apoi să dea strat dublu de vopsea cum se face la bugetele mari, hollywoodizate, în stil exagerat. În trailer, un panou din Los Angeles numără 8,4 milioane de morţi, americanii infectaţi sunt duşi cu forţa în lagăre de carantină, iar poliţia „sanitară” efectuează raiduri în case pentru găsirea pacienţilor suspecţi.
Ecranizarea unei tragedii reale aflate în desfăşurare, care a ucis sute de mii de americani şi continuă să o facă, n-a picat prea bine unora aflaţi încă sub imperiul pandemiei.
„Să faci un «film distopic horror» despre o oroare care este reală şi se petrece chiar acum este un act de amatorism”, a scris pe Tweeter @scallywap. „Şi deloc ceea ce au nevoie oamenii. Pentru că mulţi şi-au pierdut slujbele, vieţile şi pe cei dragi în timpul covidului, şi viaţa fiecăruia a fost afectată în mod sever. Foarte prost film.”
„Chiar şi după standardele lui Michael Bay, Songbird este o alegere. Arată ca o adevărată exploatare cinematografică de genul căreia cu greu mai găsim astăzi”, a scris pe tweeter autorul de la Ringer – Sean Fennessey.
„Songbird” a fost conceput de Mason şi partenerul său de scenariu Simon Boyes la începutul pandemiei. Cei doi au scris o „chemare la arme” de 12 pagini în weekend-ul în care oraşul New York a intrat în lockdown – le-a spus Mason celor de la Entertainment Weekly – pe care apoi Mason a trimis-o producătorului Adam Goodman într-un e-mail cu subiectul „Idee nebunească!”. Goodman şi Bay au semnat contractul a doua zi.
Proiectul a fost primul care a reluat filmările în Los Angeles pe 8 iulie, cu măsuri de protecţie cum ar fi testarea frecventă, o echipă de filmare de maxim 40 de oameni şi separarea de actori. Totuşi, producţia a primit un ordin de interzicere a filmărilor de la Sag-Aftra de tip „Do not work order” cu câteva zile înainte, deoarece producătorii „nu fuseseră transparenţi cu privire la protocoalele de securitate”. Ordinul a fost ridicat pe 2 iulie, astfel încât filmările au fost lăsate să înceapă.
„Songbird” nu este singurul proiect de la Hollywood care foloseşte carantina ca sursă de inspiraţie şi urmăreşte să facă divertisment din trauma colectivă. Filmul lui Freeform „Love in the Time of Corona”, filmul de la NBC „Connecting” şi cel de la Netflix „Social Distance” – toate au luat pandemia ca premisă pentru a face audienţă.
Dar în timp ce aceste filme s-au străduit să prezinte o perspectivă asupra unei anumite laturi a carantinei – a celor care şi-au permis să rămână acasă în primele zile de izolare – „Songbird” priveşte spre un viitor sumbru, mai stilizat pe post de „divertisment de popcorn” şi, de asemenea, face aluzie la cele mai crunte scenarii ale conspiraţiei de dreapta referitoare la guvernul care foloseşte pandemia pentru a exercita un control draconic asupra populaţiei.
„Este o lume distopică înfricoşătoare, dar este un film romantic despre doi oameni care vor să fie împreună şi nu pot,” a declarat Mason pentru Entertainment Weekly.
„Este Romeo şi Julieta, dar ei sunt separaţi de uşa de la intrare şi de virus.”
Indiferent de intenţia declarată (pretextul invocat?) a producătorilor, folosirea unei pandemii care continuă să zdruncine familii, i-a oripilat pe mulţi, datorită modului de abordare a acestei tragedii ce afectează profund psihicul oamenilor.
„Vă mai amintiţi că după 9/11 filmele s-au ferit să folosească imagini cu clădirea WTC pentru o vreme, din respect? Mergeţi mai înainte două decade şi oamenii sunt atât de lipsiţi de respect acum când ne loveşte o tragedie şi mai cumplită; este un film de groază de Michael Bay despre ceea ce se petrece, pe măsură ce traversăm aceste evenimente…”, a scris pe tweeter Morgan, de la LeimertCreative.
Dincolo de insensibilitatea alegerii de a aborda un asemenea subiect în mijlocul tragediei, rămâne o întrebare esenţială: este vorba de fapt de un film „educativ”, făcut pentru a obişnui populaţia cu un anumit scenariu, aşa cum a Hollywoodul a mai făcut şi altă dată? Măsurile de combatere a pandemiei, tot mai restrictive şi tot mai arbitrare, sugerează că da!
Citiți și:
Când Pentagonul şi CIA îşi bagă coada la Hollywood…
yogaesoteric
10 ianuarie 2021