Soros lovește din scurt Germania – la un pas să distrugă UE

 

Miliardarul George Soros a criticat foarte dur Germania, într-un interviu pentru Augsburger Allgemeine, afirmând că recenta decizie a Curții Constituționale a acesteia, de a sfida o hotărâre a Curții Europene de Justiție, amenință să distrugă UE și ideea de stat de drept.

Soros a afirmat, în interviul difuzat de site-ul clubeconomic.ro, că ia extrem de în serios decizia Curții Constituționale din Germania.

„Hotărârea reprezintă o amenințare care ar putea distruge Uniunea Europeană ca instituție bazată pe statul de drept, tocmai pentru că a fost pronunțată de instanța constituțională germană, care este cea mai respectată instituție din Germania. Înainte de a-și fi dat verdictul, s-a consultat cu Curtea Europeană de Justiție și apoi s-a decis să o conteste. Deci aveți acum în față un conflict între Curtea Constituțională germană și Curtea Europeană de Justiție (CEJ). Care instanță are prioritate?

Când Germania a intrat în UE, s-a angajat să respecte legislația europeană. Dar hotărârea ridică o problemă încă și mai mare: dacă instanța germană poate pune la îndoială deciziile Curții Europene de Justiție, atunci și alte țări pot urma exemplul acesteia? Ungaria și Polonia pot decide dacă respectă legislația europeană sau propriile instanțe – a căror legitimitate a fost pusă la îndoială de UE?

Această întrebare atacă chiar esența UE, care se bazează pe statul de drept.

Polonia a profitat imediat de ocazie și a afirmat supremația instanțelor sale naționale asupra legii europene. În Ungaria, Viktor Orbán a folosit deja situația de urgență COVID-19 și un parlament «capturat» pentru a se autoproclama dictator. Parlamentul este ținut în ședință doar pentru ștampilarea decretelor sale, care încalcă în mod clar legea europeană. Dacă verdictul instanței germane împiedică UE să reziste acestor evoluții, acesta va fi sfârșitul UE așa cum îl cunoaștem” spune magnatul.

„Verdictul Curții Constituționale Federale a Germaniei este doar cea mai recentă provocare. Odată ce recunoaștem acest aspect, putem să ne creăm ocazia. Putem lua măsuri excepționale adecvate circumstanțelor excepționale în care ne aflăm. Aceasta se aplică cu siguranță pentru «console», care nu ar trebui niciodată emise în vremuri normale, dar sunt ideale exact acum. Atâta timp cât pot propune măsuri precum emiterea de «console», nu voi renunța la speranță”, mai afirmă afaceristul.

Citiți și:

Soros susţine că Brexitul este «foarte dăunător» pentru Londra şi UE

Soros, democrații americani, combaterea naționalismului și rețeaua globală de universități umaniste (I)

Vicleanul Soros și mitul democrației europene: revelații șocante

 

yogaesoteric
18 iunie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More