Soțul Ursulei von der Leyen, puternic conectat la conducta de bani a PNNR Italia

În Italia, banii din PNRR ajung la companiile multinaționale de medicamente”, spune europarlamentarul italian Francesca Donato.

Politicianul a explicat motivele care o vor determina să ceară demisia președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În spatele unui nume care sună bine, cel de Centrul Național de Cercetare «Dezvoltarea terapiei genice și a medicamentelor cu tehnologie ARN», și sub mantia prețioasă de protecție a uneia dintre cele mai vechi universități din lume, Universitatea din Padova, un grup de persoane pare să fi acordat unor companii Big Pharma acces la resurse substanțiale ale PNRR, gestionate de Ministerul Educației, Universității și Cercetării.”

Centrul de cercetare menționat este, din punct de vedere juridic, o fundație care „are ca scop crearea și renovarea infrastructurilor și laboratoarelor de cercetare, realizarea și dezvoltarea de programe și activități de cercetare pentru a favoriza inițiativele antreprenoriale cu un conținut tehnologic superior (start-up-uri inovatoare și spin-off-uri din cercetare) și care vizează valorificarea rezultatelor cercetării în domeniile specificate.

Soțul Ursulei von der Leyen

Fundația a fost înființată la Padova relativ recent, pe 8 iunie 2022. Francesca Donato a subliniat că, doar câteva zile mai târziu, în timp record, Centrul Național de Cercetare nou înființat a bifat și primul succes.

De fapt, pe 15 iunie, ministrul Universităților și Cercetării, Maria Cristina Messa, a inclus Centrul de Cercetare printre cele cinci centre care vor primi fondurile oferite de PNRR. Suma totală este de un miliard și 600 de mii de euro. Iar 320 de milioane de euro vor merge către fundație.

Proiectul propus de Universitatea din Padova”, mai spune Donato, „include multe nume mari din sectorul farmaceutic. Printre parteneri se numără și Orgenesis, o companie americană de biotehnologie care a jucat un rol important în dezvoltarea vaccinurilor cu ARNm, în special Pfizer și Moderna”.

Soțul președintelui Comisiei Europene, medicul Heiko von der Leyen, lucrează la Orgenesis din decembrie 2020. La doar 8 luni de la debutul pandemiei, americanii de la Orgenesis i-au oferit lui Heiko un post direct în Consiliul de Conducere al firmei. Deci cu câteva luni înainte ca soția, Ursula, să negocieze cu Pfizer contractul de 40 de miliarde de euro. Acum, în iunie 2022, Heiko a fost „plasat” și în consiliul de supraveghere al Fundației Padova. Probabil cu o remunerație corespunzătoare.

Conform documentelor”, mai spune europarlamentarul italian, „avem o finanțare de 320 de milioane de euro, din fonduri europene, care va fi de fapt gestionată pentru uzul și consumul marilor multinaționale farmaceutice cu sediul principal în afara Europei. Aceleași care au obținut profituri de miliarde de dolari cu vaccinuri în toată lumea în urma unor contracte pe cât de profitabile pentru ei, pe atât de dezavantajoase pentru țările membre.”

Contractele pe care Donato le amintește sunt încă secrete și încheiate chiar de președintele Comisiei Europene.

Francesca Donato cere demisia Ursulei von der Leyen

Potrivit eurodeputatului, ar exista suficient material pentru a începe o anchetă judiciară, atât de către justiția italiană, cât și de către cea europeană, care este competentă în cazul utilizării frauduloase a fondurilor UE.

A sosit momentul ca Ursula von der Leyen să demisioneze din funcție și să răspundă în sfârșit la cererile de clarificare care îi vor fi adresate, în primul rând de Parlamentul European și, sper, apoi, de către justiția competentă.

Citiți și:
Cum a ajuns soțul Ursulei von der Leyen pionul principal în afacerea Pfizer de 36 de miliarde de dolari (I)
Europarlamentarul croat Mislav Kolakusic despre Von Der Leyen: „Doamna 4,5 miliarde de doze”

 

yogaesoteric
1 decembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More