SPECIAL: învăţaţi să descifraţi semnalele şi ordinele masonice secrete transmise prin presă!

un articol de Maria Nicola şi Victor Ardeleanu

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce presa e plină de poze oribile din punct de vedere al calităţii fotografice, deşi vorba aceea, ziarele şi agenţiile de presă angajează fotografi profesionişti? Nu v-aţi gândit niciodată că poate fotografii şi redactorii le poartă pică acelor personalităţi pe care le fotografiază în ipostaze ridicole, penibile, inestetice? Prin pozele de presă abundă ochelarii căzuţi pe nas sau fluturaţi în aer, degetele pe nas sau la ochi sau fluturând aiurea, pumni încleştaţi, priviri nostalgice îndreptate către cer, degete întinse în altă direcţie decât privirile. Poze disproporţionate numai ca să încapă şi mâinile gesticulând.  Ciudăţenii şi urâţenii. Sunt pure „întâmplări”? Nuuuu. Aceste poze penibile sunt intenţionat realizate şi selectate, pentru că reprezintă semnale masonice.


Francmasoneria mondială comunică prin intermediul semnalelor şi ordinelor transmise prin presă

Cu cât studiem mai mult semnalele masonice, cu atât mai izbitoare apare evidenţa incontestabilă a realităţii lor. Oricât ar părea de paradoxal sau incredibil, francmasonii îşi transmit continuu, pe sub nasul nostru, ordine şi semnale secrete! Cum fac ei asta? Cu ajutorul presei. Deoarece toate marile concernuri şi agenţii de presă sunt finanţate de masoni, ele sunt foarte strict controlate de aceştia. Din acest motiv (cu foarte puţine excepţii) nu găsim în presă dezvăluiri despre masonerie şi planurile sale sinistre, dar în schimb găsim din plin mesaje şi semnale pentru „fraţii iniţiaţi” în „tainele” masoneriei. Aceste mesaje sunt transmise prin fotografii în care „fraţii” fac anumite semne specifice. Grupajele de portrete precum cel alăturat sunt o modalitate comună de introducere a semnalelor masonice.

În ciuda propagandei cu care vrea să îi prostească pe cei creduli, francmasoneria este o sectă satanică (lucru evident dacă îi analizăm simbolurile, ritualurile şi protocoalele) al cărei scop este dominarea întregii planete. Organizarea piramidală a acestei secte face ca doar francmasonii de rang înalt să cunoască exact toate planurile criminale pe care le-au conceput înaintaşii lor şi pe care ei le pun cu obstinaţie în practică. Ceilalţi sunt racolaţi în numele unor „idei esoterice” sau interese materiale şi sociale şi, în naivitatea lor, îşi imaginează că nu fac rău nimănui prin participarea la ritualurile şi conspiraţiile acestei secte. Aceasta este însă o păcăleală sinistră pentru că nimeni nu se poate sustrage consecinţelor karmice, altfel spus, legii cauzei şi a efectului.

Principalele instituţii şi poziţii ale puterii sunt în mâinile masoneriei

Aşa cum o dovedesc din plin semnalele masonice transmise prin presă, francmasoneria controlează principalele instituţii, posturi politice şi funcţii publice, începând desigur cu marile finanţe, continuând cu preşedenţia majorităţii statelor, armatele şi marile concernuri economice şi ajungând până la domeniul cultural şi religios.

Nu mai este pentru nimeni o taină că fostul Papă a fost mason de rang înalt, iar noul Papă, Benedict al XVI-lea, s-a prezentat de la început cu semnale masonice. Desigur vă amintiţi din articolele noastre despre Osho că Joseph Alois Ratzinger (numele laic al actualului papă) pe când era cardinal este cel care a comandat şi a militat pentru exterminarea lui Osho. În acest colaj de imagini prezentat pe prima pagină a cotidianul Ziua, cel mai ostentativ pro-masonic ziar din România, patru noi fotografii ale noului Papăîi lămuresc pe „fraţii masoni” din România că noul Papă va continua construcţiile masonice începute de precedentul. Toate  cele patru imagini au semnale masonice evidente.

Prin urmare, problema care derivă direct este următoarea: principalii lideri din politică, justiţie, economie, finanţe etc. fac parte dintr-o organizaţie secretă care le cere să fie fideli înainte de toate regulilor francmasonice. Pentru toţi aceştia interesele, regulile, ordinele şi directivele masonice sunt mult mai importante decât legile sau interesele propriei ţări. La intrarea în masonerie, se cere membrilor să jure că vor respecta secretele şi regulile masonice şi vor fi înainte de toate fideli lojilor şi „fraţilor masoni”.

Propaganda masonică vrea să ne convingă de latura pozitivă a acestei fraternităţi malefice internaţionale. Nu vă lăsaţi păcăliţi de abilitatea lor oratorică! Cum ar fi posibil ca în atât de multe situaţii delicate de politică externă, finanţe sau economie, „fraţii” din afară să ofere soluţii conforme interesului naţional? Pentru masoni nici nu există interes naţional! Contează numai planurile lor mârşave, subordonarea faţă de sectă şi propriile lor interese.

Această reţea insidioasă a împânzit tot globul. Indiferent de provenienţă, masonii de pretutindeni comunică între ei prin limbajul universal al imaginilor. Semnalele şi ordinele masonice trasmise prin imaginile de presă îi informează rapid şi precis pe toţi masonii despre anumite obiective şi planuri, despre rangul diferitelor personaje, despre direcţii de urmat etc.

Principalele semnale masonice

Semnalele şi ordinele masonice sunt transmise prin mass-media, inclusiv prin televiziune, dar în special în presa scrisă, prin intermediul fotografiilor, al comentariilor fotografiilor şi al articolelor alăturate. Uneori este vorba de comenzi foarte precise, dar de cele mai multe ori aceste semnale indică:
– apartenenţa unei anumite persoane la masonerie;
– susţinerea unui anumit proiect sau a unei persoane de către masonerie;
– combaterea unei anumite persoane sau a unei idei, în diferite conjuncturi;
– uneori aceste semnale sunt o „semnătură” masonică pentru a da de ştire „fraţilor” de pretutindeni că anumite acţiuni sunt ticluite de masonerie sau sunt pe placul masoneriei mondiale;
– anumite mesaje pot cere sprijinul sau ajutorul, sau pot disimula anumite ştiri.

Într-un articol anterior am prezentat 12 semnale masonice clasice: 1) Semne cu arătătorul
2) Semnul „OK” 3) Pumnul 4) Piramida  5) Jocul mâinii 6) Mâna pe inimă 7) Strângerea de mână 8) Ridicarea privirii 9) Privirea pe deasupra ochelarilor 10) Mâna la ochelari 11) Mâna la cravată 12) Mâna la gât.

În general, toate aceste semne arată fie apartenenţa persoanei respective la masonerie, fie faptul că este susţinută de masonerie în realizarea unor anumite proiecte. Există aici o excepţie delicată, dar importantă: dacă persoane care nu au fost niciodată prezentate cu semnale masonice apar subit cu aceste semnale atunci când suferă un accident, atentat sau campanie de denigrare, semnul este de fapt semnătura masonilor, ca să ştie cu toţii cine a autorul acelui atac.

Deşi am identificat aceste 12 semnale diferite, nu trebuie să ne imaginăm că fiecare dintre ele are o semnificaţie univocă. Argumentul cel mai simplu este acela că atunci persoanele care nu poartă ochelari nu ar putea transmite anumite mesaje. Unele semne apar mai rar decât altele, şi analizând diferite fotografii putem deduce, de exemplu, că semnul „OK” în varianta realizată cu ambele mâini este rezervat masonilor de rang înalt aflaţi în misiuni foarte importante.

Pumnul, atunci când este agitat în aer, indică impunerea unui proiect. Mai ales atunci când pe fundal apare un alt simbol masonic, ca de exemplu stelele din steagul Uniunii Europene, este clar pentru „fraţii” sectei satanice că li se ordonă să vină în sprijinul acelui proiect. Dintre toate cele 12 semne, ultimele două: mâna la cravată şi mâna la gât sunt folosite de francmasoni pentru a cere ajutor „fraţilor” atunci când se află în anumite conjuncturi dificile. Fotografia alăturată a însoţit un articol în care se vorbeşte de anchetarea liberalului Dinu Patriciu în legătură cu afacerile Petromidia. „Fraţii masoni” din presă şi justiţie sunt chemaţi să îi sară în ajutor.

În rest, textul care însoţeşte poza sau textul articolului ne pot da indicaţii despre scopul semnalelor.

Cum sunt realizate fotografiile-semnal?

Un element cheie în transmiterea semnalelor şi ordinelor masonice este realizarea fotografiilor-semnal. Pentru aceasta fotografii fie sunt ei înşişi iniţiaţi, fie sunt solicitaţi de către redactori să surprindă personajele în ipostaze dinamice, gesticulând, pe baza unor modele. Francmasonii de rang mai înalt (nu toţi ucenicii) sunt învăţaţi, uneori chiar de către redactori (pentru fotografiile realizate în studio) ce gesturi să realizeze. Redactorii care decid ce fotografii se publică sunt cu certitudine iniţiaţi. Nu întâmplător, editorii şi redactorii, care se lasă atât de rar fotografiaţi, apar cu semnale masonice. Alături, masonul declarat Sorin Roşca Stănescu execută simultan 3 gesturi-semnal, ca să priceapă şi „fraţii” cei mai grei de cap că Ziua ştie ce zice despre masonerie mai mult decât orice alt ziar. Cele trei semnale sunt: privirea peste ochelari, mâna la cap (variantă a gesturilor cu arătătorul pe faţă şi cu mâna la ochelari) şi pixul ţinut în mâna stângă (diferite obiecte ţinute ostentativ în mână sunt de fapt variante ale gestului cu mâna la ochelari).

Fotografii pândesc cu răbdare momentul când personajul ales gesticulează. Următoarea dată când vă uitaţi la televizor la o conferinţă de presă a unui personaj important precum Primul Ministru sau Guvernatorul Băncii Naţionale, urmăriţi cu atenţie să sesizaţi momentul în care se declanşează blitz-urile fotografilor. Veţi remarca faptul că, atunci când vorbitorul gesticulează, este vizibil faptul că se fac foarte multe fotografii pentru a surprinde momentul. Atunci când vorbitorul nu reuşeşte să strecoare aceste semnale, fotografii recurg şi la trucuri, dintre care cel mai simplu este fotografierea de jos, aşa încât să se „improvizeze” ridicarea privirii, ca în fotografia alăturată cu Dan Voiculescu.

Un alt truc clasic este montarea fotografiilor. Chiar dacă personajele nu gesticulează, sau dacă nu gesticulează destul de elocvent, montajul poate să strecoare bizare degete întinse care sunt cu certitudine semnale masonice. În montajul alăturat, candidatul la Primăria Capitalei din partea PSD, Marian Vanghelie, altminteri prolific în gesturi masonice, este însoţit de un index din audienţă, care nu e clar către ce arată. Putem privi acest montaj, în cazul lui Vanghelie, ca pe o explicitare evidentă a semnalului masonic, tocmai pentru că personajul în cauză nu economiseşte niciodată gesturile… Bucureştenii îşi amintesc cu siguranţă afişele lui Vanghelie din campania electorală: fie că se scărpina în cap sau arăta cu indexul un lighean, semnalul masonic era mereu acolo! Observaţi aici şi cât de disproporţionat este montajul fotografic, special pentru a atrage atenţia.

În al doilea montaj, procurorul şef Amariei realizează un gest mai puţin evident. Observăm că fotografia este distorsionată ca să îi cuprindă şi mâinile care realizează gestul „piramidei”, într-o variantă mai puţin obişnuită. În scena din fundal, unul dintre personaje face un ostentativ gest cu mâna întinsă şi indexul orientat spre Amariei. Acesta întăreşte semnalul masonic. Motivul acestui colaj? Procurorul-şef Amariei tocmai s-a compromis printr-un flagrant care într-un stat de drept i-ar aduce destituirea. De aceea masonii sunt relativ discreţi în transmiterea semnalului masonic, dar montajul arată clar celor „iniţiaţi” că Amariei se bucură în continuare de susţinerea masonilor, indiferent de conţinutul aparent dur al articolului. O dovadă în plus că este un colaj-semnal: data scrisă pe fotografie este 2003, deşi a apărut în presă în aprilie 2005. S-au folosit cu siguranţă fotografii mai vechi.

Cum deosebim gesturile fireşti de semnalele masonice?

Recapitulând, semnalele masonice sunt gesturi comune. Pe marea lor majoritate probabil că fiecare dintre noi le realizăm de mai multe ori în fiecare zi. Atunci, de ce au fost alese ca semnale masonice? Tocmai pentru a nu atrage atenţia cititorului neavizat! Cum identificăm aceste gesturi ca semnale masonice în anumite fotografii? Mai ales atunci când ele sunt nejustificate sau nu sunt însoţite de o mimică asociată, ele sunt semnale. Atunci când gestul este explicabil în context, nu este vorba neapărat de un semnal masonic.

De exemplu, pentru un vorbitor volubil ca Traian Băsescu, care gesticulează tot timpul, nu trebuie să ne gândim imediat că toate semnele cu mâna pe care le face sunt semnale masonice. Fotografia alăturată (dreapta), care l-a surpins pe preşedintele ţării într-o ipostază tipică pentru el, este coerentă din punct de vedere al gesturilor şi mimicii feţei. Vorbitor pasionat, Băsescu este prins în discurs şi gesticulează mai tot timpul. Cu atât mai uimitor este faptul că, deşi gesticulează mai tot timpul, marea majoritate a fotografiilor din presă nu redau această gestică. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase (stânga), un personaj mai degrabă introvertit, gestul nu este însoţit şi de mimică. Deci în acest colaj, deşi aparent ambele personaje pot părea că fac semnale masonice, în realitate numai în cazul lui Adrian Năstase este vorba cu certitudine de un semnal masonic. Acest colaj a apărut exact în această formă în presa între cele două tururi de scrutin ale alegerilor din noiembrie-decembrie 2004.

Dacă ne referim însă la fotografia alăturată, unde Corneliu Vadim Tudor, un alt vorbitor pasionat, face un gest cu pumnul, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Gestul cu pumnul poate părea un gest spontan care însoţeşte discursul înflăcărat. Pentru a elimina orice dubiu, titlul articolului este „Pumnul lui Vadim”. Aici semnul cu pumnul este doar un semn masonic de recunoaştere, nu impune vreun proiect anume, pentru că nu este vorba de nici un proiect. O dovadă în plus: conţinutul articolului nu are nici cea mai mică legătură cu titlul: „Pumnul lui Vadim”.

La polul opus, pe 14 martie 2005 am avut ocazia să urmărim în direct la Realitatea TV o conferinţă de presă a actualului Ministru de Finanţe, Ionuţ Popescu, un personaj mult mai rezervat. Subiectul conferinţei de presă: întreruperea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. Timp de 20 minute Ionuţ Popescu (dreapta în fotografie) a vorbit liniştit, cu mâinile aşezate cuminţi pe pupitru. A gesticulat o singură dată, cel puţin aşa s-a văzut pe ecran. Oare de ce fotografiile publicate în presa de a doua zi surprind exact acest gest, care seamănă cu semnul pumnului? Cu siguranţă, pentru a-i asigura pe fraţii masoni că, în ciuda aparentelor probleme cu FMI, situaţia este sub control. Probabilitatea de a surprinde „întâmplător” acel gest singular în fotografii este aproape nulă!

Aveţi obiecţii? Vă oferim răspunsuri!

Poate încă mai credeţi că totul este o scorneală… Dacă acestea sunt gesturi obişnuite şi comune, de ce le interpretăm neapărat ca semnale masonice? Pentru că aceste gesturi sunt fireşti în viaţa de zi cu zi, dar sunt anormale pentru o fotografie! Orice om, atunci când este fotografiat, din reflex coboară mâinile şi ia o atitudine cât de cât fotogenică. Luaţi chiar acum albumele dumneavoastră foto sau câteva fotografii realizate cu familia şi prietenii. Deloc surprinzător, nu veţi vedea mâini agitate, degete pe faţă, ochelari pe nas, mâna la gât… Eventual dacă astfel de gesturi apar, ele se auto-explică prin context, într-un instantaneu animat în care personajele gesticulează într-un moment de efuziune. Dar acestea sunt cazuri rarisime. Iar dacă din greşeală faceţi o astfel de fotografie, în general aveţi tendinţa să o consideraţi un rebut şi să o puneţi undeva la coada albumului (dacă totuşi o puneţi), în nici un caz nu vă făliţi cu ea!

Dacă aveţi la îndemână un aparat foto, surprindeţi-vă un prieten sau o rudă cu rugămintea de a-i fotografia. Veţi remarca, deloc surprinzător, că persoana respectivă îşi redresează ţinuta, închide gura, coboară mâinile, îşi scoate ochelarii dacă sunt ochelari de citit sau şi-i reaşează corect pe nas. Şi vă priveşte în faţă, nu se uită la tavan. Deci…

Da, toate semnalele masonice sunt gesturi fireşti, dar nu pentru o fotografie!!! Tocmai aceasta este ingeniozitatea procedeului. O poză-semnal de calitate trebuie să fie elocventă din punct de vedere al semnalului transmis pentru „fraţii iniţiaţi” dar nebătătoare la ochi pentru ceilalţi.

Poate consideraţi că gesturile-semnal apar în fotografii pentru ca acestea să fie dinamice şi expresive. Nu este neapărat aşa, pentru că chipul uman este deosebit de expresiv. Nenumărate stări şi nuanţe pot fi transmise prin mimică şi gestică, fără ostentaţia semnelor speciale. Reproducem mai jos două colaje speciale, în care trei personaje celebre: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană sunt prezentate în diferite ipostaze, mai întâi normale (fără semnal, în stânga) şi apoi cu semnale masonice (în dreapta). Observaţi că imaginile normale (stânga) sunt suficient de variate şi expresive, pe când cele din dreapta, acum când deja începem să ne „trezim”, ne apar de-a dreptul ciudate sau măcar inutil încărcate, forţate.

Încă un argument care ţine de estetica şi profesionalismul fotografiilor. Observaţi cât de disproporţionate şi urâte sunt fotografiile din grupajul următor. Toate transmit semnale masonice şi toate sunt prost încadrate, dezechilibrate, urâte dincolo de orice limită. Noul papă arată chiar sinistru aici, în nici un caz ca o figură sacerdotală în contact cu tainele divine. Emil Constatinescu, Vladimir Voronin, Mugur Isărescu şi Ion Iliescu par a avea mâini mai mari decât restul corpului. Pe rândul de jos, în dreapta, preşedintele Franţei, Jaques Chirac, este însoţit de o foarte stranie mână fluturând. Pe rândul al doilea, în stânga, Ionuţ Popescu, actualul Ministru de Finanţe, pare că îşi caută ochelarii. Această fotografie este atât de ostentativă ca şi semnal încât nu e deloc reuşită din acest punct de vedere. Totuşi, diferite ziare au reluat-o din nou şi din nou, poate ca să îi lămurească şi pe „fraţii masoni” mai recalcitranţi, din vechea guvernare, ca actuala direcţie este cea dorită de sectă [francmasonerie]. Pe rândul de sus, dreapta, lui Ovidiu Muşetescu pare că i-a intrat o muscă în ochi, pe când generalul Sorescu (stânga jos) pare un şcolar prins cu lecţia neînvăţată. Oricum, cea mai gogonată este imaginea premierului Tăriceanu, centru jos. Probabil fotograful era lungit la sol când a luat acest instantaneu.

Masonerie românească… Ca’n Caragiale!

(cacofoniile nu sunt intenţionate sau întâmplătoare, ci inevitabile)

Am avut ocazia să analizăm mii de fotografii de presă, atât din presa autohtonă cât şi din cea occidentală, mai versată şi mai disciplinată în ale masoneriei. Această experienţă ne-a convins încă o dată că, la modul profund, spiritul românesc respinge masoneria ca pe o tumoare de neînţeles pentru spontaneitatea sa intrinsecă. Chiar şi atunci când intră în masonerie, românii rămân inevitabil personaje demne de atenţia lui Caragiale. Sau mai degrabă, credem noi, tocmai intrând în masonerie românii noştri devin nişte Farfuridi, Pristanda, Caţavencu.
 
În unitatea de granit cenuşiu a „Frăţiei Satanice Mondiale” care este Francmasoneria, ”rămurica” românească este o „fluşturatică pată de culoare”. Unde altundeva în lume s-a mai auzit ca o lojă să fie declarată instituţie de interes naţional finanţată prin urmare de la buget? Unde se mai încaieră în orgolii şi-şi spală rufele în public „distinsele loji”, recurgând la arbitrajul presei? Nicăieri. Precum nu am mai găsit altundeva în peisajul presei o astfel de amestecătură în ceea ce priveşte fotografiile-semnal masonice.

Dacă în presa germană sau britanică, de exemplu, fotografiile-semnal sunt folosite cu cumpătare şi inteligenţă, media românească aruncă în joc aceste fotografii aproape fără nici o noimă, cu orice ocazie. Un lucru e clar pe baza acestora. Cam toate personajele importante din viaţa politică, economică şi culturală a României au păşit în interiorul „frăţiei” satanice a masoneriei. În ceea ce priveşte interpretarea semnalelor, abundenţa fotografiilor-semnal nu ne ajută prea mult. Această sui-generis „logoree”, această ostentaţie în afişarea semnalelor indică desigur lipsa de maturitate şi disciplină a masonilor români. Ceea ce ne face să fim optimişti. Poate că  nu e totul pierdut pentru poporul român.

Vom reveni în curând.

Bibliografie:
David Icke, Jon Rappoport, Lifting the Veil, ed. Truth Seeker (June 1, 1998)
David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed. Bridge of Love Publications UK ,1999
Tony Brown, Empower the People: Overthrow The Conspiracy That Is Stealing Your Money And Freedom, ed. Harper Paperbacks,1999
Alan B. Jones, How The World Really Works, ed. ABJ Press (January 1997)
Robert Gaylon, Sr. Ross, The Elite Don’t Dare Let Us Tell the People, ed. RIE (December 20, 2004)
William T. Still, New World Order: The Ancient Plan of Secret Societies, ed. Huntington House Publishers (January 1, 1990)
A.Ralph Epperson, The new world order, ed. Publius P. (September 1990), UK

26 aprilie 2005
yogaesoteric