SRI a cerut, Kovesi a executat – Dezvăluiri din fabrica de mandate pe siguranţa naţională: „Zilnic aveam de examinat în medie 10-15 solicitări”

„Nu am acceptat cereri motivate că persoanele propuse spre a fi supravegheate fac afirmaţii tendențioase despre România în contextul MCV. Kovesi mi-a spus că nu le-a respins vreo solicitare în şase ani. Numerele de telefon din propunerile pe care le respingeam le regăseam în alte propuneri SRI, care priveau alte persoane şi fapte.”

În cei şase ani în care a ocupat funcţia de Procuror General al României, Laura Kovesi (foto stânga) nu a respins nicio propunere venită din partea SRI privind formularea unor cereri la ICCJ de emitere a mandatelor de supraveghere pe motive de siguranţă naţională. Dezvăluirea este făcută de fostul judecător CCR Daniel Morar, în cartea Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiţiei după 1990, realizată cu sprijinul jurnalistei Sorina Matei.

Daniel Morar oferă detalii despre cum funcţiona fabrica de mandate pe siguranţa naţională, precizând că în perioada în care a fost delegat la conducerea PICCJ, primea zilnic 10-15 solicitări de emitere a unor astfel de mandate. Unele dintre ele erau însoţite de motive specifice Securităţii dinainte de 1990, de tipul că persoanele propuse pentru a fi supravegheate fac afirmaţii tendențioase despre România în contextul MCV.

Morar arată că refuzul de a cere în instanţă emiterea mandatelor pe siguranţa naţională a stârnit nemulţumirea capilor SRI George Maior (foto dreapta) şi Florian Coldea (foto centru), care au urmărit să îl facă să se răzgândească. În replică, Morar a avut discuţii cu preşedintele României de la acea dată, Traian Băsescu, transmiţându-i acestuia că ar fi indicat să înlocuiască conducerea Serviciului Român de Informaţii.

Nu în ultimul rând, Morar prezintă şi strategia prin care SRI încerca să obţină totuşi interceptarea şi supravegherea persoanelor pentru care primise refuz. Este vorba despre introducerea numerelor de telefon din propunerile de interceptare respinse pe alte propuneri, care priveau alte persoane şi alte fapte, fiind atribuite altor persoane sau trecute cu menţiunea posesor neidentificat.

Redăm dezvăluirile lui Daniel Morar despre fabrica de mandate pe siguranţa naţională:

„Începând cu octombrie 2012, delegat fiind în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, am îndeplinit timp de 6 luni toate atribuţiile procurorului general PICCJ în condiţiile în care această poziţie era vacantă. Una dintre aceste atribuţii era examinarea propunerilor venite de la serviciile de informaţii şi formularea solicitărilor către ICCJ pentru eliberarea mandatelor de supraveghere tehnică în baza legii securităţii naţionale (MSN). Aveam deja suficientă experienţă în funcţiile de conducere la nivel înalt şi, deşi Codruța Kovesi mă pusese puţin în temă, unele dintre cele văzute şi petrecute în acea perioadă m-au surprins.

În primul rând, constatam existenţa unui număr foarte mare de propuneri de eliberare a mandatelor de siguranţă naţională formulate de către SRI. Zilnic aveam de examinat în medie 10-15 solicitări, ceea ce mi se părea excesiv. România nu era parte într-un conflict, nu era situată în zona de război, nu era nici ținta imigranţilor şi nici ameninţată vizibil de acte teroriste.

(…) Surprinderea mea şi mai mare era determinată de faptul că judecătorii instanţei supreme nu respingeau nicio solicitare de emitere a acestor tipuri de mandate. Dacă propunerile serviciilor secrete treceau de filtrul procurorului general, care de drept întocmea solicitarea, supravegherea tehnică era automat aprobată. În scurta perioadă de şase luni cât am exercitat această atribuţie, nicio cerere formulată de mine nu a fost respinsă de judecătorii instanţei supreme şi, după ştiinţa mea, nici în perioada anterioară.

După ce am părăsit această poziţie şi am devenit judecător constituţional, am abordat tema cu preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, căreia i-am spus ce am constatat şi concluzia mea că instanţa supremă nu realizează un control judecătoresc real în materia mandatelor pe securitate naţională. Doar m-a ascultat, fără să spună ceva.

(…)

La momentul când exercitam funcţia de procuror general interimar, 2012-2013, nu aveam aceste date, iar unele povestite mai sus nu se petrecuseră încă, însă mi-am asumat făţiş dreptul de a cenzura solicitările serviciilor de informaţii. Întocmeam cererile către instanţa supremă doar atunci când propunerile erau justificate sau nu găseam motive palpabile pentru a le respinge.

Domeniul securităţii naţionale este unul extrem de sensibil, iar situația nu se prezintă de regulă în alb şi negru. Atunci când eşti chemat să decizi în această materie te abaţi într-o anumită măsură de la rigorile muncii juridice, dar nu într-atât încât să semnezi orice.

Am respins propunerile care vizau investigaţii pentru săvârşirea unor infracţiuni, trimiţându-i la organele judiciare pentru ca procurorul să fie cel care solicită eliberarea unei autorizaţii de supraveghere tehnică în baza Codului de procedură penală, iar nu a legii privind securitatea naţională. Nu am acceptat cereri ridicole, motivate prin aceea că persoanele propuse spre a fi supravegheate fac afirmaţii tendențioase despre România în contextul mecanismului de verificare al UE, care ar fi avut repercusiuni în plan european. Am refuzat, de asemenea, să solicit eliberarea unor mandate de supraveghere unor persoane care beneficiau de imunitate de jurisdicţie în baza unor acte internaţionale. Eram reticent la relatările şefilor serviciilor secrete despre spioni şi spionaj, în lipsa unor minime elemente sau măcar a unei relatări construite logic care să constituie premisa de la care să pornesc în luarea unei decizii cu implicaţii juridice, însă pline de consecinţe şi de altă natură. În general, am urmărit să fiu atât de riguros cât îmi permitea domeniul fluid al contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Primele respingeri ale propunerilor venite de la SRI i-au iritat teribil pe directorii serviciului, în condiţiile în care nu li se mai petrecuse aşa ceva până atunci. La predarea mandatului, Codruța Kovesi mi-a spus că nu le-a respins niciodată vreo solicitare în cei şase ani ai mandatului său. George Maior şi Florian Coldea au urmărit să mă determine să mă răzgândesc, însă actele mele erau scrise şi motivate, iar decizia nu o puteam schimba decât dacă s-ar fi schimbat circumstanţele cazului. Maior m-a întrebat cum cred eu că se face spionajul dacă nu prin interceptarea şi supravegherea unor persoane, însă doar poveştile şi şoaptele lor tainice nu mă convingeau, toate acestea era necesar să se regăsească în scris în propunerea oficială înregistrată la cabinetul meu. În acest domeniu specific, construit mai mult pe presupuneri decât pe probe, măcar atât era firesc să îşi asume ofiţerii de informaţii: să scrie, nu doar să povestească.

Cei peste 20 de ani de carieră ca procuror mi-au dezvoltat anumite abilităţi şi deprinderi. Era necesar să îmi pot explica atitudinea persoanelor din faţa mea, ca apoi să-mi pot justifica schimbarea lor de poziţie. După ce ofiţerii SRI şi şefii lor s-au obişnuit cu stilul meu de lucru, am observat că nu mai încercau să mă convingă să-mi schimb deciziile. Nu-mi făceam iluzii însă că le-am modificat mentalităţile ori intenţiile şi bănuiam că liniştea lor se datora cu totul şi cu totul altui fapt, iar ceea ce am presupus s-a şi adeverit. Am început să îmi notez numerele de telefon din propunerile pe care le respingeam, pentru că apoi să observ că pe unele dintre ele le regăseam în zilele sau săptămânile următoare în alte propuneri ale SRI, care priveau alte persoane şi alte fapte, atribuite altcuiva sau cu posesor neidentificat. Îşi asumau aşa ceva, profitând de faptul că procurorul general şi judecătorii desemnaţi nu aveau nici sarcina, nici timpul necesar, dar nici posibilitatea verificării acestor numere şi a posesorilor lor în timp real.

Spre finalul carierei mele în Ministerul Public am avut câteva discuţii cu preşedintele Traian Băsescu şi am urmărit să-l conving să-i înlocuiască pe Maior şi Coldea, care se aflau în funcţii de prea mult timp, dobândind multe informaţii şi prea multă putere, în condiţiile în care legea nu prevede un mandat determinat în timp al şefilor serviciilor de informaţii. Preşedintele era conştient de asta, însă nu a făcut nimic, fie pentru că nu a vrut, fie pentru că nu mai putea.”

Citiți și:
Daniel Morar dezvăluie legăturile oculte dintre SRI și judecători din CSM
M-ar fi anihilat dacă ar fi putut – Zilele în care Binomul SRI-DNA a instalat frică în CCR după Legile Big Brother

yogaesoteric
3 februarie 2023