Stăpânii Statelor Unite
„Oamenii nu sunt în stare să creadă sau să accepte informaţii care contrazic modului lor de gândire obişnuit; ei nu cred faptele atunci când acestea sunt dovedite, ci atunci când le pot înţelege.” – Victor E. Marsden
În 1989 lumea sărbătorea căderea comunismului şi restaurarea libertăţii în ţările care fuseseră lipsite de ea unele de o jumătate de secol, altele de aproape un secol. Dar în timp ce în aceste ţări toate nădejdile se ancorau în instaurarea unei „democraţii de tip occidental”, în Occident acea democraţie exhala din ce în ce mai mult duhoarea unui cadavru în descompunere, şi cei ce se bucurau de ea deveneau din ce în ce mai mult supuşii unui regim comunist distrugător şi înrobitor; iar în ţările fost socialiste, dreptatea şi prosperitatea se îndepărtau în loc să se apropie. Nu se pot întreprinde acţiuni lucide şi constructive bâjbâind în întuneric. Pentru înţelegerea faptelor trebuie să cercetăm legăturile dintre ele şi cauzele lor.
În America de Sud trăieşte „furnica de foc”, care înaintează încet-încet spre nord, provocând îngrijorare fermierilor din sudul Statelor Unite. Furnica de foc este nocivă atât pentru om, cât și pentru agricultură, căci muşcătura ei arde şi provoacă umflături dureroase, iar muşuroaiele ei tari ca piatra strică utilajele agricole şi dăunează recoltelor. Nimic nu o poate stăvili: chimicalele cu care au fost stropite culturile au otrăvit orice, numai pe această furnică nu. Dar în America de Sud, unde aceste furnici de foc sunt numeroase, pagubele pe care le provoacă ele sunt mult mai reduse. „În Uruguay, ele nu constituie o problemă”, menţionează ziarul Time.
„De multe ori sunt atât de debile, încât construiesc muşuroaie fragile, pe care le spală ploaia. Bănuiala cade nu pe un ucigaş al furnicilor, ci pe un parazit social al lor: o altă specie de furnici, care trăieşte fără să se ascundă, în fortăreaţa vajnicelor furnici de foc. Acestea, exercitând o influenţă misterioasă, îşi fac gazdele să le întreţină în lux şi lenevie. Câteva dintre parazite stau agăţate de regina furnicilor de foc cu nişte mandibule special adaptate, cu care îi înconjoară gâtul fără s-o jeneze. Când vine o furnică lucrătoare să-şi hrănească regina, parazitele îşi fâlfâie antenele, ceea ce pare să transmită un mesaj care le obligă pe lucrătoare să le hrănească pe ele în locul propriei regine.”
Parazitele care stau agăţate de gâtul reginei sunt femele, şi atunci când regina îşi depune ouăle, îşi depun şi ele ouăle lor. Iar furnicile de foc îşi fac datoria, îngrijind ambele feluri de ouă şi crescând micii paraziţi cu aceeaşi dragoste ca pe cei din propria specie. Parazitele prosperă, în timp ce amabilele lor gazde se omoară muncind pentru ele. Economia furnicilor de foc e în ruină. Parazitele pline de sănătate îşi serbează nunta în cuibul gazdelor, unde le e comod, şi apoi pleacă în căutarea altor colonii de furnici de foc, pe care să le slăbească prin subversiune. Furnicile parazite au fost găsite numai alături de furnicile de foc. Se pare că ele nu pot trăi decât cu hrana regurgitată de acestea.
Există grupuri umane care n-au creat nicio civilizaţie, n-au construit nicio economie, n-au clădit nicio ţară, dar huzuresc din munca unei naţiuni gazdă, pe care o slăbesc şi-o ruinează. Există un stat care nu-şi poate hrăni populaţia decât din „reparaţiile de război” şi „ajutoarele” stoarse de la populaţiile altor ţări, bune să sape, să are, să toarne ciment şi să-i hrănească pe cei „superiori” şi „aleşi”: statul Israel. De aici înainte, îi vom descrie pe cei ce aparţin unui astfel de grup prin denumirea de „furnică parazită”.
O paranteză: furnicile parazite nu sunt o grupare exclusiv etnică, ci mai degrabă una politică, cimentată prin mentalitatea elitistă care împarte omenirea în „ai noştri” şi „ceilalţi”, din dorinţa de a-i exploata pe ceilalţi prin efectul distrugător asupra structurii sociale, economice şi spirituale a gazdelor. Mai concret: nu toţi evreii sunt furnici parazite, așa cum există multe furnici parazite care nu sunt evrei. Unii evrei se pronunţă împotriva sionismului şi politicii de distrugere a naţiunilor gazdă, declarându-se de partea adevărului şi a dreptăţii: Benjamin Friedman, J.C. Byrd, Alfred Lilienthal, David Cole şi alţii. Folosim termenul de „furnici parazite” numai pentru indivizii care întreprind o acţiune comună, specifică furnicilor parazite.
În lupta pentru salvarea mușuroiului, cel mai important lucru este aflarea secretului care le obligă pe furnicile gazdă să nu-şi mai hrănească propria regină, ci pe parazitele agăţate de gâtul ei, înţelegerea fâlfâitului acela din antene care le face să se sinucidă pentru prosperitatea parazitelor lor. Materialismul dialectic ne învaţă că baza este lumea materială (economia, producţia, comerţul) iar cultura, religia, educația reprezintă suprastructura. Suprastructura nu poate exista fără bază, în timp ce baza poate exista fără suprastructură, căci poţi trăi şi dacă eşti incult sau ateu, dar nu poţi trăi dacă n-ai mâncare, haine, adăpost; poţi trăi fără cărţi, tablouri şi muzică în casă, dar nu poţi trăi fără hrană în stomac. Baza e viaţa materială, iar cultura şi civilizaţia sunt suprastructura, care există, dar nu este necesară. Aşa ne învaţă Karl Marx, fiul lui Hirschel-ha-Levi, al cărui tată era un rabin descendent dintr-o dinastie de învăţaţi talmudici.
În 1817, un edict care-i interzicea lui Hirschel-ha-Levi, avocat prosper, să practice avocatura, l-a determinat să se convertească la protestantism. În 1824, când Karl avea 8 ani, tatăl său, Hirschel, şi-a convertit şi copiii. Fratele lui Hirschel era rabin şef în Trier. Socrul lui Hirschel, Pressburg, originar din Ungaria, a devenit rabin la Nijmegen, în Olanda. Dar tânărul Karl s-a răzvrătit împotriva tradiţiei religioase a familiei, declarându-se ateu. În realitate, Karl Marx era adeptul satanismului, şi a purtat toată viaţa uniforma adepţilor Bisericii Satanei: părul netăiat şi barba neatinsă de brici.
Karl Marx nu ne-a spus adevărul despre convingerile lui religioase şi nici despre baza materială a vieţii şi despre suprastructură. Propunem următoarea teză: nu există suprastructură. Există viaţă fizică şi viaţă psihică. Aceste două feluri de viaţă sunt simultane şi se condiţionează reciproc. Moartea sau alterarea uneia determină moartea celeilalte. Mai mult: viaţa psihică contribuie la dezvoltarea şi prosperitatea vieţii fizice. Civilizaţia şi cultura sunt hotărâtoare pentru gradul de prosperitate fizică a unei populaţii. Alterarea vieţii culturale şi spirituale a unei populaţii aduce cu sine – încet, dar sigur – alterarea vieţii ei fizice. Pot să treacă ani până când ruina materială cauzată de ruina spirituală să devină vizibilă, căci pentru un timp societatea trăieşte din rezerve, dar acestea se epuizează dacă nu mai există mecanismul de înlocuire a lor. Această teză e aşa de simplă, încât e de mirare că trebuie enunţată. Dacă nimeni nu produce şi toată lumea fură, curând nu va mai fi nimic de furat.
Corupţia şi decadenţa care domnesc în mediul universitar american au început să dea roade. „Cei ce vor trebui să predea în universităţi după 1990 lipsesc din sistemul de azi”, spunea Betty Ann Case, profesoară de matematică la Universitatea de Stat din Florida. „Avem o viziune a viitorului alarmantă: nu producem destui oameni de ştiinţă tineri ca să populăm universităţile în viitor”. La Conferinţa Ştiinţelor Matematice din SUA, care întruneşte 14 asociaţii profesionale, s-a afirmat în 1987: „Perspectivele vitalităţii matematicilor sunt cam sumbre”. Mai întâi decad ştiinţele, apoi producţia, şi în final se văd roadele în mizeria generală.
Românii au avut ocazia să vadă cum a decăzut mai întâi cercetarea, condusă de oameni de ştiinţă ca Elena Ceauşescu, apoi producţia, bazată pe confiscarea răsplăţii muncii producătorului, pe fals şi furtişag, şi apoi standardul vieții. Standardul nostru material a scăzut catastrofal (exceptând jaful sovietic) pentru că au fost corupte elementele vieţii psihice şi spirituale: noţiunea de dreptate, de adevăr, de cinste şi echitate. Au fost înlocuite cu jaful, tâlhăria, minciuna, ticăloşia. Acestea aparțin lumii spirituale. Din această cauză, oamenii n-au avut ce mânca, au tremurat de frig în întuneric şi şi-au văzut țara pustiită ca de un război atomic.
Dar poate că exemplul cel mai grăitor este tocmai Uniunea Sovietică, a cărei populaţie a fost înfometată, deşi jefuia averea ţărilor cotropite.
Există grupuri parazitare de oameni care trăiesc numai din furt, omor și jaf, de exemplu bandele de ţigani, dar aceştia au putere numai asupra individului, căci atacă existenţa materială. Furnicile parazite care trăiesc în muşuroaiele furnicilor de foc din Uruguay n-au nevoie să atace violent şi să ucidă ca să se hrănească. Ele au pus stăpânire pe viaţa spirituală a gazdelor: doar fâlfâie din antene şi gazdele se execută, sinucigându-se ca grup etnic cu râvnă şi entuziasm. Unul dintre mesajele pe care le transmit acest tip de furnici parazite este că sunt victime ale răutăţii altora.
Lui Curtis Bruce Klein din Montgomery County, Maryland, nişte „neo-nazişti” i-au murdărit casa cu inscripţii antisemite, şi săracul om a trebuit să facă cerere la societatea de asigurări, care l-a despăgubit cu 31.000 de dolari, ca să şi-o cureţe. Poliţia a înregistrat imediat acest caz de ură creştinească; dar când societatea de asigurare a demonstrat că dl. Klein îşi mâzgălise singur casa cu acele însemne antisemite, poliţia a trebuit să schimbe încadrarea faptei.
Mentalitatea de furnică parazită se vede și din rugăciunea evreiască numită Kol Nidre. Aceasta constă din următorul text: „Toate jurămintele, obligaţiile, legămintele blestemele, angajamentele de toate felurile pe care le-am luat ori jurat, la care ne-am legat ori obligat, ne dezicem de ele de azi înainte până la ziua socotelii, dintru început le repudiem pe toate şi să fie ele considerate iertate, absolvite, anulate, lipsite de valoare şi să n-aibă niciun efect; să nu ne lege şi să n-aibă nicio putere; jurămintele să nu fie jurăminte, obligaţiile să nu ne oblige la nimic şi legămintele să nu fie considerate legăminte”.
Cel care a pronunţat aceste cuvinte poate minți, jura strâmb, înşela, escroca şi fura liniştit, căci nu păcătuiește. Or fi zis Tablele Legii cândva „să nu furi, să nu ucizi, să nu juri strâmb”, dar Kol Nidre are puterea de a te dezlega de obligaţiile acestor porunci cu un an înainte, oricum le-ai încălca. Iar la anul reciți din nou Kol Nidre şi totul e rezolvat.
De Yom Kippur îți sunt iertate gândurile rele, minciuna, hoția, preacurvia, oprimarea aproapelui, promisiunile mincinoase, actele de violenţă împotriva aproapelui, darea şi luarea de mită, calomnia, procentele cămătăreşti exagerate, nerușinarea, aroganţa, dispreţul pentru legile ţării, mărturia mincinoasă.
Din cauza acestui text, în trecut, în unele ţări evreii nu puteau depune mărturie în faţa legii. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, rabinii din Olanda au cerut ca Kol Nidre să nu mai fie inclusă în ritual. Dar Congresul Internaţional al Rabinilor nu le-a dat ascultare, explicând că, din cauza persecuţiilor, sunt nevoiţi să-şi ascundă gândurile. Astăzi, Kol Nidre se recită şi în ţări în care nu există nicio restricţie care să-i oblige pe cei care o recită să-şi ascundă gândurile. Istoricul evreu Benjamin Freedman arată că, înainte de convertirea khazarilor turcici asiatici la iudaism, Kol Nidre se recita pentru fapte din trecut, nu din viitor. Khazarii de rasă turcă şi nicidecum semită constituie azi 95% dintre cei ce-şi zic evrei, şi majoritatea sunt atei, dar o dată pe an, în ajun de Yom Kippur, cu toţii se duc şi recită Kol Nidre.
Când schimburile nu se mai fac pe dreptate şi societatea se bazează pe strâmbătate, urmează ruina materială. Joseph Lehman, evreu talmudic din Franţa, a scris două cărţi: Intrarea evreului în societate şi Dominaţia evreilor. Prima carte începe cu afirmaţia: „Emanciparea evreilor şi intrarea lor cu ambele picioare în societate a marcat începutul declinului statului creştin şi începutul ascensiunii evreilor spre dominaţia lumii”.
Lehman povesteşte cum Friedrich cel Mare al Prusiei i-a expulzat pentru că se îmbogăţeau din contrabandă, violând legile Prusiei. El arată cum Mirabeau a fost finanţat de bancherii evrei din Berlin să organizeze revoluţia franceză, care a înlocuit „dreptatea lui Dumnezeu” cu „drepturile omului”. Alt autor evreu, Bernard Lazare, scria: „Evreii nu se mulţumesc să elimine creştinismul, ei îl iudaizează”.
În martie 1994 s-au sărbătorit la Frankfurt 250 de ani de la naşterea rabinului Mayer Amschel Rothschild, cel care-a pus bazele dinastiei bancherilor internaţionali Rothschild. Au venit să-şi depună omagiile cancelarul german Helmut Kohl, primarul Frankfurt-ului Andreas von Schoeler şi preşedintele Băncii Naţionale a Germaniei, Hans Tietmeyer. Au participat cca 250 de membri ai familiei Rothschild, veniți din toată lumea. Primarul a propus ca pe noua bancnotă a Europei unificate, ECU-ul, să fie tipărit chipul lui Mayer Amschel Rothschild.
În februarie 1994, cetăţeanul israelian Meir Shumer a încercat să se urce într-un avion El Al cu destinaţia Tel Aviv cu diamante în valoare de 750.000 de dolari, ascunse în indispensabili. Autorităţile sud-africane au declarat că era al patrulea astfel de cetăţean prins cu contrabandă de diamante. Iar personalul companiei aeriene israeliene El Al participa la această operaţiune de „scoatere a averilor evreieşti din Africa de Sud”. Ofiţerul de securitate Derek Joel Niss al acestei companii a fost el însuşi găsit cu un geamantănaş plin cu 670 de Kruggeranzi de aur. Niss a mărturisit că scosese cam 20 de transporturi similare înainte de-a fi prins.
Cum se recunosc „furnicile parazite”? Ele nu au o anatomie şi o fiziologie similară, fiind extrem de diverse în aspect, limbă, religie. Acuzaţia de antisemitism este o invectivă gratuită, căci evreii în proporţie de peste 95% nu sunt semiţi. A-i numi iudaici e inutil, căci majoritatea sunt atei. Formează o naţiune compactă, extrem de ostilă tuturor celorlalţi oameni, care trăiesc pe teritoriul altor naţiuni. Există însă un element comun după care se recunosc imediat: toţi trăiesc într-un ghetou spiritual indestructibil, care constă din convingerea că nu există viaţă pentru ei decât prin distrugerea celorlalţi. Zidurile invizibile şi de neînvins ale acestui ghetou sunt elastice şi întreţinute de sute de reguli şi activităţi. Astfel, la 28 august 1953 s-a votat în Israel legea care interzice căsătoria evreilor cu ne-evrei. În același timp, căsătoriile mixte sunt încurajate în Anglia, pentru infiltrarea vechii aristocraţii. Astăzi, multe titluri nobiliare engleze sunt purtate de evrei.
Statul Israel este fondat și condus de atei, dar foloseşte simboluri religioase, ca „menorah” (foto dreapta) în kibbutz-ul ateu. Karl Marx, descendentul unui lung şir de rabini talmudici, este descris de Bernard Lazare ca „un talmudist devotat sociologiei, care şi-a dedicat exegezele criticii teoriei economice. Era inspirat de materialismul antic ebraic şi a moştenit talentul pentru sarcasm şi invectivă de la strămoşii săi iudaici”. Materialism antic ebraic? Campionul ateismului, un talmudist?
Deci, după cum afirmă Lazare, scriitor evreu, iudaismul nu este o religie, ci un război împotriva naţiunilor gazdă, iar Leon Troţki ne spune că „distrugerea şi cruzimea sunt inevitabile în război”. Întreaga carte a lui Troţki, Defense of Terorism (În apărarea terorismului), nu este altceva decât o incitare la masacru şi distrugere: „Cel ce repudiază terorismul din principiu… repudiază ideea supremaţiei politice a clasei muncitoare şi a dictaturii ei revoluţionare”, scria el. Iar astăzi, guvernul american a proclamat terorismul de stat ca fiind necesar în „războiul împotriva criminalităţii”.
Citiţi şi:
Rothschild recunoaște că acest clan a creat Israelul
Cine sunt în realitate evreii khazari și o serie de afirmații șocante din Talmud
yogaesoteric
5 iulie 2017