Statele Unite sunt percepute ca cea mai mare amenințare pentru pacea lumii

Fragmentul de față face parte din cartea Planurile Americii pentru hegemonia mondială lansată recent sub semnătura lui Calistrat M. Atudorei. Autorul aduce argumente convergente care conduc la concluzia că America este mai degrabă condusă de o „Elită” ascunsă (adesea numită „Deep State”) ce are o putere mai mare chiar și decât președintele în funcție. Această „Elită”, scrie autorul, elaborează și implementează planuri de perspectivă în scopul de a obține prin orice mijloace hegemonia mondială, adică acel stadiu de dominație globală în care niciun alt stat nu ar mai avea curajul să rivalizeze militar sau economic cu unica super-putere.

*

Dincolo de retorica plină de idealuri democratice pe care o repetă reprezentanții puterii de la Washington și apropiații acestora, mai mulți experți de mare prestigiu au semnalat că Statele Unite urmează de fapt o periculoasă cale a sfidării normelor de drept internațional.

De exemplu, proeminentul analist politic Samuel Hungtington – care a fost aproape 50 de ani directorul Centrului de Afaceri Internaționale de la Harvard și coordonator al Consiliului pentru Securitate Națională a SUA – observa că prin campaniile sale militare de intervenție în alte țări, Statele Unite a devenit „o super-putere rebelă, considerată ca cea mai mare amenințare pentru celelalte state”[1].

La rândul său, Robert Jervis, fost președinte al Asociației Americane de Științe Politice, scria în anul 2001 că „în ochii celei mai mari părți a lumii primul stat huligan de astăzi este SUA”[2].

John Mearsheimer, fost director al programului pentru Politici de Securitate Internațională din SUA, sublinia și el într-un articol din Foreign Affairs că „Elitele din Statele Unite (…) au fost orbiți de evenimente deoarece subscriu unei politici internaționale defectuoase”.Mearsheimer făcea această afirmație în contextul unei analize cu privire la criza din Ucraina, în care aprecia că„Statele Unite și aliații săi europeni împărtășesc cea mai mare parte a responsabilității”[3] în sensul că tocmai extinderea NATO a provocat o reacție de apărare din partea Federației Ruse. Mai exact, Mearsheimer a explicat că Putin a ordonat anexarea Crimeei deoarece se aștepta ca NATO să urmărească să înființeze acolo o bază militară.

Benjamin Barber, fost consilier prezidențial și renumit consultant internațional, afirma că „Din farul democrației, SUA au devenit promotorul războiului cel mai temut deoarece liderii săi au în vedere un militantism nesăbuit destinat unui imperiu american al fricii, mai teribil decât orice ar putea concepe teroriștii”[4].

Noam Chomsky, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology și autor al mai multor bestseller-uri de analiză politică, spunea în anul 2015 într-un interviu pentru Euronews că „Statele Unite este cel mai mare stat terorist din lume”. El a explicat că printre altele aceasta se datorează faptului că „cea mai gravă campanie teroristă din lume este cea orchestrată de Washington. Aceasta este campania globală de asasinat. Nu a existat niciodată o campanie teroristă la această scară. Este campania dronelor. În multe ţări ale lumii, Statele Unite execută sistematic, public şi deschis – nu e niciun secret, cu toţii ştim – campanii regulate de asasinare a celor despre care consideră că ar intenționa să facă vreodată vreun rău guvernului SUA”[5].

Mulți alți intelectuali de marcă din Statele Unite sau din alte țări au luat atitudine semnalând politica agresivă și destabilizatoare a relațiilor internaționale dusă de Statele Unite. Deși lista ar putea fi foarte lungă, menționez aici pe Paul Krugman, John Ikenberry, Arthur Schleisinger, Joseph Stiglitz, Jeffrey Sachs, Andrew J. Bacevich, Michael Hardt, Antonio Negri, Lawrence Wittner, Richard Clarke, Francis Boyle, Alfred McCoy, Michael Ignatieff…

Dar poate că reacția populației este un indicator chiar și mai concludent. După ce Statele Unite a operat în numeroase țări operațiuni speciale, răsturnări de guverne sau chiar invazii militare, sondajele de opinie au pus în evidență, aproape unanim, că pentru majoritatea populației globului, America tinde să devină amenințarea însăși a păcii mondiale. Numeroase exit-poll-uri organizate în țările din Orientul Mijlociu, nordul Africii, Europa și chiar America, arată constant că SUA este percepută ca fiind principalul agresor ce destabilizează pacea și securitatea în lume.

Încă dinainte de atacarea Irakului, au existat „uriașe demonstrații anti-război pe tot cuprinsul lumii”, informa New York Times în data de 17 februarie 2003. Era consemnat că „Milioane de oameni au inundat străzile din New York și din zeci de alte orașe ale lumii pentru a spune că sunt împotriva războiului”[6]. Reacția de opoziție față de război a fost clar evidențiată și de sondaje. „Aproape peste tot în lume cu greu s-au atins 10 procente din rândul populației în sprijinul războiului, în conformitate cu sondajele de opinie”[7], arată Noam Chomsky în lucrarea sa „Cine conduce lumea?”.

În Turcia a fost efectuat la începutul anului 2003 un sondaj pentru a vedea dacă populația ar fi de acord ca guvernul să se implice în invadarea Irakului, așa cum îi solicita administrația americană. Întrucât 95% din populația turcă s-a opus, guvernul turc a refuzat să ia parte la atacarea Irakului[8].

Un alt studiu demn de luat în seamă este cel realizat de revista Times, tot la începutul anului 2003, în mai multe țări din Europa. Subiecții au fost întrebați care națiuni reprezintă în opinia lor cel mai mare risc pentru pace. Rezultatul a fost surprinzător: 80% dintre respondenți au indicat Statele Unite pe primul loc, în timp ce mult-hulitele mediatic Irak și Coreea de Nord au înregistrat un scor de abia 7-8% fiecare[9].

În ianuarie 2003 și Financial Times arăta că teama canadienilor este că „cel mai mare risc pentru pacea mondială este în pragul lor”[10]. Articolul prezenta rezultatele înregistrate de un sondaj de opinie care indica și în această zonă același lucru: Statele Unite sunt percepute ca cea mai mare amenințare pentru pacea lumii.

În perioada bombardării Irakului, în martie 2003, Washington Post arăta că un alt sondaj evidenția că aproape 95% dintre respondenți au respins ideea că Statele Unite ar putea reuși să creeze „o lume arabă sau musulmană mai democratică”[11]. Articolul arăta că majoritatea arabilor considerau în schimb că prin războiul din Irak, SUA a urmărit de fapt „controlul petrolului arab și subjugarea palestinienilor voinței Israelului”. De altfel, reacția populației arabe față de ingerințele americane în Orientul Mijlociu s-a acutizat în ultimii ani, fapt ce a contribuit major la creșterea activității teroriste. Poate că nu întâmplător – spune Benjamin Barber – extremiștii arabi văd America drept „o națiune de necredincioși care îndeplinesc lucrarea Diavolului”[12].

Într-un alt sondaj, din iunie 2006, Pew Research Group a constatat, conform BBC News, că „Statele Unite este cea mai mare amenințare mondială la adresa păcii”[13]. Cercetarea a cuprins opinia a 17.000 de persoane din 15 țări din Europa și țările musulmane.

În anul 2007 Financial Times titra că „Europenii consideră SUA ca o amenințare la adresa păcii”. Articolul consemna că în estimările respondenților cea mai mare amenințare pentru pacea lumii este politica dusă de SUA: „Un sondaj de opinie efectuat în iunie de către Harris Research pentru Financial Times arată că 32% dintre respondenți din cinci țări europene consideră Statele Unite ca o amenințare mai mare decât orice alt stat”[14]. Cele cinci țări în care fusese efectuat sondajul sunt dintre cele mai reprezentative pentru zona occidentală, și anume Marea Britanie, Germania, Franța, Spania și Italia.

Un sondaj internațional WIN/Gallup încheiat la sfârșitul anului 2013 a constatat că populația din 65 de țări consideră că „Statele Unite este cea mai mare amenințare la adresa păcii mondiale”[15]. Modul în care W/G însuși a formulat această concluzie a fost: „SUA a fost alegerea copleșitoare (24% dintre respondenți) pentru țara care reprezintă cea mai mare amenințare la adresa păcii în lumea de astăzi. SUA a fost urmată de Pakistan (8%), China (6%), Coreea de Nord, Israel și Iran (5%)”. Amenințarea din partea Statelor Unite a fost percepută cel mai mult în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, zonele cele mai recent afectate de intervențiile militare americane. Este de remarcat că WIN/Gallup nu a mai repetat niciodată chestionarul în anii următori.

Spre deosebire de WIN/Gallup, Pew Research Center a repetat cercetarea întreprinsă în 2006, menționată mai sus. Astfel, în data de 1 august 2017 organizația a publicat noile rezultate ale unui sondaj de opinie efectuat asupra populației din 30 de țări. Și de această dată, cei mai mulți respondenți au indicat SUA ca fiind țara pe care o consideră cea mai periculoasă pentru pacea lumii: „Preocupările legate de puterea și influența americană au crescut în țările din întreaga lume”. Studiul arată că dacă în 2013 SUA era văzută ca amenințarea principală de 25% dintre respondenți, în 2017 s-a ajuns la faptul că „o medie de 38% spune acum că puterea și influența Statelor Unite reprezintă o amenințare majoră pentru țara lor”[16].

După cum se vede, rezultatele sunt foarte clare și lipsite de echivoc. Și tocmai de aceea ele conduc la anumite concluzii importante. În opinia lui Benjamin Barber, fost consilier prezidențial la Casa Albă, „America nu mai reușește să descifreze mesajul interdependenței obligatorii care definește lumea secolului al XXI-lea. Crede că poate să impună democrația cu țeava armei”. Barber este de părere că în realitate „Astăzi America nu mai exportă democrația pe piața liberă, ci se ocupă de eliberarea piețelor și de globalizarea capitalului corporatist, procese cărora le spune democrație”[17]. Politologul american consideră că Statele Unite acționează în prezent „cu un dispreț plutocratic” față de cerințele egalității globale și în loc de aceasta, „a început să ia la asalt lumea întreagă”[18].

Revenind la renumitul politolog Samuel Huntington, într-o celebră analiză a sa intitulată „Super-puterea singuratică”, el arăta că încă din 1997, la o reuniune a savanților de la Harvard, aceștia au concluzionat că „Elitele țărilor care cuprind cel puțin două treimi din populația lumii – chinezi, ruși, indieni, arabi, musulmani și africani – consideră Statele Unite ca cea mai mare amenințare externă la adresa societăților lor”. Huntington sublinia că pentru aceste populații America nu reprezintă doar o amenințare militară, ci și o amenințare la adresa integrității, autonomiei, prosperității și libertății lor de acțiune și manifestare. „Ei consideră Statele Unite”, scria Huntington, ca fiind „intruzive, intervenționiste, exploatatoare, unilateraliste, hegemonice, ipocrite, că aplică standarde duble și se angajează în ceea elitele acelor țări numesc «imperialismul financiar» și «colonialismul intelectual» al Americii”[19].

În acest context ar fi foarte binevenită o analiză mai aprofundată, care să răspundă la câteva întrebări-cheie. Mai întâi, având în vedere larga opoziție populară constatată, mai putem spune că intervențiile americane prin bombardamente și schimbări de regim aduc democrația? Cum poți să institui principiul „puterii poporului” (demos-kratos) împotriva voinței poporului însuși, care respinge clar și vehement aceste intervenții? Nu seamănă oare acest slogan al „democrației internaționale” cu o fațadă în spatele căreia se ascunde de fapt interesul pentru putere, cu scopul de a impune prin forță hegemonia globală a Americii?

Ceea ce mai puțini înțeleg este faptul că există o uriașă diferență între modul cum percepe populația sensul democrației și modul în care înțeleg principiile democratice planificatorii politicilor globale. Un exemplu concret îl reprezintă declarația din 1996 a Secretarei Apărării SUA din acea vreme, Madeleine Albright. Fiind întrebată într-o emisiune televizată dacă atingerea obiectivelor Statelor Unite și Marii Britanii în Irak a meritat impunerea unui embargo extrem de dur, prin intermediul ONU, care a condus la moartea a peste 500.000 de copii irakieni (mai mulți decât au murit la Hiroshima), ea a răspuns „O alegere dificilă, dar prețul…, credem că a meritat prețul”[20].

Poate că este surprinzător, dar acest răspuns reflectă condescendența cu care adeseori factorii politici americani iau în considerare războiul, suferința și moartea a sute de mii de oameni. Toate acestea nu reprezintă pentru ei altceva decât simple costuri într-un calcul rece al puterii, un calcul pe care „masele ignorante” nu-l pot înțelege.

Note

1. Samuel Huntington, The Lonely Superpower”, Foreign Affairs, martie-aprilie 1999
2. Robert Jervis, Weapons Without Purpose? Nuclear Strategy in the Post-Cold War Era, Foreign Affairs, iulie-august 2001
3. John Mearsheimer, Why the Ukraine Crisis Is the West’s Fault, Foreign Affairs, sept/oct 2014
4. Benjamin Barber, Imperiul fricii. Război, terorism și democrație; Incitatus, 2005, p. 15
5. Chomsky says US is world’s biggest terrorist, Euronews, 17 aprilie 2015
6. Patrick Tyler, Threats and Responses: News Analysis; A New Power In the Streets, The New York Times, 17 february 2003
7. Noam Chomsky, Who rules the world, Penguin Random House, UK, 2017, p. 242
8. Steven Weisman, The World; Politics Shapes the Battlefield in Iraq, The New York Times, March 30, 2003 
9. Conform Benjamin Barber, Imperiul fricii, Război, terorism și democrație, editura Incitatus, 2005, p. 48
10. Ken Warn, Canada Fears ‘Biggest Risk to World Peace’ on Its Doorstep, Financial Times, 21 ianuarie 2003, Americas section, p. 2
11. Youssef M. Ibrahim, Democracy: We Must Be Careful What We Wish For, The Washington Post, National Weekly Edition, 31 March 2003; vezi și „Democracy: Be Careful What You Wish For”, Washington Post, March 23, 2003, sec. B, p. 3
12. Benjamin Barber, Imperiul fricii: război, terorism și democrație, editura Incitatus, 2005, p. 52
13. BBC News, US ‘biggest global peace threat’, 14 iunie 2006 
14. Daniel Dombey and Stanley Pignal, Europeans see US as threat to peace, Financial Times, July 1, 2007 
15. US is the greatest threat to world peace: poll, New York Post, 5 ianuarie 2014 
16. Dorothy Manevich, Hanyu Chwe, Globally, more people see U.S. power and influence as a major threat, 1 august 2017 
17. Benjamin Barber, Imperiul fricii: război, terorism și democrație, editura Incitatus, 2005, p. 125
18. Benjamin Barber, Imperiul fricii. Război, terorism și democrație, editura Incitatus, 2005, p. 16
19. Huntington Samuel, The lonely Superpower, Foreign affairs, martie aprilie 1999 
20. Madeleine Albright says 500,000 dead Iraqi Children was „worth it” wins Medal of Freedom, ttj1776, 2 mai 2017; Rahul Mahajan, ‘We Think the Price Is Worth It’, november 2001. 

Citiți și:

PLANURILE AMERICII PENTRU HEGEMONIA MONDIALĂ

Planurile Americii și Geopolitica

yogaesoteric

5 martie 2019