Statul care nu mai poate dovedi nimic

Nici măcar o eventuală mărturisire nu ar mai schimba ceva. Dacă astăzi Călin Georgescu ar recunoaște în fața judecătorilor tot ce i se impută, o bună parte dintre cei care l-au votat ar citi declarația ca pe una smulsă, dată ca să-și protejeze familia. Aici a ajuns încrederea în justiția română, iar drumul l-au construit chiar instituțiile dirijate de actuala Putere.

Totul pleacă din decembrie 2024. Curtea Constituțională a confirmat rezultatul primului tur, după ce ceruse ea însăși o renumărare parțială a voturilor. Patru zile mai târziu, aceeași Curte a anulat întregul proces electoral. Între cele două hotărâri nu se modificase nimic esențial, în afară de niște însăilări ale SRI. Nici acum nu se cunosc probele în baza cărora judecătorii CCR au anulat alegerile.

Ce a urmat în interiorul sistemului judiciar spune mai mult decât hotărârea. Niciun corp profesional, nicio asociație de magistrați, niciun procuror general nu a pus public o întrebare. Contestația a venit din afara sistemului, de la o judecătoare ieșită la pensie, Lăcrămioara Axinte, care a publicat pe blog un model de plângere. Vreo sută cincizeci de oameni l-au folosit, cei mai mulți depunând cererea în aceeași zi de primăvară. Curțile de apel au respins vreo treizeci de dosare identice.

Unul singur a trecut. Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești, Alexandru Vasile, a suspendat hotărârea de anulare, pe motiv că instanța constituțională s-ar fi autosesizat fără temei și că nu existau probe de fraudă masivă. Indiferent dacă decizia era sau nu întemeiată strict pe textul legii (fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a numit-o „aberantă”), corpul magistraților a evitat să dezbată public ceea ce mulți români consideră că a fost o lovitură de stat. De aici a pornit un întreg tăvălug, iar încrederea în Justiție, incluzându-i și pe judecătorii CCR, s-a prăbușit până la cele mai mici cote de după 1989.

Opinia separată a magistratului de la Ploiești nu a rămas nesancționată. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a trimis Inspecția Judiciară pe capul „indisciplinatului” în aceeași zi cu publicarea deciziei-bombă. Un sistem care nu găsise în patru luni un cuvânt de spus despre anularea abuzivă a procesului electoral a găsit în câteva ore procedura potrivită pentru omul care a îndrăznit să deschidă gura.

De aici se hrănește suspiciunea a milioane de români, fără să aibă nevoie de vreun scenariu ocult. O instituție care reacționează instantaneu într-o direcție și deloc în cealaltă își arată singură prioritățile. Ingerințele Puterii au devenit astfel principalul suspect.

Apoi a venit excluderea lui Călin Georgescu de la scrutinul reluat, prin decizia Biroului Electoral Central confirmată tot de CCR. Pe urmă cele două trimiteri în judecată în 2025, una pentru propagandă legionară, alta pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, alături de Horațiu Potra și alți douăzeci de inculpați. Două dosare foarte subțiri, care i-au revoltat pe bună dreptate pe mulți dintre cetățenii români.

De atunci au trecut paisprezece luni și niciun proces nu a început cu adevărat. Primul se amână din termen în termen și a rămas o vreme fără judecător. Al doilea și-a consumat prima înfățișare cu o cerere de amânare, după ce instanța supremă avusese nevoie de aproape un an doar ca să stabilească cine îl judecă. Neîncrederea adunată în ultimii ani este rațională. Un stat care a anulat alegerile în baza unor acuzații fără probe palpabile își pierde dreptul de a fi crezut pe cuvânt, deși păstrează capacitatea de a avea, justificat sau nu, dreptate.

Peste suspiciunile amintite a căzut al treilea dosar. Mascații au spart cu berbecul poarta vilei din Mogoșoaia, în timp ce soția lui Georgescu era în casă, iar el se afla deja în duba jandarmeriei. Filmarea intervenției a fost publicată chiar de DIICOT și de Poliția Română. Instituția care anchetează și-a produs și regizat singură spectacolul, apoi probabil s-a mirat că publicul îl cataloghează drept „înscenare” și „teatru de prost gust”.

Tot ce știm despre faptă vine deocamdată dintr-o singură direcție. Un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, susține în plângerea sa că a plătit peste un milion de euro drept garanție pentru un credit de șase milioane promis la Londra de un italian care se recomanda bancher, că banii au plecat către contul elvețian al unei entități din Dominica și că, un an și jumătate mai târziu, Georgescu i-a adus o soluție de recuperare urmată de trei ordine de plată fără acoperire. „Astăzi e intrat, clar!”, i-ar fi scris politicianul, potrivit corespondenței publicate de Digi24. Georgescu nu a oferit nicio versiune, nici acum, nici toamna trecută, când reporterii care scriau despre firma elvețiană au încercat să-l contacteze.

Cea mai grea afirmație vine din comunicatul DIICOT, anume că o sută de mii de euro din suma păgubită au mers în campania electorală a liderului grupului, cu un plan de cheltuieli prezentat. Un comunicat de parchet rămâne versiunea unei părți, iar redacțiile l-au citit toată ziua ca pe o sentință. O bună parte din public a recepționat informațiile ca pe o nouă înșelăciune din partea autorităților. Avea toate motivele să o facă.

Celelalte acuzații venite „la pachet” sunt mult mai străvezii, dar strict necesare pentru a confirma, încă o dată, implicarea Moscovei în alegerile din 2024. Firma elvețiană din dosar ar fi fost legată de o rețea rusească de spionaj tehnologic printr-un lanț care trece prin fondatorul ei moldovean și printr-o fabrică de biogaz nefinalizată în Republica Moldova. Numai că fondatorul a ieșit din firmă în 2014, registrul comerțului nu mai consemnează nicio modificare de atunci, iar acționarii unei societăți elvețiene pe acțiuni rămân secreți. Investigația care a lansat legătura recunoaște singură, într-o notă de subsol, că nu există dovezi ale colaborării lui Călin Georgescu cu serviciile ruse.

Teza dosarului fabricat peste noapte se lovește totuși de o mică neconcordanță. Plângerea a fost depusă cu zece luni înainte de primul tur, într-o vreme în care Georgescu era un candidat necotat cu șanse reale. Se presupune că înainte de decembrie 2024 nu avea nimeni vreun mare interes să-l înfunde.

Din momentul scoaterii din cursa electorală, orice dosar despre Călin Georgescu se citește ca o înscenare a celor care au anulat alegerile prin intermediul CCR. Și nu modifică nimic în capul nimănui.

Puterea de la București i-a dat lui Călin Georgescu un alibi pe viață, însă asta nu îl consolează pe liderul suveranist. El riscă în continuare ani grei de pușcărie pentru tupeul de a fi candidat la președinție într-o competiție cu niște politicieni pe deplin agreați de Washington și Bruxelles.

Citiți și:
Mascații i-au spart lui Călin Georgescu poarta casei cu un berbec, când în locuință era Cristela și le-ar fi putut deschide. Imaginile cu intrarea trupelor speciale au fost publicate ILEGAL chiar de DIICOT și Poliție
Dosarul lui Georgescu, deconstruit pas cu pas: ce se află în spatele acuzațiilor – Omul cu Stiloul

yogaesoteric
2 octombrie 2026