Steven Mosher, om de știință: «Schimbările climatice sunt cea mai mare fraudă științifică săvârșită vreodată asupra familiei omului»


Cum se încearcă obținerea controlului asupra populației


Într-o conferință fulminantă, în care a vorbit despre faptul că încălzirea globală este o mare minciună, cercetătorul în domeniul sociologiei și autorul Steven Mosher, recunoscut de mult timp ca expert în politica internă a Chinei, și-a început demersul explicând că temperatura pământului a fluctuat mereu, uneori dramatic.

„Am făcut un studiu al schimbărilor climatice din China de-a lungul timpului, care arată că în urmă cu 2000 de ani climatul din China a fost cu câteva grade mai cald decât cel de astăzi”, a spus Mosher. El a adăugat cu umor: „Bineînțeles că asta a fost cu mult timp înainte de a începe să auzim despre schimbările climatice și încălzirea globală”.

Mosher, care a trecut printr-un program de doctorat în Oceanografie la Universitatea din Washington, a precizat că în timpul perioadei jurasice Pământul era cu 15 grade mai cald decât în prezent, scrie lifesitenews.com.

Ironizându-i pe cei care propagă îngrijorare și teama de încălzirea globală, Mosher a remarcat că nu cu mult timp în urmă aceiași „experți” făceau în mod ciudat afirmații exact opuse. „În anii ʼ70 … experții în climă avertizau că urmează o epocă de gheață”, a spus el. „Acum s-au întors cu 180 de grade și vorbesc despre încălzirea globală.”

„Adevărul este că nimeni nu știe exact ce se va petrece cu climatul în viitor”, a explicat Mosher. „Am observat în ultimii ani temperaturi extreme atât negative cât și pozitive, ceea ce face ca orice fluctuație de la medie de unu sau două grade să fie irelevantă pentru o comparație.”

Mosher a vorbit despre „ecologie și schimbările climatice ca fiind un mijloc pentru controlul populației”.
„Am avut încălzire globală și epocă de gheață cu mult timp înainte ca ființele umane să inventeze motorul cu combustie internă și cu mult timp înainte să fim un milion sau ca noi să putem alerga în jurul planetei, dând naștere «unor mici emițători de dioxid de carbon»”, a spus el citând modul în care activiștii schimbărilor climatice se referă la copii.

Referindu-se la colegii lui compromiși, Mosher a afirmat că prea mulți dintre ei sunt influențați de guverne.
„Sunt într-adevăr îngrozit de modul în care comunitatea științifică a fost vândută pentru granturi mari de cercetare. Unii sunt dispuși să facă orice pentru ca numele lor să fie menționat în jurnalul facultății și pentru a fi invitați la conferințele ONU”, a remarcat Mosher. „În acest fel s-a instrumentalizat cea mai mare fraudă științifică comisă vreodată asupra familiei omului.”

Mosher a acuzat „experții” pe motiv că au migrat în tabăra celor care acuză încălzirea globală. Explicația este că pur și simplu „sunt bine plătiți să facă acest lucru”. „Când cheltuiți miliarde de dolari subvenționând cercetarea, obțineți, în general, ceea ce plătiți”, a acuzat el. „Cercetătorul climei care primește grantul de un milion de dolari și spune: «În urma studiului am constatat că nu există niciun pericol de încălzire globală», e clar că nu mai primește subvenția.”
„Iar tipul care primește 10 milioane de dolari pentru a «găsi» încălzirea globală, va primi probabil o sută de milioane”, a explicat Mosher.

Dar chiar dacă temperatura Pământului crește, Mosher spune că aceasta nu se va traduce prin predicțiile lui Al Gore. Acesta avertiza, de exemplu, în anul 2006 că statul Florida se va scufunda în ocean într-un deceniu, ceea ce nu s-a petrecut.

„În opinia mea, un pic de încălzire nu este neapărat ceva rău”, a afirmat Mosher. „Chiar dacă Pământul se încălzește în următorii o sută de ani, eu susțin că va fi ceva bun pentru omenire.” O planetă mai caldă va oferi teren în plus pentru agricultură, ceea ce este foarte necesar. Dacă temperaturile cresc, „vom vedea că și Canada va fi în măsură să obțină suprafețe întinse pentru cultivare. Vom vedea culturi în Siberia. Vom vedea că producția de alimente va crește”, a previzionat Mosher.
„Mult mai mulți oameni mor de frig în timpul iernii decât cei care mor de căldură în timpul verii”, a subliniat el. „Vom vedea că ratele de mortalitate vor scădea printre cei foarte tineri sau foarte bătrâni. Viața va fi avantajată”, a spus Mosher. El a adăugat și că „va fi mai puțină foame în lume”.

Mosher numește actualul mediu de corectitudine politică pe tematica „încălzirii globale” drept un „efort gigantic de propagandă” orientat împotriva științei și bunului simț. „Acesta este un paravan care ascunde alte interese”, a spus el. „Este un mit care conduce la controlul populației deoarece va reduce consumul de energie și astfel va ucide literalmente oamenii săraci”.
Într-adevăr, structurile guvernamentale au instituit taxe tot mai mari pentru „stoparea încălzirii globale”, fiind astfel furați de la oameni zeci de miliarde de dolari pe an.

„Actualul demers sprijină poziția ecologiștilor radicali, care spun că omul a distrus paradisul Pământului”, a spus Mosher. „Ei au invocat încălzirea globală ca scuză pentru a-și justifica războiul împotriva oamenilor, pentru a promova avortul, sterilizarea și contracepția în întreaga lume”. Mosher a subliniat că scopul final al radicaliștilor este controlul populației. „Ei au salutat de la bun început politica Chinei privind un singur copil pentru o familie”, a menționat el.


Citiți și:

«Încălzirea globală», o imensă escrocherie de 22 miliarde dolari!

Dezvăluiri despre «încălzirea globală», reducerea masivă a populației planetare și Noua Ordine Mondială

Laureatul premiului Nobel pentru Fizică din 1973, dr. Ivar Giaever, demontează complet minciuna «încălzirii globale»

 

yogaesoteric
2 decembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More