Știința şi Religia
– Minunile, zice prietenul meu.
– Hai las-o. Știința a măturat pe jos cu toate acestea. Știm că Natura este guvernată de legi fixe.
– Nu au știut oare oamenii aceasta tot timpul?, am spus eu.
– Doamne, nu, a spus el. De pildă, să luăm o poveste cum este cea a Fecioarei Maria. Știm astăzi că nu s-ar fi putut petrece așa ceva. Astăzi știm că e necesar să existe un spermatozoid masculin.
– Dar, numai o clipă, Sf. Iosif, am spus eu.
– Cine e el?, a întrebat prietenul meu.
– A fost soțul Fecioarei Maria. Dacă vei citi povestea din Biblie vei descoperi că atunci când a aflat că logodnica sa va avea un copil a hotărât să nu se mai căsătorească. De ce ar fi făcut asta?
– Nu asta ar face orice bărbat?
– Orice bărbat care se presupune că știe legile Naturii – cu alte cuvinte, care știe că o femeie nu poate avea în mod obișnuit un copil dacă nu se culcă cu un bărbat. Dar potrivit teoriei tale, oamenii din vechime nu știau că Natura este guvernată de legi fixe. Eu îți subliniez că povestea arată că Sf. Iosif știa despre această lege la fel de bine ca și tine, i-am spus.
– Dar după, a ajuns să creadă în Fecioara Maria, nu-i așa?
– Exact. Dar nu a făcut-o pentru că nu știa cum sunt concepuți copiii în mod normal. A crezut în Fecioara Maria ca în ceva supranatural. Știa că Natura se conduce după legi fixe și constante, dar credea de asemenea că a existat ceva dincolo de Natură care ar fi putut interfera cu operațiunile obișnuite – din exterior, ca să zic așa.
– Dar știința modernă a demonstrat că nu există nimic de genul acesta.
– Chiar așa? Care dintre științe?
– Eh, astea sunt detalii. Nu pot să-ți zic pe de rost capitolul și versetul.
– Dar nu-ți dai seama că știința nu ar putea niciodată să demonstreze așa ceva?
– Și de ce nu?
– Pentru că știința studiază Natura. Iar problema este dacă există ceva în afara Naturii – ceva „în afară”. Cum ai putea să descoperi acest aspect studiind pur și simplu Natura?
– Dar nu am descoperit că Natura funcționează în legi absolut fixe? Adică, legile Naturii ne spun nu doar cum se petrec fenomenele, ci și cum este necesar să se petreacă. Nicio putere nu le-ar putea modifica.
– Ce vrei să spui?, l-am întrebat.
– Ei bine, ar putea acest „ceva din afară” de care vorbești să facă în așa fel ca doi și cu doi să dea cinci?
– Nu, am răspuns.
– Bine. Eu cred că legile Naturii sunt exact ca doi și cu doi fac patru. Ideea că ele ar putea fi modificate mi se pare la fel de absurdă ca idea de a modifica legile aritmeticii.
– Doar un moment. Să presupunem că ai pus șase cenți la tine în sertar astăzi și alți șase cenți în același sertar mâine. Ne spun cu certitudine legile aritmeticii că mâine vei găsi 12 cenți?
– Bineînțeles, cu condiția ca nimeni să nu fi umblat la sertar.
– Aha, păi tocmai aici se află cheia problemei. Legile aritmeticii îți spun ce vei găsi, cu o certitudine absolută, cu condiția să nu existe vreo interferență. Dacă un hoț a umblat acolo, vei găsi altceva. Dar hoțul nu va încălca legile aritmeticii, ci doar legile ţării. Acum, nu este la fel cu legile Naturii? Nu ne spun ele ce se petrece cu condiția să nu existe vreo interferență?
– Ce vrei să spui?
– Ei bine, legile îți spun ce direcție va lua o bilă de biliard pe o suprafață plană dacă o lovești într-un anume fel – dar cu condiția să nu interfereze nimeni. Dacă, după ce se deplasează, cineva intervine și o mișcă puțin – atunci nu vei obține rezultatul pe care l-a prezis omul de știință.
– Nu, bineînțeles. Nu se pot permite asemenea șmecherii.
– Exact la fel se petrece și cu problema noastră. Dacă există ceva în afara Naturii și dacă interferează, atunci evenimentele pe care omul de știință le-a prezis nu survin. Asta ar fi ceea ce numim o minune. Într-un anume sens, nu ar încălca legile Naturii. Legile îți spun ce se va petrece dacă nimic nu interferează. Nu îți pot spune dacă ceva va interfera. Ce vreau să spun este că nu expertul în aritmetică îți va spune cât de probabil este ca cineva să umble la dulapul meu. Un detectiv ar fi mai potrivit în această problemă. Nu fizicianul îți va spune cât de probabil este să deviez mingea de biliard, ci mai degrabă psihologul. Și nu omul de știință îți va spune cât de probabil este ca ceva din afara Naturii să interfereze cu legile ei. Pentru asta este cazul să mergi la metafizician.
– Acestea sunt mai degrabă chițibușerii. Vezi tu, adevărata obiecție merge mult mai adânc. Întregul tablou al universului pe care ni l-a dat știința face să pară atât de absurd să crezi că Puterea din spatele lui ar fi interesată de noi, niște creaturi minuscule care se târăsc pe o planetă lipsită de importanță! A fost în mod clar inventată de oameni care credeau că pământul este plat, iar despre stele credeau că se află la un kilometru sau doi distanță.
– Când au crezut oamenii așa ceva?
– Cum când?! Toți creștinii din vechime despre care vorbești au făcut asta. Vreau să spun Boethius, Augustin, Toma din Aquino și Dante.
– Îmi pare rău, dar acesta este unul dintre puținele subiecte la care mai știu câte ceva.
Am dus mâna la un raft de cărți.
– Vezi cartea asta? Este Almagestul lui Ptolemeu. Știi ce este?
– Da. Este manualul standard folosit peste tot de-a lungul Evului Mediu, mi-a spus el.
– Ei bine, citește aici, i-am spus arătându-i cartea I, capitolul 5.
După care prietenul a început să citească, ezitând un pic în timp ce traducea din latină: „Pământul, în relație cu distanța stelelor fixe, nu are o mărime considerabilă și deci poate fi tratat ca un punct matematic.”
A urmat un moment de tăcere.
– Știau asta pe atunci?, a întrebat prietenul meu. Dar niciuna dintre istoriile științei, niciuna dintre enciclopediile moderne, nu menționează acest fapt!
– Întocmai. Te las pe tine să ghicești de ce. Pare aproape ca și cum cineva ar fi fost nerăbdător să îngroape totul, nu-i așa? Mă întreb de ce.
A urmat un alt moment scurt de tăcere, după care i-am spus:
– În orice caz, putem pune cum se cuvine problema. Oamenii cred îndeobște că problema este cum să reconciliem ceea ce știm acum cu mărimea universului, cu ideile tradiționale ale religiei. Dar asta nu se dovedește a fi deloc o problemă. Adevărata problemă este următoarea: mărimea enormă a universului și insignifianța pământului erau cunoscute de secole și nimeni nu s-a gândit că ar avea vreo influență asupra problemei religioase. Apoi, cu mai puțin de o sută de ani în urmă, ele apar ca un argument contra creștinismului. Iar oamenii care le-au avansat ascund faptul că erau cunoscute de mult timp. Nu credeți că voi, ateii, sunteți niște oameni ciudat de nesuspicioși?
Citiți și:
yogaesoteric
16 ianuarie 2021