Ştiri cenzurate senzaţionale

Începem astăzi o nouă rubrică, dedicată „ştirilor cenzurate” – evenimente remarcabile sau zguduitoare care, în ciuda importanţei lor evidente pentru populaţie, sunt trecute cu vederea de către mass-media. Acestea ar putea fi veritabile bombe de presă şi totuşi, aparent inexplicabil, presa le ignoră! Atunci când acest gen de ştiri totuşi răzbat către public, mass-media lansează de obicei „fumigene” („cover-up story”, în jargonul de presă englezesc) – scandaluri mediatice al căror rol este de a ascunde ceva ce lumea, în viziunea guvernului din umbră, nu trebuie să afle.

Eficienţa metodelor de manipulare mediatică şi relativa uşurinţă cu care sunt scoase din paginile ziarelor aceste ştiri cenzurate se datorează faptului că la ora actuală imensa majoritate a mass-mediei este proprietatea unor concernuri sau companii controlate de „iluminaţi” (francmasoni). Aşa cum mulţi jurnalişti au remarcat, proprietarii ziarelor dictează şi conţinutul şi orientarea acestora – ceea ce face ca presa liberă, obiectivă şi independentă să fie la ora actuală doar un mit.

Ştirile cenzurate pe care vi le oferim în cadrul acestei rubrici se datorează investigaţilor unor reporteri independenţi şi provin din surse verificate. Printre altele, menţionăm proiectul american Projectcensored, grupul Muckraker Report şi revista în limba franceză Morpheus.
 
 

yogaesoteric

24 martie 2008
 
 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More