Știri rusești de care nu aude niciun american
Într-un moment în care Statele Unite, UE și țările NATO aliniate încearcă să distrugă Rusia, în cea mai mare țară din lume au loc mai multe evenimente uimitoare. Unul dintre ele, un program pentru ca cetățenii americani să studieze la toate nivelele în universitățile rusești, este ca o ironie.
Rusia cheamă America!
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a adresat recent elitelor lumii occidentale la Davos, în Elveția, cu privire la „amenințarea” pe care Rusia o reprezintă pentru lume. La aceeași reuniune a cabalei capitaliste nebune, președintele UE, Ursula von der Leyen, a implorat finanțiștii privați să îl finanțeze pe Zelenski pentru a învinge Rusia, o dată pentru totdeauna. Între timp, la Moscova, guvernul rus face reclamă pentru a umple cota anului academic 2023-2024: un proces de educație gratuită destinat unor străini.
Potrivit anunțului, pe care americanii nu-l pot găsi decât pe Telegram sau pe alte canale secundare, acceptarea cererilor pentru educație gratuită în Rusia este acum un proces aflat în curs de desfășurare. În comunicat se precizează că se pot înscrie cetățenii americani, apatrizii și compatrioții ruși care nu sunt înregistrați pe teritoriul Federației Ruse. Programul de burse le permite candidaților să studieze gratuit în Rusia la nivel de licență, nivel postuniversitar, rezidențiat, domenii de specialitate și alte categorii educaționale. Studii gratuite la unele dintre colegiile și universitățile de top din lume. Cu siguranță The New York Times va titra: „Putin folosește procesul de educație ca o armă”.
Apoi, faptul că Rusia a preluat la 1 ianuarie președinția Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, a Consiliului Interguvernamental Eurasiatic și a Consiliului de Administrație al Comisiei Economice Eurasiatice necesită a fi menționat. În cadrul unei reuniuni a șefilor uniunii, care a avut loc la 23 ianuarie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit despre faptul că uniunea va dobândi autosuficiență și va construi o cooperare reciproc avantajoasă și egală între uniune, partenerii externi și asociațiile internaționale. El a continuat prin a sugera:
„Extinderea geografiei legăturilor și contactelor internaționale ale EAEU cu țările din regiunea Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină ar contribui la creșterea exporturilor de produse ale uniunii și la construirea de noi lanțuri logistice.”
Discursul a continuat să abordeze chestiuni legate de securitatea uniunii. O secțiune de mare interes a fost reprezentată de comentariile președintelui rus cu privire la baza agroindustrială robustă, care garantează autosuficiența blocului, precum și posibilitățile de export. Putin a subliniat că Rusia va elabora o gamă largă de măsuri pentru a dezvolta în continuare sectorul agricol. Probabil că cineva de la Departamentul de Stat al SUA pregătește deja o notă care să fie scursă în presă, potrivit căreia rușii folosesc alimentele ca o armă.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a mers recent în Africa de Sud, într-un turneu mai amplu în țara parteneră BRICS. Lavrov și omologul său, Naledi Pandor, au discutat diverse probleme. Exercițiile militare ale Rusiei, Chinei și Africii de Sud, care au avut loc în Africa de Sud în februarie, s-au aflat pe primul loc în atenția Washingtonului, Londrei și Bruxelles-ului.
Cu toate acestea, lumea mai optimistă și mai lucidă se concentrează asupra unor aspecte precum cele cincisprezece națiuni africane implicate în prezent în acorduri de energie nucleară finanțate de Rusia, ca să nu mai vorbim de contracte de afaceri și de securitate. Probabil că Washington Post sau un alt tabloid de știri din presa americană va spune publicului american că Putin are nevoie de marina Africii de Sud pentru a invada Statele Unite.
Ideea este că Rusia continuă să se descurce în timp ce lumea se învârte și nu toarnă trilioane în înarmarea talibanilor și a yemeniților disperați, nu trimite în Siria mai multe tancuri pentru a ataca Israelul sau Turcia și, cu siguranță, nu le cere rușilor să plătească pentru războaie în țări pe care niciun rus nu le poate localiza pe hartă. De cealaltă parte a afacerilor actuale dintre vest și est, cetățenii din țările occidentale nu aud nimic altceva decât despre faptul că China devine prea mare și despre setea de cucerire inepuizabilă a Rusiei. Există și o altă parte. Doar că mai multă lume ar fi necesar să știe…….
Citiți și:
Binefacerile sancțiunilor (sau cum este să scoți castanele fierbinți din foc cu mâna dușmanilor)
Iată ce așa-zis „impact de mare amploare” au sancțiunile împotriva Rusiei. Comparați cu dezastrul pe care l-au produs în … Europa
yogaesoteric
24 aprilie 2023