Stop digitizării școlii românești. Argumentele lui Mircea Platon (II)

Considerând că tema digitizării școlii românești este una de importanță majoră pentru noi și pentru viitorul copiilor noștri, istoricul și scriitorul Mircea Platon a lansat un semnal de alarmă împotriva acestei tendinţe.

Citiţi prima parte a articolului

În următoarele argumente (din „Cruciada copiilor: deşcolarizarea digitală”), Mircea Platon se referă la conținutul „Curriculumului pentru educația timpurie” (OM nr.4694/02.08.2019) către care trimite Strategia privind digitalizarea educației din România, apoi la „noua revoluție culturală”, care se dorește a fi implementată prin agenda digitalizatoare impusă României fără vreun argument științific şi fără transparență democratică, ci prin minciuni şi manipulare. Totul în beneficiul unor interese private.

Autorul cărţii Deşcolarizarea României face referire şi la ONG-ul DIGITALEUROPE, principalul instrument prin care lobby-ul Big Tech îşi impune agenda în Europa şi România pentru a ne transforma şcoala într-un mecanism de inginerie socială, iar copiii, în „piață digitală”.

Introducerea calculatorului la grădiniță

Strategia privind digitalizarea educației afirmă, în același limbaj de lemn, că interesul copiilor de grădiniță pentru nou „este stimulat de calculator”, fără a menționa însă o minimă bibliografie care să susțină astfel de afirmații. Strategia se legitimează prin „Curriculumul pentru educația timpurie” (OM nr.4694/02.08.2019), document aprobat prin Ordin de Ministru, „adică un alt fiat ministerial total lipsit de transparență și de control democratic”, arată Mircea Platon.

Însă în CET nu se face nici măcar o singură referire la calculator, ci aceste referiri apar în documentele anexe, „cu titluri șterse, umile, în metodologiile care de fapt stabilesc ce și cum se va proceda”. Așadar, „Strategia ne spune că experții au stabilit că preșcolarii au numai de câștigat din accesul la computer. Nu ne oferă vreo dovadă în acest sens, dar ne trimite la CET.” Dar CET nu spune nimic, ci doar în „Suportul” său metodologic („Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează Curriculumul pentru educație timpurie 2019”) semnalează unele probleme şi se menționează şi o concluzie a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE, 2015), care a efectuat o anchetă internațională cu privire la impactul utilizării în exces a tehnologiei în școli în 2015.

Potrivit celor menționate în „Suport”, „diverși autori subliniază, de asemenea, dezavantajele utilizării calculatorului la vârsta preșcolară. Unii își exprimă îngrijorarea pentru sănătatea fizică a copiilor, alții citează preocupările privind problemele de dezvoltare care pot apărea. Sistemul osteomuscular, la vârsta preșcolară, este încă în curs de dezvoltare, iar calculatoarele și mobilierul, în special acasă, sunt rareori configurate corect pentru copii. Majoritatea părinților par a fi conștienți de pericolele posibile, atunci când copiii rămân mult timp cu ochii în calculator, cu gâturile răsucite și cu încheietura mâinii supraextinsă.”

De asemenea, potrivit concluziei OCDE, citate în „Suportul” metodologic al CET, „construirea unei înțelegeri profunde, conceptuale și a unei gândiri de ordin superior necesită interacțiune intenționată dintre profesor și copil, iar tehnologia uneori distrage atenția față de acest angajament uman valoros”.

Prin urmare, potrivit lui Mircea Platon, „Strategia ignoră sau ascunde toate problemele semnalate de «Suport» și selectează doar partea pretins benefică a utilizării calculatorului la grădiniță. Este, din nou, o abordare mercenară, non-științifică. În plus, chiar și așa-zisele avantaje ale folosirii calculatorului la grădiniță sunt, de fapt, greu de dovedit, de vreme ce copilul învață/exersează abilități spațiale și de logică mult mai bine în cadrul jocurilor sau activităților fizice, singur sau de echipă, în care este angajat.

Calculatorul nu «crește stima de sine și încrederea în sine» mai mult decât orice altă activitate sau sport desfășurat cu succes de copil, iar accesul la rețelele de socializare și dependența de ele sau de gaming reduc drastic orele petrecute afară, la joacă, în competiție sănătoasă cu alți copii, și încurajează competiția simbolică, de status, pe rețelele de socializare, erodând astfel stima de sine, generând complexe și împingând chiar la sinucidere. În fine, nimic nu stimulează înțelegerea limbajului mai bine decât interacțiunea verbală, ascultarea de povești citite de altcineva sau de teatru radiofonic și memorarea de poezii, de cântecele sau de jocuri și de reguli pentru jocuri, elemente care îmbunătățesc și memoria de lungă durată. «Stimularea capacității de rezolvare de probleme» se realizează cel mai bine prin activități în viața reală la acest nivel de vârstă” – subliniază Platon.

Scriitorul arată că utilizarea calculatorului la grădiniță mai degrabă favorizează „apariția de utilizatori sau consumatori, nu de stăpâni ai mediului. Pentru că laptopul conectat la internet sau smartfonul nu sunt instrumente, ci un mediu. Copilul nu poate stăpâni un mediu, ci se lasă stăpânit sau dominat de el. Copilului îi e mai de folos să învețe mânuirea de instrumente și rezolvarea de probleme cu ajutorul instrumentelor, al regulilor de funcționare a instrumentelor, al inteligenței sale și al imaginației sale. În orice caz, riscul pentru preșcolar este mult prea mare pentru a fi covârșit de infimele avantaje, care pot fi extrase din alte tipuri de activități, ne-digitalizate”, este concluzia sa.

Noua revoluție culturală

Potrivit scriitorului, ceea ce ni se pregătește este o „profundă revoluție culturală”, prin care copiii vor deveni nu „stăpâni ai mediului”, ci dependenți de mediul digital.

Astfel, școala ajunge să îşi piardă menirea constând în a-i ajuta pe copii să-şi descopere şi manifeste potențialul; ea ajunge să fie instrumentalizată pentru a transpune în viaţă mai degrabă rețeta unei inginerii sociale. „Din punctul meu de vedere, rolul școlii este acela de a pregăti și ajuta toţi elevii să-și articuleze și manifeste potențialul. Tocmai de aceea sunt sceptic cu privire la rețetele de inginerie socială care transformă orice în pretext pentru altceva, care instrumentalizează idei, oameni și instituții, care golesc de sens anumite practici sau culturi instituționale publice pentru a le folosi apoi drept simple vehicule ale unor interese private” – atrage atenţia Mircea Platon.

De asemenea, intenția ingineriei sociale reiese şi din faptul că „experții” care au alcătuit Strategia „detestă hârtia”: „Altfel nu se explică prezența în text a unei afirmații de genul: «Specialiștii subliniază, însă, și necesitatea reformării școlii românești, amintind că în 2018, la testele PISA, România a fost singura țară din UE care a susținut testele pentru elevii de 15 ani pe hârtie, cu pixul». Și ce e rău în asta? Din cauza asta au avut elevii români scoruri mici la testele PISA? Pentru că le curgea pixul și pentru că sugea hârtia? Nu pot gândi elevii români în fața unei coli de hârtie cu pixul în mână? Înseamnă că avem o problemă și că i-am lăsat să devină dependenți de un mediu – cel digital – care le șubrezește inteligența, siguranța de sine și capacitatea de a funcționa autonom. Suntem siguri că, ieșiți din școala digitală, elevii români de ambele sexe vor mai ști să bată un cui? Sau să se lege la șireturi?” – se întreabă, retoric, scriitorul.

Potrivit lui Mircea Platon, „continua reformă a sistemului de educație a înmulțit atât de mult numărul problemelor școlii românești, a dat atât de multe găuri și a multiplicat atât de mult numărul factorilor implicați încât a devenit cu neputință de monitorizat. E prea complex acest joc de picioare care se dau drept capete. Reforma învățământului românesc a devenit un fel de avalanșă de voturi prin corespondență – fără adresă, fără semnătură, fără identitate asumată – care doboară rezistența oricărui om cu picioarele pe pământ, prezent fizic la catedră sau lângă copil. Deciziile se iau nu se știe unde, undeva departe, și sunt puse în practică prin mecanisme frauduloase, manipulative, lipsite de transparență democratică. Nici măcar rezultatul consultărilor publice nu e raportat onest în documentele pe baza cărora românii sunt chemați la consultări publice pentru a, chipurile, decide ce facem.”

DIGITALEUROPE

Potrivit lui Platon, agenda digitalizatoare ce se vrea implementată în România și Europa pare a fi fost impusă Comisiei Europene de către lobby-ul Big Tech care acționează prin intermediul ONG-ului DIGITALEUROPE. „Numele ONG-ului indică în mod cât se poate de clar faptul că lobby-ul digital consideră că nu mai există o UE pe propriile picioare, că UE a devenit un vehicul pentru digitalul din spinarea ei. Deciziile departamentelor de marketing ale corporațiilor devin politici de stat și, apoi, modul nostru de viață.”

DIGITALEUROPE este cel mai mare ONG de lobby Big Tech din UE şi grupează 41 de asociații de profil din UE și 78 de mari corporații „care sunt lideri globali în domeniu”. În total, ONG-ul reprezintă 35.000 de firme care operează în UE.

Pe 17 septembrie 2020, DIGITALEUROPE şi-a exprimat – în acelaşi limbaj corporatist comun documentelor emise de CE sau de MEC – entuziasmul cu privire la „Digital Action Plan” și dorința ca UE să „prioritizeze conectivitatea pentru a face sistemele de educație mai flexibile și inclusive”.

„Recomandările” DIGITALEUROPE pentru cheltuirea fondurilor din bugetele UE în perioada 2021-2027 au în vedere „mai ales deschiderea cât mai largă a buzunarelor UE și ale statelor naționale pentru plata experților digitali, achiziționarea de tehnologie, parteneriate public-privat și alte scheme. Totul, la prețul pieței” şi, desigur, în numele subsidiarității.

Astfel, „subsidiaritatea devine, în mâinile corporațiilor, un instrument pentru a înlătura firmele locale și a se asigura că firmele globale sunt plătite la prețul pieței stabilit de ele. (…) Ideea e că UE trebuie să plătească pentru a opera transferul economiei UE din analog în digital. Cu alte cuvinte, UE trebuie să plătească pentru a deveni și mai captivă intereselor Big Tech, și mai dependentă de giganții tehnologiei informației. Plătește singură pentru brățara electronică de la gleznă, ca orice persoană aflată în arest la domiciliu” – subliniază scriitorul.

În concluzie, scopul este introducerea tehnologiei digitale la toate palierele educației, cât mai devreme cu putință: „Copiii trebuie să aibă acces la calculatoare cât mai devreme cu putință și toți trebuie să aibă computerul lor personal, cu care să vină la școală. Profesorilor li se promite că, prin digitalizare, li se vor reduce datoriile birocratic-administrative și vor avea mai mult timp ca să se ocupe de elevi. Cu alte cuvinte, datoriile birocratic-administrative impuse de uriașul și greoiul mecanism ideologic născut de reforma structurală și sistemică al cărei apogeu pare a fi digitalizarea educației și abolirea învățământului nu pot fi ușurate întorcându-ne la școala clasică, ci mergând până la capăt cu abolirea școlii.”

Mircea Platon mai atrage atenția că „nu se șoptește nici aici nimic despre posibila înlocuire a profesorilor de către platforme de e-learning care vor dispensa «educație personalizată» la sute, mii (cine știe, posibilitățile tehnologiei sunt infinite, nu-i așa?) de elevi odată. Economiile de scală nu vor ține cont, după cum e în logica producției de masă, de falsificarea calității”.

Citiţi şi:
Psihanalist despre elevul virtual: Însinguratul manipulabil, lipsit de repere, aplatizat emoțional, lipsit (parțial) de identitate, un cyborg perfect
Modul insidios în care îți îndobitocește tehnologia digitală copilul, chiar dincolo de orice speranță

yogaesoteric
28 martie 2021